Linkuri accesibilitate

Oglinda „7 aprilie”


Comemorarea victimelor de la 7 aprilie 2009 la Paris

Justiția moldoveană ar trebui să stea ea însăși pe banca acuzaților pentru sabotaj, incompetență și complicitate cu orchestratorii violențelor de acum nouă ani.

Vitalie Ciobanu în studioul Europei Libere la Chișinău
Vitalie Ciobanu în studioul Europei Libere la Chișinău

Anul acesta aniversarea evenimentelor tragice din aprilie 2009, de la care s-au scurs nouă ani, a coincis cu sărbătorile de Paști și cumva a trecut în plan secund. Însă nu doar proximitatea calendaristică a fost cauza acestui semianonimat. Dosarul 7 aprilie este ocultat, ținut sub obroc, întrucât rămâne „păcatul originar” al grupurilor de interese care au guvernat de atunci încoace în Republica Moldova, este „cordonul ombilical” care ne leagă de fostul regim Voronin.

Avem „filmul” celor întâmplate acum nouă ani, există zeci, poate sute de martori oculari ai evenimentelor, au fost stocate nenumărate documente și probe video care să permită săvârșirea unui act de justiție autentic, și cu toate acestea trăim sentimentul unei mari nedreptăți: memoria victimelor a fost batjocorită, torționarii care au omorât și schingiuit tinerii protestatari în comisariate de poliție și-n penitenciare, precum și șefii care au ordonat represiunea, au scăpat basma curată. Unii au fost achitați sau au primit pedepse simbolice, cu suspendare, alții, puțini, condamnați la ani grei de închisoare, cum e polițistul Ion Perju, au fugit din țară înaintea pronunțării sentinței finale.

Un comenariu săptămînal semnat de publicistul Vitalie Ciobanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:01 0:00
Link direct

Justiția moldoveană, a cărei „voință de reformă” a fost stimulată în anii din urmă cu generoase fonduri occidentale, ar trebui să stea ea însăși pe banca acuzaților pentru sabotaj, incompetență și complicitate cu orchestratorii violențelor de acum nouă ani. Așteptările înșelate de guvernările zise proeuropene, care au ascuns sub preș adevărul despre 7 aprilie, neputința și umilința în fața nedreptăților strigătoare la cer i-au făcut pe mulți tineri, victime ale represiunilor, să renunțe să-și mai ceară drepturile și chiar să emigreze, dezamăgiți și îngrijorați pentru siguranța lor personală.

Este interesant să vedem, măcar într-o sumară trecere în revistă, ce traiectorie politică și profesională au urmat persoanele care au avut în aprilie 2009 funcții înalte la Guvern, în instituții, la Ministerul de Interne, când au fost omorâți și torturați tinerii moldoveni aflați în custodia statului. Informațiile culese din presa care se mai încumetă să-și amintească de acele evenimente conturează o imagine elocventă pentru starea democrației și a statului de drept în Republica Moldova. Câteva exemple.

Marian Lupu, președinte al Parlamentului în aprilie 2009, faimos pentru alegațiile sale despre steagul românesc înfipt în vârful „batimentului” de niște tineri provocatori, nu a contribuit cu nimic la aflarea adevărului...

Zinaida Greceanîi, prim-ministru în 2009, cea care a amenințat tinerii protestatari că poliția va trage în plin, a fost aleasă în Parlament pe listele comuniștilor, apoi a trecut la socialiști și a devenit de un an și jumătate președinta PSRM, construind poduri subterane și aeriene – la sol nu se mai poate, se împotrivește Ucraina – spre Rusia și Siberia, acolo unde Stalin i-a deportat familia. Grecianîi a preluat partidul de la Igor Dodon, cel care se tot chinuie să devină un președinte al tuturor cetățenilor, dar nu izbutește să fie decât reprezentantul intereselor rusești în Republica Moldova și o jucărie docilă, oricând suspendabilă, în mâinile actualei guvernări.

Marian Lupu, președinte al Parlamentului în aprilie 2009, faimos pentru alegațiile sale despre steagul românesc înfipt în vârful „batimentului” de niște tineri provocatori, nu a contribuit cu nimic la aflarea adevărului. A plecat de la comuniști la PD, căruia i-a fost lider o vreme și candidat fără noroc la funcția de șef al statului, fiind un apropiat al actualului șef PD-ist Vladimir Plahotniuc, el însuși fost partener de afaceri cu Oleg Voronin, fiul președintelui de atunci.

Artur Reșetnicov, director SIS în acea vreme, ar trebui să știe multe lucruri interesante – presa scrisese chiar că Reșetnicov ar fi distrus o serie de probe ale schemelor și diversiunilor operate în aprilie 2009. A fost ales și el în Parlament pe listele PCRM, ca să descopere în scurt timp „principiile și valorile” Partidului Democrat, să devină membru al acestuia și votant disciplinat în majoritatea absolută coordonată de Plahotniuc.

Gheorghe Papuc, ministru de Interne în 2009, acuzat de neglijență și abuz în serviciu, după ce s-a ascuns un timp de frica justiției, a fost achitat pe 30 iunie 2015, împreună cu Vladimir Botnari, fost comisar șef al municipiului Chișinău. Ulterior, Papuc și-a pus în valoare multiplele competențe în cadrul consiliului de administrație al unei bănci – întâmplător, una din băncile falite din care s-au furat bani „cu sacul”, după expresia memorabilă a fostului procuror general Gurin.

Valentin Zubic, viceministru de Interne în 2009, nu se simte nici el copleșit de reproșuri. A devenit șef al firmei de pază „Argus S”, apoi administrator al companiei Finpar Invest...

Valentin Zubic, viceministru de Interne în 2009, nu se simte nici el copleșit de reproșuri. A devenit șef al firmei de pază „Argus S”, afiliată liderului PD Plahotniuc, apoi administrator al companiei Finpar Invest, aparținând aceluiași oligarh-coordonator.

Și tot așa. Alexandru Pânzari, Alexandru Jizdan, Iacob Gumeniță, Eduard Harunjen, Valeriu Gurbulea și mulți alții, personaje asociate cu evenimentele din aprilie 2009, au fost premiați, decorați, au ajuns miniștri, șefi la procuratură și n-au dat socoteală pentru nimic. Ca să nu mai vorbim de judecătorii „din iad”, care au dictat diverse pedepse pentru tinerii vânați în stradă și băgați în dube de cerberii în uniforme, ca-n Rusia lui Putin, ca-n regimurile dictatoriale din America Latină.

Dar cea mai flagrantă emblema a impunității o reprezintă Vladimir Voronin, fostul președinte al Republicii Moldova. Un om care a admis ca în regimul construit și dirijat de el să se întâmple grozăviile din aprilie 2009 – omoruri, prigoană, incendierea unor sedii de stat, torturarea și umilirea protestatarilor pașnici, frontiere închise, diplomați și ziariști expulzați… Deputatul Voronin, azi practic lipsit de partid (mai toți camarazii „s-au mutat” la PD), insultă memoria victimelor chiar în aula Parlamentului, pe 5 aprilie curent, când s-a încercat să se țină un moment de reculegere.

Amnezia atent cultivată în jurul dosarului 7 aprilie ne pune în față o oglindă necruțătoare, în care clasa politică, instituțiile și întreaga societate moldoveană își pot contempla desfigurarea...

Voronin s-a opus acestei propuneri și a dezvoltat un întreg scenariu conspiraționist, afirmând cu seninătate că în aprilie 2009 a avut loc o lovitură de stat orchestrată de „Fondul Soros”, care a mai organizat, a spus fostul general de miliție sovietic, și alte răzmerițe în ex-Iugoslavia și în Ucraina („Maidanul”). La acest complot antistatal, a adăugat Voronin, și-ar fi adus contribuția și 200 de agenți speciali români. În aceeași ședință a Parlamentului, Voronin a făcut declarații jignitoare la adresa lui Valeriu Boboc, sfidând până și verdictul justiției, care stabilise fără niciun dubiu că tânărul Boboc a fost ucis în bătaie de un grup de polițiști în Piața Marii Adunări Naționale. În caz contrar, cum ar fi putut aceeași instanță să-l condamne la zece ani de închisoare pe Ion Perju, principalul vinovat de această crimă, fugit din Moldova?

Cândva un tânăr politician basarabean, în care ne-am pus mari speranțe, vorbea de nevoia unei „cărții negre” a guvernării comuniste. Dacă acest probatoriu ar fi fost întocmit, azi Voronin n-ar mai fi fost la fel de liber să facă declarații insultătoare și fanteziste. Cinismul șefului comunist exultă în atmosfera generală de injustiție și minciună, garanțiile pe care le va fi primit din partea actualilor gestionari ai Republicii Moldova, ieșiți de sub mantaua sa, îl scutesc de orice răspundere politică și penală.

Amnezia atent cultivată în jurul dosarului 7 aprilie ne pune în față o oglindă necruțătoare, în care clasa politică, instituțiile și întreaga societate moldoveană își pot contempla desfigurarea. Unii tresar îngroziți, altora nu le pasă, pentru că statul lipsit de justiție, memorie și conștiință democratică le aparține în totalitate.

XS
SM
MD
LG