Linkuri accesibilitate

Cum se folosesc oamenii politici de manifestaţiile unioniste?


Staţie în Străşeni

Andrian Candu refuză să împrumute sala Parlamentului pentru liberalii pro-unioniști.

Apropiatul centenar al unirii Basarabiei cu România continuă să provoace emoții și controverse în Republica Moldova, unde promotorii „statalismului” în frunte cu președintele Igor Dodon avertizează la pericolul pe care l-ar prezenta - mai ales în această perioadă aniversară - curentul unionist.

Cum se folosesc oamenii politici de manifestaţiile unioniste?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:29 0:00
Link direct


Igor Dodon a tot insistat în ultima vreme, pe măsura apropierii datei la care mai multe asociaţii unioniste au anunţat convocarea unei „mari adunări centenare” la Chişinău, că se aşteaptă la destabilizări şi că stataliştii nu vor lăsa lucrurile fără răspuns. De fapt, el a început să împartă astfel de avertismente nu acum, în ajunul evenimentului, ci încă anul trecut, când în luna decembrie anticipa „destabilizările” respective într-un interviu la un post rusesc de televiziune.

Într-un mesaj plasat astăzi pe pagina sa de Facebook, şeful statului şi-a îndemnat totuşi adepţii să stea duminică acasă. „Să nu dăm motiv de provocări”, a explicat el.

De unde se iau bani ca să vină atâta lume aici? E clar că din România. O să continuaţi tot aşa, Româia va fi duşmanul numărul 1 al R. Moldova...

Acest ultim mesaj al preşedintelui scris de pe muntele Athos, unde, aşa cum anunţă preşedinţia, se află într-o scurtă vizită pentru pregătirea unui aşa-zis „Congres al familiei” pe care vrea să-l organizeze în septembrie la Chişinău, conţine, la fel ca un interviu de acum două zile pe care l-a oferit presei române, avertismentul că ar avea ştiinţă despre o mobilizare fără precedent pentru demonstraţia de duminică, inclusiv a unor „grupări de extremă dreapta şi fani ai echipelor de fotbal” din România, ţară pe care a acuzat-o totodată că ar finanţa întreaga manifestaţie.

„De unde se iau bani ca să vină atâta lume aici? E clar că din România. O să continuaţi tot aşa, România va fi duşmanul numărul 1 al R. Moldova”, a spus Igor Dodon într-un interviu pentru „Adevărul”.

Ce l-a făcut totuşi pe şeful statului să-i cheme pe „statalişti” să renunţe la contra-manifestaţii?

Solicitaţi de noi, mai mulţi analişti politici au presupus că ar putea fi o dorinţă de distanţare de poziţia agresivă de până acum, ca să se apere în caz că lucrurile chiar ar degenera duminică din cauza unor acţiuni paralele ale adepţilor şi oponenţilor unirii.

Între timp, guvernarea de la Chişinău pare să fi schiţat şi ea un gest mai aprig ca altădată de distanţare de unionişti. Liberalii, care, în calitate de partid parlamentar, au cerut sala Parlamentului pentru convocarea, pe 27 martie, a unei reuniuni de celebrare a centenarului, s-au ciocnit astăzi de refuzul speakerului democrat, Andrian Candu. Înfuriaţi, ei au părăsit sala Parlamentului, iar un fruntaş democrat, Marian Lupu, le-a aruncat ironic în spate:

„Anunţul e că ei se retrag până nu se face unirea. Aşa cum unirea nu se va face niciodată, trebuie să înţelegem că ne-au părăsit pentru totdeauna. Să le spunem adio, să ne luăm rămas bun de la colegii noştri unionişti, pe care n-o să-i vedem niciodată în această sală.”

PD foloseşte toate aceste manifestaţii unioniste, tot în scopuri electorale. Pe de o parte, încurajează primarii să semneze acele declaraţii de unire, pe de alta, anulează vizite ale delegaţiilor româneşti în R. Moldova...

Analiştii socotesc că atât socialiştii, cât şi democraţii au de profitat de pe urma acestei noi polarizări, în unionişti şi statalişti, motiv din care primii inflamează lucrurile, iar cei din urmă o admit. Solicitată de noi, analista de la Bucureşti Raluca Răducanu a dezvoltat acest punct de vedere în felul următor:

„Igor Dodon nu vorbeşte ca un lider de stat, ci ca un lider de partid, care vrea să-şi mobilizeze electoratul în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare. Aş zice că e o panică mimată, o strategie clasică de utilizare a emoţiilor în campanie electorală. Am văzut referirile sale la România şi un potenţial conflict asemănător celui din Ucraina şi cred că este important de precizat că singura agendă a României în R. Moldova este mai multe reforme europene. A compara această politică de europenizare cu politica Rusiei care a invadat Ucraina şi menţine ilegal trupe pe teritoriul R. Moldova mi se pare că îl descalifică ca preşedinte.

PD foloseşte, la rândul său, toate aceste manifestaţii unioniste, tot în scopuri electorale. Pe de o parte, încurajează primarii să semneze acele declaraţii de unire, pe de alta, anulează vizite ale delegaţiilor româneşti în R. Moldova; pe de o parte, unii membri ai PD ameninţă cu mitraliera unioniştii, iar pe de altă parte, alţi membri ai PD vorbesc de limba română. PD rămâne un partid de tip „catch all”, care încearcă să adune electorat din toate zonele: şi statalişti, şi unionişti, şi proruşi, iar aceste manifestaţii, nu neapărat decente ale uniouniştilor, sunt foarte utile şi PD-ului.”

Mai multă decenţă – de asta aşadar ar avea nevoie demersul unionist în acest moment, crede analista de la Bucureşti, pentru ca o sărbătoare pe care o crede extrem de importantă să nu fie amestecată cu jocurile politice de la Chişinău.

XS
SM
MD
LG