Linkuri accesibilitate

Mărul cu vitamine sau „Drumul Damascului” pentru actuala guvernare


Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Peisajul politic din Republica Moldova e într-o tulbure fermentație, vezi o sumă de piese dispersate ce vor alcătui un desen deocamdată imposibil de intuit. Și-n această viermuială haotică te gândești că nici măcar cei care consideră că stăpânesc jocul nu știu unde vor ajunge, prinși în scheme și improvizații interminabile.

Presa proguvernamentală, analiștii și bloggerii arondați actualei puteri insistă în ultimul timp pe ideea onctuoasă a unei alianțe postelectorale între Partidul Democrat, alias Vladimir Plahotniuc, artizanul majorității parlamentare… „integrate în absolut” (ca să evocăm revelațiile unui faimos cândva guru mistic de la București) cu partidele de dreapta, proeuropene, PAS și Platforma DA, adică de fapt cu adversarii săi politici neînduplecați.

După artileria zvonistică din media controlată, a venit și conducerea Partidului Democrat în persoana liderului său, coordonatorul Plahotniuc, să vorbească despre o coaliție cu „partidele de dreapta”, după alegeri, pentru a salva cursul proeuropean al Republicii Moldova. Pericolul identificat de Plahotniuc și PD este Igor Dodon, cel pe care dintr-o pură întâmplare, neelucidată nici până azi, actuala guvernare l-a ajutat, prin fraudă și manipulare, să ajungă (un fel de) președinte.

Să fie, într-adevăr, Partidul Democrat preocupat de viitorul său postelectoral, de vreme ce a coborât din amvonul aurit și egolatru al puterii și trimite semnale împăciuitoare Opoziției? Până mai ieri i-a hăituit și calomniat liderii, a săltat oameni nevinovați participanți la proteste și-i ține în continuare sub arest. Azi pretinde că „mărul” pe care îl întinde acestor partide nu e nicidecum un fruct otrăvit, cum afirma odinioară Maia Sandu, ci fructul unei minunate colaborări în beneficiul Moldovei. Este aproape ca în sfatul medicului: să mănânci zilnic câte un măr… „democrat” și n-o să mai ai nevoie nici de doctor, nici de antibiotice!

Îndemnul lansat de Vladimir Plahotniuc venea, printr-o nemiloasă coincidență, într-o zi în care un sondaj de opinie comandat de IDIS Viitorul sugera că Partidul Democrat s-ar putea să nu treacă pragul electoral, iar de la Bruxelles, tot marți, 3 octombrie, răsunau critici severe la adresa actualei guvernări. Rezoluția dezbătută în Parlamentul European notează că adoptarea sistemului electoral mixt, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale partenerilor occidentali, confirmă derapajul autoritarist, oligarhic, al puterii de la Chișinău. În consecință, Parlamentul European solicită suspendarea acordării ajutorului macrofinanciar Republicii Moldova, până când autoritățile de la Chișinău nu vor reveni pe făgașul democratic și vor lua în serios agenda de reforme, fixată în Acordul de Asociere.

Cu alte cuvinte, singura posibilitate pentru Partidul Democrat de a se face acceptat într-o viitoare coaliție proeuropeană, alături de partidele antioligarhice care i se opun, este să-și schimbe năravul, să respecte legea, să elibereze din captivitate instituțiile statului. Or, în declarațiile sale de marți, Plahotniuc n-a făcut nicio aluzie la o eventuală reconsiderare a politicilor promovate până acum de partidul său. Cum rămâne, de pildă, cu votul mixt, adoptat de PD și socialiști, tocmai pentru a reduce șansele electorale ale celor pe care azi Plahotniuc îi invită într-o coaliție post-electorală întru salvarea cursului proeuropean? În numele cărui „curs proeuropean”, te-ar susține moldovenii din diaspora, după ce, practic, le-ai tăiat dreptul la vot modificând legea electorală?...

Partidul Democrat încearcă să inducă senzația de „reformă internă” prin manevre înșelătoare, reparând situații pe care tot el le-a stricat prin intermediul unor instituții de stat subordonate. Cum ar fi anunțul, făcut în aceeași zi în care Plahotniuc își arunca mărul aromat în curtea Opoziției antioligarhice, că PD va boicota referendumul de demitere a primarului Dorin Chirtoacă, inițiat de socialiști. La fel e și cu scuzele formulate stângaci de Andrian Candu la București pentru declarațiile scandaloase ale lui Dodon la adresa României. Partidul Democrat ar trebui să explice relația sa obscură, toxică și trădătoare, cum o califică mulți, cu Dodon și PSRM – politicieni antiromâni și antioccidentali înverșunați. Să deslușească, bunăoară, episodul relatat de Igor Munteanu, fostul ambasador al Republicii Moldova la Washington, care spunea într-o emisiune TV că în seara alegerilor prezidențiale Dodon și-a sărbătorit victoria în biroul lui Vladimir Plahotniuc, care i-a și aranjat o convorbire la telefon cu președintele Ucrainei. Nu am auzit până acum, din partea celor implicați, o contestare convingătoare a episodului relatat de Igor Munteanu.

Partidul Democrat are proasta reputație că își „devoră” partenerii: îi „jumulește” de deputați, îi dislocă de la guvernare. Așa au pățit PLDM, PCRM și, de curând, și PL. Săptămână de săptămână câte unul sau câte doi parlamentari liberali își regăsesc subit „vocea conștiinței”, cea care nu le mai permite să rămână alături de un lider „depășit” și „autoritar” (aluzia e la Mihai Ghimpu). Ce garanții au partidele din actuala Opoziție că nu vor avea aceeași soartă, aliindu-se după alegeri cu Partidul Democrat?

În șirul acțiunilor care i-au forjat o reputație deloc de invidiat, rămâne semnificativă și afirmația lui Marian Lupu, șeful fracțiunii PD din Parlament (tot mai rare aparițiile sale publice) care, înainte ca Plahotniuc să-și întindă „mărul aromat” partidelor de dreapta, recunoștea la un post TV, într-un moment de sinceritate devastatoare: „Politica este și un teatru, și minciună, și trișare. Regret să spun, dar asta este”.

Dincolo de scuze, explicații, regrete și mărturisiri răvășitoare, pe care le poate avea și asuma, până la urmă, orice om, necum un partid politic supus grelelor ispite ale guvernării, dacă vrea să-și facă credibilă oferta adresată partidelor din Opoziție, în numele salvării parcursului proeuropean, Partidul Democrat va trebui să anuleze o serie de abuzuri pe care le-a girat sau inspirat, cum ar fi: legea votului mixt (și celelalte înțelegeri cu Dodon și PSRM), monopolurile din economie și de pe piața media; să dispună eliberarea cetățenilor reținuți abuziv pentru participarea la proteste; să rejudece dosarele de corupție, suspectate de vendetă politică; să facă public Raportul Kroll 2 și să-i tragă la răspundere pe delapidatori, să elimine propaganda rusească din audiovizualul autohton și multe altele.

Liderii Partidului Democrat și membrii săi de rând pot fi siguri că Opoziția proeuropeană, partenerii noștri de dezvoltare și întreaga societate moldoveană așteaptă cu maxim interes și tensiune ca acest „drum al Damascului”, pentru actuala guvernare, în sfârșit să înceapă.

  • 16x9 Image

    Vitalie Ciobanu

    Sunt scriitor și jurnalist. Colaborez cu Europa libera de 23 de ani în calitate de comentator. Începând cu iunie 2023 realizez podcastul „Cultura la frontieră”. Vreau prin această emisiune să punem în valoare artiștii, scriitorii, oamenii de creație din Republica Moldova, să vorbim despre opera lor, să-i descifrăm înțelesurile, să o plasăm într-un context mai larg, național și european. Acest produs sper să continue tradiția emisiunilor culturale ale Europei libere, în condiții noi, în era tehnologiilor digitale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG