Linkuri accesibilitate

Considerații ACRE despre un partid moldovenesc anti-UE


Nimic foarte european sau de admirat acolo...

Într-un comunicat publicat sâmbătă, se anunța că partidul „ȘOR” a devenit membru al uneia dintre cele mai proeminente și mai importante familii politice europene - Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE), care reunește europarlamentari și formațiuni politice aflate la guvernare în mai multe state. Este adevărat, dar corespondentul Europei Libere la Bruxelles are cîteva explicații...

Săptămâna trecută au apărut știri că partidul „ȘOR” al omului de afaceri de origine israeliană și primar al Orheiului, Ilan Șor, s-a alăturat formațiunii eurosceptice ACRE, „Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni”, care în Parlamentul European e cunoscută ca ECR (European Conservatives and Reformists).

„Partidul „ȘOR” a devenit membru al uneia dintre cele mai proeminente și mai importante familii politice europene - Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni”, a scris Șor pe pagina sa de Facebook.

În realitate, lucrurile nu stau deloc așa, ECR este tocmai formațiunea politică care cel mai probabil o să dispară din Parlamentul European anul viitor, pentru că vor pierde Conservatorii britanici (Tories) după Brexit și foarte probabil nu vor mai avea cvorum.

Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:16 0:00
Link direct


Apoi, ECR e departe de a fi una din cele mai influente familii politice europene, în ciuda a aceea ce scrie primarul din Orhei… În realitate, ECR nu are nici o identitate, afară de anti-europenismului membrilor săi.

Da, e drept, din motive obscure și europarlamentara din România, Monica Macovei, a trecut la ECR, ba chiar, tot din România, s-a apropiat de ei și Victor Ponta. L-am auzit cu urechile mele pe Ponta la Bruxelles, vorbind în fața euro-scepticilor ACRE/ECR despre cum el a fost întotdeauna un politician de dreapta,

ECR, având actualmente numai 75 de europarlamentari din 751 include, pe lângă cei 20 de conservatori britanici (Tories), câte 1, 2 sau 3 din alte 16 țări. Cei mai mulți, după Tories britanici, sunt 19 polonezi, dreapta dură ultra-catolică, anti-avort, anti-imigrație, anti-gay, anti multe-multe-multe… Tories britanici vor afară din Europa, iar cei patru ultranaționaliști flamanzi (N-VA) din grup cer independența Flandrei și sfârșitul Belgiei.

Acum, grupul ar fi exotic și bălțat dacă liderii lui s-ar dovedi curați precum cristalul, însă șeful grupului, un Tory de sorginte pakistaneză, Syed Kamall, s-a făcut remarcat interpelând Comisia Europeană, în calitatea sa de europarlamentar, în favoarea răposatului om de afaceri român Dan Adamescu și a doi gangsteri paramilitari din Azerbaidjan, prinși în interiorul Armeniei și actualmente închiși. Interpelările acestea ale Comisiei în Parlament de către un deputat, când nu sunt justificate de un interes direct al europarlamentarului în afacerea respectivă, miros a interpelări cu plată. I-am scris personal despre asta, în calitate de jurnalist acreditat, căutând să aflu ce l-a împins să-l apere pe Adamescu, și a răspuns evaziv.

De altfel, ultimul summit ACRE a avut loc pe 8 - 9 iunie la Baku, în Azerbaidjan, în capitala coruptului Ilham Aliev, o dictatură patriarhală a familiei Aliev, inventatoarea președinției ereditare în Caucaz si Europa, pe fundal de contracte de dimensiuni galactice cu Shell și Chevron și British Petroleum și Lukoil.

Iată, nimic foarte european sau de admirat acolo. Cât despre Șor și ce caută el acolo, nu este în mod sigur o întâmplare că la ACRE este afiliat și partidul Likud al premierului israelian Beniamin Netaniahu, supus și el, de mulți ani, unui întreg lanț de acuzații de corupție.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG