Linkuri accesibilitate

NATO vede manevrele „Zapad-2017” ca pe niște pregătiri pentru război


Manevre militare în Marea Barents: Zapad-2017
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:16 0:00

Manevre militare în Marea Barents: Zapad-2017

Manevrele militare „Zapad-2017”, de mare anvergură Rusia-Belarus desfășurate în apropiere de Estonia și care se încheie miercuri 20 septembrie, au fost o mare demonstrație de forță dorită de Putin. NATO le-a monitorizat cu mare atenție, căutând să decripteze strategia rusească în cazul unui conflict real.

Vladimir Putin a asistat, de altfel, luni, la manevrele față de care NATO și-a exprimat grave preocupări.

Astfel, președintele Comitetului Militar al NATO, generalul ceh Peter Paul, a declarat că manevrele „Zapad-2017”, care se desfășoară între 14 septembrie și 20 septembrie, sunt similare pregătirilor pentru marele război.

Exercițiile Zapad, la care participă peste 13.000 de militari, simulează situații de luptă pe uscat, în aer și pe mare, a precizat Ministerul rus al Apărării.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat în Estonia, înainte de începerea exercițiilor Zapad-2017, că Alianța Nord-Atlantică va monitoriza atent manevrele.

Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg

„NATO rămâne calmă și vigilentă, și angajată să mențină Estonia și toți aliații noștri în siguranță”, a spus Stoltenberg.

Stoltenberg a mai spus săptămâna trecută pentru postul de televiziune CNBC că Rusia s-a folosit în trecut de exerciții militare ''ca o deghizare pentru acțiuni agresive împotriva altor țări''.

Manevrele numite Zapad (Occident) care au loc la fiecare patru ani încă din vremea Uniunii Sovietice. Scopul a fost întotdeauna încercarea noilor arme și a noilor strategii. Bielorusia, unde au loc manevrele, are o graniță comună cu trei țări NATO.

Nu este prima oară că NATO e îngrijorată de manevrele „Zapad”. Câteva din cele precedente s-au derulat deja la limita provocării. În 2009, manevrele au simulat un atac nuclear asupra Varșoviei.

Ca răspuns la anexarea Crimeei, NATO a desfășurat anul acesta patru batalioane în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Deși e vorba cu totul de doar 4.000 de oameni, aceste batalioane multinaționale sunt văzute ca un semnal trimis Moscovei că dacă încearcă ceva împotriva unei țări din NATO, atunci se va confrunta cu întreaga Alianță. Luna trecută, manevre militare NATO numite Sabre Guardian au reunit 25.000 de trupe, din 20 de țări, în exerciții desfășurate în Ungaria, Romania și Bulgaria. Ideea era de a vedea în ce mod se poate practica apărarea teritorială împotriva unui agresor sofisticat tehnologic.

Cu toate acestea, există mari diferențe între modul în care NATO desfășoară exerciții militare și modul în care Rusia procedează. Lăsând deoparte Zapad, din 2013 Vladimir Putin, a ordonat o lungă serie de manevre, implicând adesea până la 50.000 de trupe și scenarii anti-occidentale. Nu există nicio îndoială că Putin nu le vede doar ca un mijloc de a parada, ci ca pe o modalitate de a intimida vecinii mai mici și, în cele din urmă, de a-i trage în sfera de influență a Rusiei. Patru astfel de exerciții au avut loc în 2013. Un al cincilea, care a început la sfârșitul lunii februarie 2014 și a implicat un mare număr de trupe, vehicule blindate și elicoptere de atac, a devenit modelul pentru ocuparea Crimeei. Chiar și mai devreme, Putin a folosit manevre similare, Kavkaz 2008, pentru a-și lansa invazia în Georgia. Viclenia militară, sau maskirovka, este o artă în care Putin excelează.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG