Linkuri accesibilitate

Ce consecinţe poate avea lupta dintre puterea locală de la Bălţi și puterea centrală?


Comentatorul Igor Volniţchi crede că doar cedările reciproce pot detensiona situația de la Bălți.

Consilierii de la Bălţi ai formaţiunii „Partidul Nostru” condus de Renato Usatîi au declarat greva foamei în semn de protest, spun ei, faţă de războiul „Partidului Democrat împotriva Partidului Nostru”. Cu toţii au semnat şi o declaraţie adresată misiunilor diplomatice de la Chişinău în care cer implicare. În replică, democraţii susţin că acuzaţiile consilierilor din nordul ţării ar fi exagerate. Ce consecinţe poate avea lupta dintre puterea locală de la Bălţi cu cea centrală?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:11 0:00
Link direct

Situaţia alarmantă din municipiul Bălţi a ajuns în atenţia opiniei publice la finele anului trecut, când firma care se ocupă de evacuarea gunoaielor din oraş şi-a suspendat activitatea. Intervenția guvernului ca să redreseze starea de lucruri l-a determinat pe primarul Renato Usatîi să declare că la mijloc ar fi interese politice, urmărite de autorii unor scenarii, din care face parte şi episodul cu blocarea evacuării de deșeuri menajere.

Pe doi ianuarie, a urmat demisia primarului interimar al municipiului, Igor Şeremet, care a invocat „presiuni” din partea lui Renato Usatîi. Şeremet i-a reproșat atunci primarului Usatîi că nu se află în Republica Moldova şi coordonează activitatea primăriei la distanţă. A doua zi, Consiliul municipal Bălţi a decis iniţierea unui referendum local pentru demiterea lui Renato Usatîi, iniţiativă lansată chiar de primarul de Bălţi în speranţa că rezultatele plebiscitului vor reconfirma încrederea pe care i-au acordat-o bălţenii.

Peste aproape două săptămâni de la acel deznodământ, consilierii municipali din partea formaţiunii „Partidul Nostru” au declarat greva foamei acuzând puterea de la centru de presiuni, inclusiv asupra rudelor, spune Consiliera municipală Elena Griţco:

„Municipiul Bălţi anterior a fost condus de către Partidul Comuniştilor. Acum acele persoane au trecut la Partidul Democrat şi, prin intermediul structurilor de forţă, ameninţă membrii familiilor noastre şi consilierii noştri sunt ameninţaţi. Intenţia lor de bază este ca fracţiunea Partidului Nostru să slăbească, să obţină ieşirea a minimum nouă sau zece consilieri din fracţiune, să-şi creeze majoritatea lor în Consiliul municipal şi să-şi numească viceprimarii săi ca să preia controlul oraşului în mâinile lor, de fapt, sarcina care le-a fost pusă de către Plahotniuc.”

Elena Griţco mai spune că membrii fracţiunii Partidului Nostru vor ţine greva foamei până vineri, 19 ianuarie, când urmează să aibă loc şedinţa Consiliului in cadrul căreia ar trebui sa fie aprobată decizia finală cu privire la desfăşurarea referendumului privind încrederea acordată primarului Renato Usatîi. În ce priveşte starea de sănătate a consilierilor aflaţi în greva foamei, Elena Griţco spune că aceştia sunt asistaţi de către medici.

Partidul Democrat a comentat prin purtătorul de cuvânt acțiunea consilierilor bălțeni, calificând-o drept demers politic. Solicitat de Europa Liberă parlamentarul democrat Sergiu Sîrbu a respins acuzaţiile formaţiunii Partidul Nostru, spunând că astfel se încearcă o justificare a incapacității de a guverna oraşul:

„Organele de stat activează în temeiul legii şi nu are cum nici un partid să dea indicaţii, dacă cineva consideră că anumite acţiuni contravin prevederilor legale, există toate procedurile juridice de a contesta orice încheiere de decizie a poliţiei, a altui organ de urmărire penală, a judecăţii, noi chiar nu avem nicio atribuţie şi deja devine o practică atunci când cineva nu poate să gestioneze ceva, evident în tot se face vinovat Partidul Democrat. Deja este foarte previzibil şi nu dorim să mai comentăm astfel de declaraţii pur politice.”

Pentru comentatorul politic Igor Volniţichi tensiunea dintre puterea locală de la Bălţi şi cea de la centru este explicabilă într-un al electoral. Era şi de aşteptat ca o redută atât de importantă cum este urbea considerată capitala din nordul ţării să devină un câmp de luptă pentru politicieni, spune Igor Volniţchi:

„Eu înţeleg ceea ce spun cei de la guvernare, că există căi legale, dar, din alt punct de vedere, nu putem neglija nici poziţia consilierilor Partidului Nostru, care spun că justiţia în Republica Moldova este una selectivă, nefuncţională sau ghidată politic. Toate aceste argumente cred că au şi stat la baza deciziei consilierilor din Partidul Nostru de a declara greva foamei. Este o situaţie nemaiîntâlnită în Republica Moldova. Nu am mai avut asemenea cazuri când într-un oraş atât de important, cei care deţin majoritatea în Consiliul municipal să intre în greva foamei.”

Trecând peste analiza acuzațiilor reciproce lansate de reprezentanții democraților şi consilierii formațiunii „Partidul Nostru” de la Bălţi, comentatorul Igor Volniţchi crede că doar cedările reciproce pot detensiona situația de la Bălți ce afectează cel mai mult locuitorii municipiului care mai așteaptă onorarea promisiunilor lansate de ambele tabere beligerante.

Previous Next

XS
SM
MD
LG