Linkuri accesibilitate

Igor Dodon e cu gândul la alegerile parlamentare și pozează în disident suferind...

Sfârșitul și începutul de an în Moldova reprezintă un adevărat anotimp al suspendărilor. Cavalcada sărbătorilor pe stil nou („european”, „în pas cu lumea civilizată”), derulate în cuplaj armonios și conciliant cu cele pe stil vechi (după calendarul iulian), plasează Moldova într-un halo atemporal, într-un interval al bunei dispoziții și al conexiunii cu divinitatea, în care activitatea de rutină a omului este suspendată. E un prilej de contemplație a ordinii cosmice de care n-ar trebui să uităm pentru sănătatea noastră spirituală. Oricât de tulburi și zbuciumate sunt vremurile, ne-am bucurat să vedem și să auzim cete de colindători, mai ales la țară, în satele noastre mai mult pustiite decât populate, mergând din casă-n casă și vestind nașterea Domnului, cântând despre Cei Trei Crai de la Răsărit și despre celelalte mistere străvechi care ne-au împodobit și nouă copilăria…

Și pentru a nu avea iluzia că trăim într-o lume așezată, corectă, cu legi unanim respectate, de la vlădică la opincă, viața politică a consemnat o nouă secvență pitorească, văzută însă mai degrabă ca o prelungire a circului penibil din anul precedent, decât ca o intrare într-o nouă paradigmă. Președintele pro-rus Igor Dodon a fost suspendat de două ori într-un interval de trei zile (!), pe 2 și pe 5 ianuarie 2018, pentru a putea fi repusă în drepturi Constituția statului.

Igor Dodon se află într-o revoltă permanentă față de guvernare, revoltă pe care, se pare, nimeni n-o ia în serios în afară de el. Coaliția de la putere, coordonată eficient de Vlad Plahotniuc, s-a hotărât abrupt, pe la mijlocul lunii decembrie, să reformeze substanțial guvernul Filip, care o ducea – vorba aceluiași președinte al Partidului Democrat – din succes în succes, însă, ca un făcut, Dodon a refuzat să semneze ordinul de numire a noilor miniștri. În consecință, a fost suspendat („ca o zglobie și radioasă ghirlandă de Crăciun!”, au remarcat internauții mucaliți). Socialistul nu s-a arătat prea răvășit de întâmplare – cunoscuse deja amarul privării de prerogative în episodul numirii ministrului Apărării Eugen Sturza și pesemne a început să se obișnuiască. Noua sa suspendare a fost ironizată copios, inclusiv în Rusia, acolo unde merge cu regularitate să bată temenele, însă Dodon nu se dă răpus. Dimpotrivă: „Prin decizia sa, Curtea Constituțională a trecut definitiv în zona gri a democrației și a statului de drept, a spus el. Curtea și-a reconfirmat imaginea de instrument politic docil, nu de organ constituțional.” Președintele ales cu cântec vede și o parte pozitivă a acestei tărășenii, întrucât, adaugă tot el: „Guvernarea se compromite din nou în ochii cetățenilor. Ceea ce o va dezavantaja mult în acest an electoral.”

Așadar, Igor Dodon e cu gândul la alegerile parlamentare și pozează în disident suferind, rămas fidel idealurilor sale din campanie, pentru a-și menține suporterii cabrați și mobilizați.

În cazul celor șapte miniștri, pe care a refuzat să-i confirme în post, Dodon încă mai putea invoca anumite rezerve legate de integritatea unora dintre aceștia, pe care el, în plină cruciadă antiunionistă, antiliberală și antioccidentală, i-a declarat apriori corupți și slujitori ai interesului altui stat. Or, când a venit rândul legii împotriva propagandei rusești, socialistul își va fi dorit probabil să fie suspendat, pentru a nu-și strica relațiile cu mentorii săi de la Moscova.

Cum ar fi fost ca Dodon, un președinte responsabil, care respectă Constituția – întrucât așa a jurat la învestirea în funcție –, să contribuie la oprirea toxicității televiziunilor moscovite în Republica Moldova? Ar fi fost un gest de normalitate, veți spune, dar un gest imposibil, de vreme ce Dodon este unul dintre marii profitori ai acestei deversări mediatice maligne, datorându-și funcția în mare parte televiziunilor rusești care i-au turmentat pe basarabeni. Așa, „victimă a suspendării”, Dodon poate perora demagogic despre încălcarea libertății de exprimare și a dreptului cetățeanului moldovean de a-și alege programul TV preferat.

De parcă n-ar fi aflat nici el, nici consilierii săi, despre războiul hibrid, de subversiune, pe care-l desfășoară Rusia împotriva lumi libere și a democrației, și despre eforturile țărilor europene de a-și securiza spațiul informațional. Dodon și anturajul său desigur se pot preface că nu aud ceea ce nu vor să audă, însă dacă tot invocă libertatea de informare și dreptul de a alege, trebuie să admită că măcar o parte din cetățenii Republicii Moldova nu mai vor să suporte veninul propagandei rusești.

Suspendările „la minut” ale lui Dodon, care sunt, să recunoaștem, un know-how legislativ moldovenesc, au propulsat viața politică pe culmile ridicolului. Lideri de opinie și comentatori moldoveni – unii chiar din holdingul lui Plahotniuc – afirmă cu îngrijorare că soluția suspendărilor punctuale nu trebuie aplicată la nesfârșit. Dodon, susțin ei, nu-și mai poate apăra onoarea compromisă, în schimb guvernarea, aflată în proces de recăpătare a încrederii în fața partenerilor occidentali, are de pierdut.

La urma urmelor, să spunem și noi, Dodon este soluția pentru care Plahotniuc și PD au optat în alegerile prezidențiale. Faptul că Dodon este uneori cam vocal și încăpățânat poate să însemne un element al scenariului coordonat și, în orice caz, apare ca o „defecțiune” inevitabilă în combinații de acest fel, atâta timp cât „președintele cu baterii” de la Chișinău are angajamente și față de un alt centru de putere – Kremlinul.

Repetatele solicitări adresate de guvernanți Curții Constituționale privind suspendarea lui Dodon împinge Republica Moldova în plin nihilism juridic, transformă statul de drept (sau ce-a mai rămas din el) într-o caricatură. Dacă până și președintele Curții Constituționale, Tudor Panțâru, și fostul șef al acestei instituții, Alexandru Tănase (proaspăt numit în funcția de ministru al Justiției) vorbesc în termeni categorici despre nevoia unei trageri la răspundere penală a lui Dodon pentru nenumărate încălcări și sfidări ale Constituției, putem presupune că Plahotniuc va trebui să ia în calcul o decizie care să pună capăt interminabilului anotimp al suspendărilor.

Într-un an electoral, când Partidul Socialiștilor încă mai conduce în sondaje, iar Dodon se arată cel mai popular lider pentru cetățenii cu drept de vot din Moldova, rămânând și favoritul declarat al Moscovei, demiterea sa printr-un vot în Parlament și apoi prin referendum este destul de problematică. S-ar putea așadar ca în laboratoarele coordonatorului Plahotniuc să se plămădească o ingenioasă formulă legislativă, care să permită demiterea lui Dodon fără a mai fi nevoie de o consultare populară, ci prin aplicarea Codului Penal. Cum, când și dacă se va întâmpla acest lucru reprezintă, deocamdată, principala intrigă a noului an.

Dodon a devenit, se pare, o bilă fierbinte pentru magicianul-jonglor pe care acesta reușea să dea impresia că o stăpânește cu dexteritate. Acum, când „bila socialistă” începe să-i frigă degetele, șeful Partidului Democrat va trebui să scape de ea fără să arate că și-a pierdut dibăcia. Ba mai mult: să ne promită și alte demonstrații de iluzionism politic până și după alegeri.

XS
SM
MD
LG