Linkuri accesibilitate

Gheorghe Cojocaru: „25 de ani în urmă printr-o ciocnire de cupă de șampanie la Moscova...”


Gheorghe Cojocaru

Puncte de vedere în dialog la aniversarea acordului de încheiere a războiului de pe Nistru în 1992.

O discuție în studioul Europei Libere de la Chișinău la aniversarea încheierii războiului de pe Nistru în urmă cu 25 de ani.

Gheorghe Cojocaru: „25 de ani în urmă printr-o ciocnire de cupă de șampanie la Moscova între președintele Mircea Snegur și președintele Rusiei, Boris Elțin, se punea punct războiului de la Nistru. Trecute printr-o confruntare sângeroasă în primăvara și vara anului 1992, malurile Nistrului s-au îndepărtat atât de mult unul de altul, încât nici astăzi, la un sfert de veac de la acel război, nu se întrevăd soluții pentru readucerea lor într-un corp comun.”

Europa Liberă: Ca mâine, în ziua de 21 iulie 1992, era semnată Convenția Snegur-Elțin la Moscova. Haideți să ne amintim împreună ce prevedea această înțelegere.

Gheorghe Cojocaru: „Convenția Snegur-Elțin sau Convenția privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova prevedea angajamentul Moscovei și al Chișinăului de a întreprinde toate măsurile pentru încetarea definitivă a focului și a oricăror acțiuni militare în zona de conflict.

Trupele, tehnica și armamentul trebuiau retrase pentru a forma o zonă de securitate care să fie supravegheată de o Comisie Unificată de Control, în care erau incluse cele trei părți participante la procesul de reglementare, și anume: reprezentanții Republicii Moldova, ai Federației Ruse și ai forțelor separatiste de peste Nistru.

Chișinăul și Tiraspolul erau tratați pe picior de egalitate, ca două părți aflate în conflict, care se obligau să asigure revenirea refugiaților la locurile lor de trai, să restabilească obiectivele locative și economice distruse, să întreprindă alte acțiuni în acest sens, exclusiv prin metode pașnice.”

Europa Liberă: Privită din perspectiva zilei de astăzi, și-a atins oare scopul Convenția Snegur-Elțin, mai este valabilă acea înțelegere, mai ales după ce moștenirea lui Elțin este contestată de succesorii dânsului?

Gheorghe Cojocaru: „Semnată la Moscova de însuși președintele Elțin, Convenția a trebuit să fie respectată și realizată pas cu pas prin formarea și activitatea Comisiei Unificate de Control. Documentul intra în vigoare la data semnării, fiind prevăzută și posibilitatea denunțării lui cu consimțământul părților semnatare sau de către una dintre părți.

Convenția Snegur-Elțin este până astăzi singurul act juridic prin care se instituie un mecanism de supraveghere și control între cele două maluri ale Nistrului, care, bineînțeles, nu este perfect, dar care funcționează în niște parametri relativ acceptabili. Ceea ce nu înseamnă că nu pot fi identificate și alte soluții pentru reglementarea transnistreană, dimpotrivă.”

Europa Liberă: Astăzi, la 25 de ani de la acele evenimente, se aud alteori voci care prezic escaladarea pe malurile Nistrului. Unii spun cu certitudine că nu se poate așa ceva. Cine și ce urmărește prin aceste previziuni alarmiste?

Gheorghe Cojocaru: „Într-adevăr, în contextul încărcat regional și european, dacă nu mondial, câinii războiului se simt astăzi mult mai în largul lor. De precizat, totuși, că aceste voci nu se aud de la Chișinău, care, la un pătrar de veac de la războiul de la Nistru, realizează mai acut ca oricine că o pace firavă și dialogul civilizat sunt de preferat oricărei confruntări cu arma în mână”.

XS
SM
MD
LG