Linkuri accesibilitate

Coreea de Nord amenință cu teste balistice „săptămânale” (VIDEO)


Coreea de Nord a efectuat două teste nucleare și 24 de teste cu rachete balistice în 2016, sfidând șase rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU de interzicere a tuturor testelor.

Coreea de Nord a amenințat că va efectua teste cu rachete balistice „în fiecare săptămână” tocmai când vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, făcea promisiuni de rezolvare durabilă a chestiunii programului de înarmare nucleară al Fenianului.

„Vom efectua noi teste cu rachete balistice pe o bază săptămânală, lunară și anuală”, a spus într-un interviu la BBC, Han Song-Ryol, adjunctul ministrului de externe nord-coreean, amenințând cu „războiul total” dacă țara sa va fi ținta vreunui atac din partea Statelor Unite.

În Coreea de Sud, la începutul unui turneu asiatic, vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, a vizitat luni Zona Demilitarizată, puternic fortificată, de la granița dintre cele două Corei, avertizând apoi Fenianul, la o conferință de presă ținută la Seul, că „toate opțiunile” rămân valabile.

Vicepreședintele Pence a spus că în ultimul an și jumătate Coreea de Nord a efectuat două teste nucleare „contrare legii” și un număr fără precedent de mare de teste cu rachete balistice… „Era răbdării strategice s-a sfârșit”, a avertizat Mike Pence.

Răspunzând acestei declarații, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că speră că Statele Unite nu vor recurge la ceea ce a numit măsuri militare unilaterale „foarte riscante” împotriva Coreii de Nord, așa cum au făcut recent în Siria. Lavrov a condamnat „acțiunile nucleare iresponsabile” ale Coreii de Nord, dar a adăugat că dacă declarația lui Pence de la Seul semnalează vreo amenințare de acțiuni unilaterale împotriva Fenianului, atunci „este o cale foarte riscantă”.

Ministrul de externe din China, Wang Yi, a făcut marți un nou apel la calm în peninsula coreeană, spunând că speră ca Statele Unite să prefere în continuare o rezolvare diplomatică a noilor tensiuni.

Wang le-a spus reporterilor că deși oficialitățile americane au spus limpede că nu exclud varianta militară, el speră ca Washingtonul să aleagă totuși calea discuțiilor multilaterale.

Luni ambasadorul Coreii de Nord la Națiunile Unite, Kim In Ryong, avertizase că „dacă Statele Unite vor îndrăzni să opteze pentru acțiunea militară”, Coreea de Nord „este gata să acționeze în orice manieră războinică”. El a mai spus că apropierea unui grup de nave militare americane de apele teritoriale nord-coreene ar dovedi că Statele Unite ar fi ajuns „într-o fază gravă a scenariului” de a invada țara comunistă și a avertizat că Washingtonul riscă „o situație periculoasă în care poate izbucni în orice moment războiul termonuclear”.

Vicepreședintele Pence avea chestiunea nord-coreeană pe agenda vizitei începute marți în Japonia, cel mai de nădejde aliat al Statelor Unite în Orientul Îndepărtat.

La începutul convorbirilor cu Pence, la Tokio, premierul japonez Shinzo Abe a făcut apel la rezolvarea pașnică a tensiunilor, avertizând totuși Fenianul că „dialogul doar de dragul dialogului nu are valoare” și că „sunt necesare presiunile”.

Tensiunile din peninsula coreeană s-au acutizat din cauza semnalelor Fenianului că și-a accelerat programul de înarmare. Anul trecut Coreea de Nord a efectuat două teste nucleare și 24 de teste cu rachete balistice, sfidând șase rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU de interzicere a tuturor testelor – iar anul acesta a mai lansat câteva rachete balistice, având un test ratat chiar când vicepreședintele Pence își începea turneul regional.

Regimul de la Fenian spune că testele sunt parte dintr-un program normal de consolidare a apărării și economiei țării, și că marile puteri ar aplica „standarde duble”, ignorând testele balistice sud-coreene și lansările de sateliți de spionaj japonezi.

XS
SM
MD
LG