Linkuri accesibilitate

Croația, România: când un partid politic e o asociație de răufăcători


„Fraudă totală. Republica Corupția”, pancardă la un protest anticorupție organizat la Zabreb în aprilie 2011.

Un partid de guvernământ poate fi considerat de justiție ca fiind o bandă organizată și o asociație de răufăcători. S-a întâmplat în Croația.

Rezultatul inculpării partidului croat de guvernământ HDZ ca organizație criminală, în ajunul alegerilor din decembrie 2011, a fost nu doar o serie de condamnări severe, dar și faptul că partidul s-a destructurat, a pierdut alegerile (căzând de la majoritate parlamentară la 25%) și că i-a luat ani de zile ca să redevină, dintr-o structură coruptă centralizată, un partid politic normal.

Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:39 0:00
Link direct

Un partid de guvernământ poate așadar fi considerat de justiție ca fiind o bandă organizată și o asociație de răufăcători.

Odată lansată procedura, i se închid conturile bancare, iar justiția îi pune sub anchetă pe liderii respectivei structuri criminale.

Este ceea ce s-a întâmplat în Croația, în decembrie 2011, când partidul de guvernământ HDZ (Hrvatska Demokratska Zajednica, Uniunea Democrată Croată, partidul dreptei naționaliste) a fost inculpat de procurorul general ca fiind o asociație de răufăcători.

S-a creat astfel un precedent european: ca partidul aflat la putere să fie inculpat în grup, ca o entitate, pentru corupție, infracțiuni continuate, constituirea de bandă organizată și asociație de răufăcători.

Poliția la protestele anticorupție de la Zagreb, 2 martie 2011
Poliția la protestele anticorupție de la Zagreb, 2 martie 2011

S-a mai văzut un lucru important: corupția nu are ideologie. In Croația, mafia politică HDZ a lui Ivo Sanader, care transformase statul în bancomatul membrilor conducerii, era (și este) un partid de dreapta, declarat pro-european. S-a văzut însă că articolele în curs ale legii erau suficiente pentru a destructura o bandă organizată deghizată în partid.

Croatia, Dan Alexe în decembrie 2011, la Zagreb, când scria despre protestele anti-HDZ pentru cotidianul croat Jutarnji List
Croatia, Dan Alexe în decembrie 2011, la Zagreb, când scria despre protestele anti-HDZ pentru cotidianul croat Jutarnji List

Situația e identică în România, unde PSD-ul lui Dragnea intră sub incidența articolului 46 din legea partidelor politice. Articolul cu pricina cere dizolvarea unui partid pe cale judecătorească atunci când „partidul urmărește alt scop decât cel care rezultă din statutul și programul politic al acestuia” sau dacă „scopul sau activitatea partidului a devenit ilicită ori contrară ordinii publice”.

Este exact situația PSD-ului.

Când partidul de guvernământ transformă statul în bancomat

Omul care a dus Croația în NATO si în UE, fostul premier Ivo Sanader, cel care a renovat partidul naționalist al lui Franjo Tudjman, HDZ, a fost in același timp si unul din cei mai corupți politicieni din Balcani.

Condamnat ulterior la zece ani închisoare, după ce făcuse un an de închisoare preventivă mai întâi in Austria, unde fugise, și ulterior in Croația, Sanader reușise sa transforme partidul HDZ și întreaga mașinărie administrativă a guvernului și statului într-o sursa nesecată de venituri.

Fostul premier croat Ivo Sanader escortat de poliție la un tribunal din Salsburg, Austria, 10 decembrie 2010
Fostul premier croat Ivo Sanader escortat de poliție la un tribunal din Salsburg, Austria, 10 decembrie 2010

Unul din procedeele folosite de Sanader în anii în care s-a aflat la putere in Croația, de-a lungul deceniului 2000, a fost acela de a folosi întreprinderile statului pentru a controla prețurile unor materii prime, de pildă aluminiul, și al electricității. Compania națională croată de electricitate era astfel pusă să livreze electricitate unui combinat croat de aluminiu din Bosnia la un preț cu aproape o treime inferior prețului de pe piață, generând astfel o marjă de profit enormă.

Se adeverește astfel ce spuneam: corupția nu are ideologie. În Croația un partid autoproclamat de dreapta și pro-european, în România un partid auto-proclamat de stânga și eurosceptic - rezultatul a fost același: o rețea de corupție generalizată și mașinăria statului transformată în bancomat. De aici, sloganele ideologice ale respectivelor partide nu acopereau, din inerție, decât mașinăria minciunii și algoritmii stoarcerii banilor, a cât mai mulți bani, cât mai repede.

Rezultatul inculpării partidului HDZ ca organizație criminală în ajunul alegerilor din decembrie 2011 a fost nu doar o serie de condamnări severe, dar și faptul că partidul s-a destructurat, a pierdut alegerile (căzând de la majoritate parlamentară la 25%) și că i-a luat ani de zile ca să redevină, dintr-o structură coruptă centralizată, un partid politic normal.

Cine era Sanader? Când jumătatea ta narativă te minte

Frumosul, elegantul si cultivatul Ivo Sanader a fost un politician foarte important nu doar pentru Croatia, dar și pentru istoria recentă a Balcanilor și a Europei de Est în general. El e omul care a renovat partidul croat de guvernamant, HDZ, partid ce avea o reputație fascistă, fiind chiar fondat, la începutul războaielor din Balcani, ca o formațiune ultranaționalistă de extremă-dreapta. Sanader a fost omul care a dus Croația in NATO si în Uniunea Europeana.

Cum mi-a spus într-un interviu unul din cei mai importanți politicieni croați din partidul HDZ, Andrija Hebrang, fost ministru în toate guvernele conservatoare de după căpătarea independenței, dar care i-a devenit rival lui Sanader:​

„Eu pot să vă spun, în calitatea mea de medic, că omul acesta, Sanader, e bolnav. Este bolnav psihic, aâția bani și atâta putere i s-au urcat la cap. În termeni medicali ceea ce are el se numeste „cleptomanie”, însă, desigur, e mult mai grav să jefuiești un întreg popor decît sa furi obiecte din magazine. Oamenii care devin astfel nu mai au limită și își doresc, ca niște drogati, din ce în ce mai multe mașini, tablouri și ceasuri scumpe. Precum manipulatorii profesionali, devin un pericol pentru ei înșiși, pentru cei apropiati și pentru întreaga societate.”

În același timp, până și unii din adversarii cei mai ireductibili ai lui Sanader au recunoscut că el nu poate fi doar învinuit individual și că fără complicitatea, sau acceptarea pasivă a situației, din partea întregii societăți, o structură politică nu poate deveni, la scară națională, atît de coruptă și funcțională în același timp.

Era opinia lui Ivić Pašalić, unul din cei mai importanti politicieni ai Croației (condusă de naționaliști înainte de venirea la putere a lui Sanader), care mi-a spus:

„Asta nu e o situație de responsabilitate netă și de negru pe alb. Adevărul e mult mai complicat. Eu învinuiesc pentru asta întreaga societate croată, pe toți intelectualii noștri, ba chiar și biserica catolică. Ce au făcut toși, de-a lungul anilor, când atîta corupție era evidentă? A protestat cineva? Erau toți politicienii orbi? Toti intelectualii noștri sînt niște idioți? Biserica nu mai are morală? Hai să nu-l mai invinuim doar pe Sanader... Cu toții suntem vinovați.”

Pe Sanader l-am cunoscut îndeaproape în anii 2011-2012, când am locuit în Zagreb pentru a scrie o carte despre el, și când am asistat la primul lui proces.

Specialist în literatura și istoria teatrului, un om care vorbește fluent patru limbi străine, Sanader nu corespunde cîtuși de puțin portretului tip al politicianului balcanic corupt.

Dar tocmai el a primit 10 ani inchisoare (recursul încă se judecă).

Sanader s-a folosit chiar de copii, deschizând zeci de conturi bancare în numele fetelor lui.

În ziua in care trebuia să fie arestat, Sanader a fugit, pur și simplu, pe o autostradă spre Austria, cu mașina uneia din fete, a fugit fără un plan B, cum spun croații, ca o găină decapitată.

În anul de închisoare preventivă pe care l-a făcut în așteptarea procesului, fetele lui Sanader nu au mers niciodată să-l viziteze în închisoare.

Când scrii biografia cuiva în viaţă care acceptă să te întâlnească și să-ți se destăinuie în mod repetat, ești confruntat cu o dilemă morală asemănătoare celei din relațiile amoroase, în care știi, sau simţi, că celălalt te minte, dar rămâi prins în şarmul lui, ca gîza în chihlimbar.

Într-un asemenea dispozitiv narativ-afectiv - precum într-o relație de amor -, ziaristul biograf ar face mai bine ca în loc sa dea din cap, cu beatitudine sau înțelegere, transcriind confesiunile celuilalt, să se întrebe în permanență, repetînd ca pe o mantra: „oare unde mă minte“?

Din nefericire, în practică principiul e greu de aplicat, întrucât relația e dezechilibrată: intervievatul, sau personajul carismatic a cărui biografie trebuie reconstituită, e aidoma celui care în relația de amor doar se lasă iubit, așa încît atunci când dă și el ceva, ceea ce oferă capăta o valoare disproporționată... corolarul fiind însă că dacă descoperi minciuna, ea intră atunci în domeniul urieşescului, într-atît de dureros rănite îți sunt asteptările.

Dan Alexe și portretul lui Sanader in Muzeul relațiilor distruse din Zagreb (Museum of Broken Relationships).
Dan Alexe și portretul lui Sanader in Muzeul relațiilor distruse din Zagreb (Museum of Broken Relationships).

Precum seducătorii profesionali, Sanader e un om cu o biografie exotică, incluzând episoade precum faptul că a vrut să fie preot și că a studiat filosofia la Universitatea Papală Gregoriană de la Roma.

Tot discutând cu el despre teatrul francez și literatura croată a Renașterii, mă pregăteam atunci, fermecat, să închei acest capitol al tinereții lui, când mi-a venit brusc ideea, precum îndrăgostiților ce cotrobăie impulsiv prin sertarul ființei adorate, să cer Universitatii Papale de la Vatican să mă lase să văd în arhivele lor cursurile și notele de examen ale lui Sanader din perioada în care studia acolo.

Și iată că răspunsul oficial este ca fostul premier al Croației nu a studiat niciodată la Universitatea Papală din Roma.

Neant!... Niente.

Articolul dureros în care arăt acest lucru a apărut atunci imediat în presa croată.

A sunat și mi-a reproșat, precum Barbă Albastră amărâtei tremurânde care a crezut în el, cotrobăiala și lipsa de încredere în el. Culmea e ca până la urma tot eu m-am simțit vinovat!

Sanader, Dragnea și starea numită hybris

Reactia lui Sanader, sau aroganța lui Dragnea, sunt revelatoare pentru starea de spirit pe care grecii antici o numeau hybris.

Hybris este pedeapsa cea mai mare și cel mai mare blestem pentru oamenii puternici și imprudenți.

Hybris e incapacitatea celui atotputernic de a-si imagina sfârșitul. Hybris e o osândă divină anticipată.

Oedip e atins de hybris… cînd cade, nu găsește nimic mai bun ca pedeapsă deznădăjduită pentru sine decât să-și scoată ochii… cum de nu văzuse la vreme?!… Hector are și el hybris. Ahile e bolnav de hybris.

Protest împotriva lui Liviu Dragnea la București, februarie 2017
Protest împotriva lui Liviu Dragnea la București, februarie 2017

E vorba de un handicap mental și afectiv, o stare de spirit ca o beție arogantă permanentă care îi face pe trufași să nu-și imagineze o secundă ca ei ar putea sa cadă. Omul atins de hybris e dincolo de prudență și aroganță, el se crede nemuritor.

Hybris e însă în realitate o forma de lipsa de inteligență strategică. O absență de viclenie si de instinctiv de conservare.

Viclenii curteni uneltitori știu să identifice stăpânul cu hybris si se feresc de el. Omul cu hybris e imprudent, nu-și pune din timp familia la adăpost. Omul cu hybris nu are un plan B de scăpare in caz de catastrofa. Omul cu hybris e periculos, e nociv pentru cei din jur, pentru că atunci când cade ii trage pe toți in jos după el.

Când cade, el doar se zbate nedemn și indignat, ca o găină decapitată.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG