Linkuri accesibilitate

Copiii de ștabi și bicicleta puterii


Legat de lunile călduroase și plimbări, îmi aduc aminte că eram cu toții înnebuniți să mergem cu bicicleta în copilărie. Mărcile acestor vehicule cu pedale erau ceea ce se numește status markers, indicatori de statut. Copiii de ștabi aveau biciclete Oscar Egg și Condor, cumpărate de la Gospodăria de Partid, de unde își luau, pe prețuri de nimic, haine, încălțăminte și câte altele. Dacă aveai noroc și părinții aveau ceva bani, nu puteai spera, tu, simplu muritor, decât la o bicicletă „Dinamo”, made in DDR. Mulți colegi de la „28” și „24” nici măcar nu aveau bicicletă. Ar mai fi de povestit despre deschiderea patinoarului „Floreasca” și etalarea patinelor străine de către odraslele nomenclaturii. Veneau acolo copiii Licăi Gheorghiu, Sanda, Ghiță și Mândra. Veneau Maia Patilineț, supraponderalul Florin Dănălache, fiul monstrului de la Capitală, Zoia Ceaușescu, cred că și Bebe Gaston (Ileana Marin), fiica bosului Planificării și a soției acestuia, franțuzoaica Bobbie.

Altminteri un copil sfios, rezervat, cu explozii imprevizibile de nervozitate agresivă, Nicu Ceaușescu era mereu fericit pe bicicletă. Bântuia cartierul în lung și-n lat. La vremea respectivă (și mulți ani după aceea) avea obiceiul să-și sugă degetul. Cum am spus-o și-n alte ocazii, mai târziu, lacheii care îl lingușeau cu nerușinare în față, aparatcicii UTC-ului, îl porecliseră „degetarianul”. N-aș menționa acest lucru dacă n-ar fi cumva revelator pentru complexa identitate a personajului. Unul dintre efecte a fost deformarea danturii, o împingere în față a dinților de pe maxilarul superior. Am avut ocazia să citesc, în perioada lucrului la Raportul Final documente semnate de șeful Sectorului Special (grupul select de medici ai protipendadei), doctorul Vsevolod Bilyk, legate de călătoriile lui Nicu, prin 1961–62, pentru tratament dentar în Elveția. Mergea acolo împreună cu mama sa, de care a fost întotdeauna extrem de legat.

Am mai povestit cum a luat ființă Liceul 24. În primăvara anului 1963, părinții mei, la fel ca ai altor colegi din zonă, au fost convocați la directorul Liceului 28 pentru a li se solicita să-și transfere copiii la noua școală din cartier. Așa am ajuns acolo, pe strada Grădina Bordei, între Sala Floreasca și sediul din acei ani al Televiziunii. Sunt varii ipoteze despre decizia de construire a acestui liceu. Cred că era vorba de dorința lui Gheorghiu-Dej de a-i aduce cât mai aproape pe nepoții săi, practic înfiați. Mai mult, transferul a coincis cu schimbarea numelor de familie ale acestora din Popescu, după tatăl lor, fostul ministru al Comerțului Exterior, între timp divorțat de Lica și mazilit, Marcel Popescu, în Gheorghiu.

Pe 19 martie 1965, eram în clasa a șaptea, înceta din viață „cel mai iubit fiu al partidului, al clasei muncitoare, al întregului popor”. Necrologul l-a redactat Leonte Răutu. Cu puțin timp înainte murise G. Călinescu. Ne-au dus cu școala să aducem „ultimul omagiu” celui venerat în poemele pe care trebuia să le învățăm pe dinafară drept „scumpul tovarăș Dej”. Am trecut și eu, împreună cu Nicu, pe lângă catafalc. Pe mine m-a apucat un fel de râs isteric. Nicu m-a tras de mânecă, mi-a spus „Calmează-te, altfel o pățim amândoi”. Ceaușescu era marele maestru de ceremonii al funeraliilor, împreună cu Maurer și Chivu Stoica. Peste câteva zile, dispărea din clase portretul lui Dej, era înlocuit cu stema RPR. În acea perioadă ne-am împrietenit, Florica Jebeleanu, Zaza Ioanid și cu mine, cu sora lui Nicu, mai mare ca noi cu doi ani, Zoia. Ne plimbam pe străzi, mergeam în curte la Zaza, fumam în ceea ce numeam „cazemata”. Vorbeam despre filme, despre romane, despre pictură, despre poezie, despre muzică. Zoia ne-a spus că va muri tânără. Personajul ei favorit era prințul Mâșkin din Idiotul lui Dostoievski. De la Zoia am auzit prima oară numele lui Salvatore Adamo. La vremea aceea, scriitorii ei preferați din literatura română erau Ion Barbu, Lucian Blaga și Ion Vinea.

Când a murit mama Floricăi și a lui Tudor Jebeleanu, pictorița Florica Cordescu, am mers cu Zaza și cu Zoia la înmormântare, la Cimitirul Bellu. Era prima oară, cred, când Zoia mergea cu tramvaiul. Pe Nicu, această relație îl scotea din minți. Frații săi mai mari l-au tratat întotdeauna cu o iritantă, pentru el, doză de condescendență, nu l-au luat în serios, i-au întărit astfel un complex de inferioritate care îl va mistui toată viața. Valentin și Zoia au apucat și timpurile când tatăl lor abia urca în ierarhie, iar mama lor era doar instructoare la Secția Internațională a CC condusă de Ghizela Vass. Nu aveau același sentiment că totul li se cuvine și că totul le este permis precum mezinul familiei...

XS
SM
MD
LG