Linkuri accesibilitate

Securitatea are un preț, la fel și libertatea de circulație


Cozi la frontiera ucraineano-polonă, la trecerea graniței de la Medyka

Se așteaptă cozi mari, cu ocazia sărbătorilor de Paște, la frontiera dintre România și Republica Moldova, a avertizat Poliția de Frontieră română.

După valul de atacuri teroriste din Europa, începând cu atacul de la Paris, din noiembrie 2015, majoritatea europenilor (politicieni sau „cetățeni de rând”) a cerut întărirea controalelor la frontierele externe ale Uniunii Europene, respectiv ale spațiului Schengen. Iar valul de migranți, veniți în Europa, tot cu începere din septembrie 2015, nu a făcut decât să întărească această revendicare. Votul pentru „Brexit”, pentru ieșirea Marii Britanii din UE s-a dat, în parte, și pentru a readuce controlul frontierelor total sub controlul Londrei. Numai ca mai multă securitate are prețul ei. Unul este cozi interminabile la frontierele Schengen, acum, de Paști.

Vineri 7 aprilie, au intrat în vigoare controalele sistematice, decise de Comisia Europeană după atentatele de la Paris și care îi vizează pe „combatanții străini” care pleacă sau se întorc din Irak și Siria. Numai că acest control implică și consultarea bazelor de date pentru toate persoanele care traversează frontiera Schengen, inclusiv pentru cetățenii spațiului liberei circulații, care până acum nu erau supuși decât unei simple verificări a documentelor lor de identitate.

La sfîrșitul săptămânii trecut, la frontiera dintre Slovenia și Croația s-au format deja cozi immense, pe care liderii celor două țări le-au calificat drept „insuportabile”. Așa că cele două țări vor propune modificări Uniunii Europene, a spus duminică premierul sloven, Miro Cerar.

Se așteaptă cozi mari, cu ocazia sărbătorilor de Paște și la frontiera dintre România și Republica Moldova, avertizează luni Poliția de Frontieră română.

Poliția de Frontieră explică că vor fi verificate documentele de călătorie şi consultate bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului Uniunii Europene atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informaţii Schengen, baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate şi pierdute, precum şi bazele de date naţionale.

Verificările vor permite statelor membre UE să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătăţirii securităţii Uniunii Europene şi a cetăţenilor acesteia, se mai arată în comunicatul Poliției de Frontieră din România.

Această obligaţie se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime şi terestre), atât la intrare, cât şi la ieşire, precum şi pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne, anunță Poliția de Frontieră Română, citată de presa de la Chișinău.

XS
SM
MD
LG