Linkuri accesibilitate




În confruntarea strategică cu NATO, Rusia a făcut un nou pas, anulând parada maritimă care trebuia să aibă loc astăzi, de Ziua Victoriei, la Sankt-Petersrburg și trimițând trei nave de război în zona maritimă economică a Letoniei.

Cele trei nave militare rusești au fost detectate la o distanță de patru mile de apele teritoriale ale Letoniei.

Este un nou test psihologic al Rusiei, care testează reacțiile NATO, cu o zi înainte de sosirea în apele teritoriale ale Letoniei a crucișătorului SUA USS Carney. Letonia fiind membru în NATO, este cât se poate de legitim ca nave americane să intre în apele sale teritoriale. Prezența navelor rusești, însă, atât de aproape, nu se arată decât ca un exercițiu de testare a capacității de reacție a NATO și a rapidității răspunsului.

Luna trecută deja, în aprilie, un submarin rusesc a fost detectat în apropierea apelor teritoriale ale Letoniei.

Anul trecut, avioane și nave rusești s-au apropiat de 200 de ori de granițele Letoniei.

NATO caută să reacționeze coordonat la seria de activități ale Rusiei în afara spațiului său aerian sau maritim. In ultimele luni, Rusia a survolat episodic spațiul aerian al Suediei și Finlandei și s-a apropiat de spațiul aerian al țărilor baltice, care sunt protejate de alți parteneri din NATO.

Țările baltice sunt o verigă slabă în apărarea antiaeriană a NATO. Țările baltice nu dispun de o apărare proprie, ci fac apel la membrii occidentali ai Alianței, contra cost.

Întrucât cele trei republici baltice nu dispun de aviație militară suficientă pentru protejarea teritoriului lor, NATO asigură așa-numita Baltic Air Policing: la fiecare patru luni, una din țările performante din punct de vedere militar ale Alianței preia apărarea spațiului aerian al Țărilor Baltice.

Coordonarea operațiunilor se face de la baza NATO din Ramstein, în Germania. Misiunile au început încă din 2004, din momentul aderării țărilor baltice la NATO.

Coordonarea se face în cadrul Programului de Reacție Rapidă al NATO, care implică misiuni de patrulare și monitorizarea - 24 de ore din 24 - a spațiului aerian al celor trei țări baltice.

Si România a preluat o dată, vreme de patru luni, apărarea spațiului aerian al țărilor baltice: la sfârșitul anului 2007.

Desigur, țările care beneficiază de asta nu primesc această protecție gratis. Țările baltice plătesc astfel între 2 și 3 milioane de euro anual pentru protecția lor aeriană și au trebuit să suporte și cheltuielile de modernizare și adaptare a aeroportului militar folosit în Lituania.

Sistemul e funcțional, cum s-a văzut în 2013, când Rusia a simulat un atac asupra Suediei, pentru a testa eficacitatea apărării. Avioanele rusești de luptă au rămas în afara spațiului aerian suedez, însă scopul exercițiului era clar acela de a simula un atac spre Stockholm. Suedia a făcut imediat apel la NATO care a făcut să intervină avioanele de luptă din sistemul de protejare a spațiului aerian baltic. Acestea au escortat rapid bombardierele rusești pînă la o distanță suficientă.

NATO este acum pe cale de a-și modifica strategia și sistemul de apărare, care de la căderea Zidului Berlinului încoace fuseseră neglijate, Alianța mizând pe dispariția definitivă a tensiunilor ideologice pe continentul european.

XS
SM
MD
LG