„Am învins, am reușit!” așa se laudă politicienii coaliției guvernamentale. Nu e vorba despre reformele presupuse de Planul Național de Reziliență, ci despre legea care permite alăptatul în public.
Nu doar femeile de partid se bucură de asta, ci și colegii lor. Ba chiar apar competiții emoționale pline de tot hazul între aripile coaliției guvernamentale (deși printre inițiatori se află și Maricela Cobuz, deputată PSD) în ceea ce privește paternitatea (sau, mă rog, maternitatea) acestei legi. Deputatul USR Iulian Bulai, de pildă, spune că unii politicieni ipocriți s-ar fi opus, dar că aceasta e o normalitate (și anexează fotografia unei bancnote de 500 de lei pe care este și o femeie alăptând pe principiul că, dacă a alăpta pe o bancnotă nu înseamnă a alăpta „ în public”, atunci nu se știe ce mai e aia public.)
De la tribuna parlamentului, Iulian Bulai a susținut că legea este o întoarcere la normalitate, la natură. E o lege inițiată și de Alina Gorghiu de la PNL care afirmă că nicio mamă „nu va mai trăi cu teama de umilire publică provocată de reacțiile discriminatorii ale unora.”
Legea e construită pe principiul „adoptăm o lege pentru oameni, cu condiția să nu cheltuim adoptând-o, ci să facem bani prin amenzi.” Dacă citim și comentariile stârnite de aceste două (din multe alte) postări politicianiste pe această temă vom vedea la lucru „reacțiile discriminatorii” care încalcă „dreptul copiilor la hrană și sănătate”. Pentru mulți, discuția în sine, având în vedere marile probleme ale societății românești, este tragi-comică. După un an și mai bine de criză pandemică și economică, an în care libertățile unora au fost încălcate sistematic și instituționalizat pentru siguranța altora (zice-se), când o bună parte din copii suferă de subnutriție și probleme de sănătate iar școlile au devenit adevărate capcane biologice (pentru cine le mai frecventează „fizic”), discuția în sine pare doar o încercare de a atrage simpatii pentru niște politicieni care altminteri nu par preocupați, în restul timpului, de „umilințele publice” ale sărăcirii și marginalizării unei mari părți din populație. Reacțiile la alăptatul în public sunt, desigur, imaginea vie și palpabilă a României needucate, a prejudecăților care pătează obrazul portretului robot al românului cumsecade și iubitor, iar ostracizarea mamelor trebuia amendată usturător. Dar spune multe faptul că legea (care a fost propusă acum trei ani) a fost adoptată chiar în zilele în care politicienii cu mic și mare au serbat Ziua copilului: fie cu texte sforăitoare și gesturi simulând empatia, fie cu poze de când erau mici, să ne arate că au trăit și o vârstă a inocenței.
Parlamentul a votat, de fapt, o normă din codul de maniere. Problemele copiilor din România nu se limitează doar la faptul că fac foamea din pricina prejudecăților. Asta e doar retorică politicianistă. În fapt, legea se ocupă nu de dreptul la hrană al copilului, căci nu prevede lapte praf sau suplimente alimentare în cazul unei alimentații deficitare, ci doar de dreptul mamelor de a nu fi discriminate din pricina faptului că-și dezvelesc sânul în public. Nici măcar gratuități sau discount-uri la consumabile de igienă personală nu se asigură prin această lege. Nici pentru mame, nici pentru copii. Conform studiilor făcute de Asociația Salvați copiii, „la fiecare șapte ore un copil mai mic de un an moare” de boală sau foame, „38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiții de deprivare materială severă”, adică li se încalcă „dreptul la hrană și sănătate”, ca s-o cităm pe Alina Gorghiu. Și pentru ei există undeva la guvern și președinție o bibliotecă de proiecte, discursuri și bune intenții.
A devenit o fixație savantă a ultimilor ani aceea de a vorbi despre analfabetismul funcțional, deși până la el (de altfel, o descoperire recentă), copiii suferă de analfabetism pur și simplu (ocolit, de multe ori, în statistici și vizibil doar la testele pentru carnetul auto) sau de analfabetism emoțional (vezi rata mare de suicid sau criminalitate printre copii/tineri). Testele PISA nu devoalează decât o parte a problemei (ele arată o rată de analfabetism funcțional de 44 %). Coaliția pentru Dezvoltarea României susține că analfabeții funcțional de azi sunt asistații social de mâine și că un asemenea asistat social costă, de-a lungul vieții, aproape două milioane de euro. În Utopia României educate, în care nimeni nu ar mai fi analfabet funcțional, s-ar aduna în plus la buget un trilion de euro în plus (dacă am citit bine zerourile). Dar, pe măsură ce trece vremea de la adoptarea programului prezidențial „România educată” (2018), devine tot mai clar că, la fel ca și în cazul Planului Național de Reziliență, s-a pus căruța înaintea boilor: banii investiți cu atâta tam-tam în comisii de analiză și sinteză, comitete de redactare, oratori, retori și limbuți ministeriali și prezidențiali, ar fi trebuit mai întâi băgați în studiul „România needucată.”
România aceea în care o mamă din comuna Ungra, Brașov, a crezut că-și poate scăpa fetițele de păduchi și căpușe dezinfectându-le părul cu un insecticid foarte puternic, folosit pe oi. Desigur, dacă mama citea prospectul, ar fi văzut că substanța este otrăvitoare și că utilizarea ei este contraindicată „la alte specii decât cele indicate ca specii-țintă.” Mai mult, se indică diluarea otrăvii (1/200) și este obligatorie evitarea contactului „direct cu pielea, ochii sau mucoasele.” Dar fetițele nu au avut scăpare: proveneau dintr-o familie care trăia în condiții sub limita de jos a oricărui studiu „Salvați copiii.” Singurul care aducea bani în casă era tatăl, muncitor la o stână. El era sursa primară a căpușelor și tot el este cel care a adus insecticidul folosit cu succes printre oi. Cu siguranță nu a citit prospectul pentru a afla că nici măcar în concentrație de 1/400 insecticidul nu este sigur și că, dacă nu este diluat, este una dintre cele mai puternice otrăvuri care se vând la liber, pe piață. Tot o situație (și o educație) precară avea și femeia din Rușor, Maramureș, care și-a omorât cei doi copii. Trăiau din banii de alocație pentru copii, iar tatăl lucra cu ziua, la negru. O situație care se repetă cumva monoton în mai toată țara în fața unor instituții de stat oarbe, neinteresate, analfabete funcțional. Am putea face o statistică neagră a tuturor acestor cazuri în care sărăcia, marginalizarea socială/profesională și lipsa de educație sunt un cocktail ucigător. În România needucată, nu doar familia devine nesigură și dăunătoare copiilor din motive pe care nu am vreme să le enunț aici, ci și instituțiile statului. În ambele cazuri de mai sus primăriile, școala, protecția copiilor susțineau că nu au sesizat nimic anormal și că nu aveau de ce să intervină.
Desigur, sărăcia și analfabetismul nu sunt anormale în România profund needucată pe care, promite președintele Iohannis, Planul de rezilență (PNRR) o va scoate din întuneric și prejudecăți. Însă, cum spuneam, conform năravului care a devenit a doua natură, însuși acest plan este pentru mulți o pată albă pe harta politicilor publice. Acolo scrie Hic sunt dracones, Aici sunt monștri (alții ar spune draci). Că unde să cauți dracii dacă nu în detalii? Și Planul cu pricina are multe detalii. Atât de multe că a început să fie comparat de unii cu un acord cu Fondul Monetar Internațional plin de „dacă și parcă”, că va trebui o agenție pentru elaborarea legilor și măsurilor necesare rezilienței. Iată așadar că există și forme de analfabetism funcțional instituțional pe care nici măcar testele PISA nu le detectează: se încheie acorduri europene pentru care este necesară înființarea mai apoi a altui aspirator de bani care să traducă ce s-a negociat.
Altminteri, PNRR este o nouă fantezie contabilă pe punctul să se transforme în coșmar social. România ar primi 29,2 miliarde de euro din care 15 miliarde sunt, de fapt, împrumuturi garantate (deci trebuie dați înapoi, e drept cu o dobândă normală, nu cum a împrumutat guvernul anul trecut 30 de miliarde la o dobândă sălbatică). Dar dacă miliardele împrumutate anul trecut s-au dus pe măști neconforme, izolete, inutile spitale de campanie și alte costisitoare fantezii contabile (multe, electorale), banii din PNRR sunt însoțiți de instrucțiuni farmaceutice: în ce doză și cum se aplică aceste pansamente de reziliență pe economia românească.
Oricum, guvernul promite că din banii aceștia va face 450 de kilometri de autostradă, sute de școli și creșe, că vor fi renovate zeci de spitale (dar nu construite altele noi). Dar România nu primește banii promiși pur și simplu, fără condiții. Ar trebui umblat pe ici-pe colo prin părțile esențiale. Nu doar infrastructura trebuie reformată, ci însăși imensa mașinărie de stat. Ar trebui umblat pe la salarii, taxe (că „sunt cele mai mici din Europa” spun diverși sinucigași de serviciu, idioți utili, cum ar veni) și pensii. Din acești bani guvernul promite nu doar că va da țara peste cap și-o va umple de macarale, ci și că va reforma însuși statul. Că va face reforme în justiție, în administrație și salarizare, în companiile de stat, în sistemul de pensii. „Va fi adoptată o nouă lege a pensiilor bazată pe contribuții” spune Cristian Ghinea. „Trebuie să le spunem părinților noștri că nu putem să continuăm așa.” Așa cum? Probabil că pentru Cristian Ghinea, absolvent de SNSPA, oengist de când se știe, hrănit o viață din lozinci și granturi europene, acest îndemn va fi sunat curajos și responsabil: adică are curajul să devină nepopular asmuțindu-și auditorul să pună capăt poftele nemăsurate ale părinților. A reușit să stârnească revolta. Mai ales că, în spatele lui, ministrul Apărării Ciucă îi dădea cu tifla. Cum se știe, cei de la ministerul apărării, din servicii secrete, de la ministerul de Interne, de justiție și externe au alți părinți. Ministrul Ciucă dă asigurări că, în cazul angajaților și pensionarilor din ministerul lui, nu se va schimba nimic: nici pensia, nici vârsta de pensionare care, pentru alți inși loviți în plex de PNRR ar urma să crească. Și nimic nu se va schimba nici în privința pensiilor și salariilor care sunt, de multe ori, mai mari de sute de ori decât cele ale „părinților noștri.” Căci prim-ministrul Cîțu promitea că nu va umbla anul acesta la fondul de salarii, așadar nu se va schimba nimic. Poate că dacă ar investi în alfabetizare în masă ar face economiile de care vorbeam mai sus. Poate că dacă investițiile ar fi făcute conform intereselor oamenilor și nu al instituțiilor statului, ele s-ar întoarce înzecit.
Prim-ministrul Cîțu promitea cândva că va înființa o nouă comisie (alta!!) care să studieze rentabilitatea companiilor de stat, acolo unde se duc și banii „părinților noștri” în funcționari și salarii cu multe zerouri. Așteptăm, în continuare. Deocamdată observăm doar că pentru guvernul liberal, care și-a celebrat ziua de naștere cu atâta pompă și circumstanță că au crăpat ramele portretelor fondatorilor de râs, realitatea este bidimensională, de mărimea foii de registru contabil. 31 de companii de stat cu peste 65 de mii de angajați au acumulat datorii de 11 de miliarde de lei. Sunt istorice, așadar datoriile au fost prinse în bugete succesive, de guverne reprezentând toată suflarea politicii românești. Au fost acceptate și aprobate, mai ales că în fruntea companiilor s-au încăpușat toți milionarii de partid și de stat că d-aia vor să stea la muncă până la 75 de ani. Acum, guvernul spune că-i va da afară pe managerii care sunt incapabili să găsească o scăpare din mlaștina datoriilor. E o formă de a spune că pleacă ai voștri, vin ai noștri. Oricum, Florin Cîțu nu spune nimic de puzderia de consilii de administrație și acționariate unde statul e prezent doar prin nenumărații demnitari care consumă tacticos, în văzul tuturor, partea leului, lăsându-le „părinților noștri” partea mărunțișului.
Opoziția, care tace și așteaptă să curgă sânge la congresele din toamnă ale principalelor partide de guvernământ, promite totuși că va introduce moțiune de cenzură. Se așteaptă, spun ei, să voteze pentru nu doar aleșii din opoziție, ci și inși din partidele guvernamentale, asta dacă nu se votează la vedere. Marcel Ciolacu, care se poartă de parcă timpul ar săpa în favoarea lui la temelia actualei coaliții, spumegă pe pagina lui socială spunând că cele 15 miliarde de euro de împrumut se vor duce la „prieteni, firme de consultanță și membrii de partid care vor vota în congresele PNL și USR” și că Planul de reziliență este vițelul de aur (sic!) „al baronetului și clientelei de partid.” Dar și diverși specialiști (unii din plasa PSD, e drept, alții, însă, independenți) spun că planul de redresare este fantezist și că presupune programe serioase pentru atragerea împrumuturilor și asta rapid, până în 2024. Că presupune reparații capitale pentru mecanisme bolnave congenital de birocrație, ineficiență și politizare.
După adoptarea PNRR și discursurile sforăitoare de Ziua copilului, demnitarii au ieșit la iarbă verde, pe biciclete că de! era Ziua bicicletei, serbată pentru prima dată în România. Primarul Bucureștiului și ministrul Mediului s-au dus cu o escortă de consilieri și invitați bicicliști (printre care și șeful Raiffeisen Bank, care a și căzut, de bine ce o duce banca) să discute despre energia verde în Herăstrău, la o dezbatere organizată de asociația ecologistă „Green Revolution.” Parcurile bucureștene arată jalnic dar, ca să nu se încăpușeze primarul și să nu le sară cine știe ce viezure în cârcă, cu câteva ore înainte au venit în parc muncitorii cu motocositoarele, să dea iarba jos în calea onorabilei suite. Cu aerul că le face o favoare, primarul Nicușor le-a promis cetățenilor care-i puneau frână că va cosi iarba și prin celelalte parcuri. În următoarele săptămâni. La zece minute după cosași a venit și președintele Iohannis, conștient că, doar întârziind, i se va da atenția pe care desigur o merită.
Și pentru că știe el ce știe, spre deosebire de ceilalți, președintele era singurul care purta cască de protecție.
*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere
