Linkuri accesibilitate

Cehii și românii (basarabeni) – caracter național și destin istoric


Scriitorul Mariusz Szczygieł

Dacă cehii râd și se (auto)ironizează, moldovenii se lamentează și nu renunță la conservatorismul lor funciar, alimentat de influența rusească.

Comentariul săptămânal al lui Vitalie Ciobanu are o temă mai puțin obișnuită – cum oglindește un scriitor sau un jurnalist realitatea unei țări străine, deși apropiate și bine cunoscute.

Publiciștii se concentrează, de regulă, pe momentul prezent, iau în colimator o sumă de evenimente, încearcă în baza lor să elaboreze soluții sau concluzii utile pentru situația unei comunități, a unei țări. Scriitorii fac invers: pornesc de jos, de la firul ierbii, „scanează” caracterul unui popor pentru a da înțelesuri zilei de azi și a construi proiecte de viitor.

Asta face și polonezul Mariusz Szczygieł (n. 1966), în volumul Raiul pe pământ (Editura ART, București, 2016, tradus în limba română de Cristina Godun). Studiază „firea” unui popor, dar nu cea a polonezilor, ci a cehilor. Mariusz Szczygieł este un împătimit al culturii și un foarte bun cunoscător al societății cehe contemporane. Ca polonez, volumul său, alcătuit dintr-o suită de secvențe, „felii de viață”, dar și portrete ale unor personalități ale Cehiei, conține și comparații cu propria sa țară, cu tradițiile, atitudinea, felul de a fi al polonezilor.

Citindu-i cartea, am fost tentat să fac și eu o serie de comparații „prin vecini”, și-o să vă las pe Dvs. să decideți, în baza cărții la care mă voi referi, cine câștigă mai mult din această juxtapunere – cehii sau moldovenii (românii basarabeni) –, și dacă nu cumva diferența de destin istoric, după prăbușirea comunismului, le-a fost influențată și de-un anumit specific național, de habitudinile celor două popoare.

Vorbind despre Cehia, despre Praga, o țară și o capitală de unde emite de mai mulți ani Radio Europa Liberă, apelul la istoria anticomunismului ceh se impune firesc. Mariusz Szczygieł evocă evenimentele Primăverii de la Praga, din august 1968, atunci când armatele țărilor din Tratatul de la Varșovia au zdrobit mișcarea de reforme și liberalizare care amenința să zdruncine întregul lagăr comunist. Așa cum știm, România a fost singura țară din sistemul patronat de Moscova care nu a participat la invazie, Polonia însă da, motiv pentru autorul nostru să se simtă vinovat față de confrații săi cehi. Trupele poloneze, ca și cele sovietice, s-au confruntat cu o rezistență civică formidabilă, memoria acelor evenimente e vie în familiile cehești. „O poloneză s-a măritat cu un ceh și mi-a scris că bunicul soțului (născut în 1920) i-a făcut reproșuri la nuntă din cauza anului 1968”, notează autorul. Pe când congenerii lui Szczygieł, de la Praga, mai degrabă strâng din umeri în fața scrupulelor sale, considerându-le exagerate.

Și în familiile basarabene politica a stârnit mereu controverse acute. Unii țin cu „rușii”, alții cu „românii”, o a treia categorie, șmecheră, oportunistă, obișnuiește să citeze o zicală care nu cred că ne face multă cinste: „Știți când ne-a fost nouă, moldovenilor, cel mai bine? Când plecaseră rușii și încă nu veniseră românii”. Sau invers, nu contează. Am avut deplasări de frontiere în ambele sensuri. Genul acesta de adaptare, care lucrează mai degrabă pentru Est decât pentru Vest, reprezintă una dintre cauzele pentru care Moldova a rămas o „zonă gri” a Europei, incapabilă să se integreze modului de viață occidental, să adopte reforme și standarde de civilizație care să-i motiveze pe cetățenii săi să nu apuce calea exilului.

Un alt factor este cel religios. „Cum se poate trăi fără Dumnezeu?”, se întrebă Mariusz Szczygieł. Cehii se declară în proporție de 80% atei sau măcar indiferenți cu privire la credință. Și această atitudine are rădăcini istorice profunde. Cartea reia, pe scurt, istoria anticlericalismului ceh – de la reformatorul Jan Hus, precursor al lui Martin Luther și fondator al limbii literare cehe, ars pe rug de prelații catolici, bătălia de la Bílá Hora (1620), în care nobilimea cehă protestantă a fost înfrântă de către Habsburgi, anexarea Boemiei și Moraviei de Imperiul Austro-Ungar, impunerea catolicismului cu forța etc., și până la regimul comunist cu interdicțiile lui – toate acestea au cristalizat dezinteresul majorității cehilor față de Dumnezeu.

Bisericile cehești, cu splendida lor pictură baroc, sunt lipsite în cea mai mare parte de enoriași, au devenit muzee și săli de concerte pentru turiști. Principala catedrală a țării, cea a Sfântului Vitus, din Castelul praghez, nu aparține Bisericii cehe, ci se află în proprietatea statului: a existat o întreagă mișcare cetățenească pentru a păstra caracterul public al acestei relicve naționale. În Cehia, Iisus este un erou de benzi desenate și personaj de happening-uri, spune Mariusz Szczygieł. Vizita Papei Benedict al XVI-lea la Brno trezește un interes cu totul periferic în media cehă, la liturghiile Pontifului vezi mai degrabă pelerini polonezi decât localnici. Poporul ceh se bazează pe alți piloni decât religia: civismul, individualismul și relativismul în raport cu orice formă de angajament ideologic.

Ce-avem în Moldova? Circa 90% din cetățeni se declară ortodocși, iar capii Bisericii, contrar Constituției statului în care activează, fac politică, fac partizanat electoral în favoarea Rusiei și a politicienilor pro-moscoviți, fără a fi sancționați în vreun fel de autorități. Prelații ortodocși din Moldova condamnă influențele occidentale, demonizează implicarea femeilor în politică, mai ales dacă aceste femei au vederi reformiste. Insultele episcopului Markel de Bălți și ale altor clerici obscurantiști la adresa Maiei Sandu, candidatul comun al Opoziției anti-oligarhice și proeuropene la ultimele alegeri prezidențiale, a umplut de dezgust multă lume. Iar azi rubrica „Ororile săptămânii”, în materie imagologică, e susținută neobosit de Dodon, care nu ratează nicio ocazie de a se afișa cu clericii pravoslavnici din Moldova sau de a bate mătănii la Muntele Athos.

„Cultura cehă nu iubește nici pateticul, nici sublimul”, mai scrie Mariusz Szczygieł. Tradiția satirei, susținute de autori faimoși precum Havlíček, Hašek și Hrabal, încurajează atitudinea iconoclastă a artiștilor cehi de azi. Unul dintre ei, despre care scrie Szczygieł, este sculptorul David Černý. Creațiile sale iau în derâdere clișeele și „idolii” naționali. Cum ar reacționa oare moldovenii dacă l-ar vedea pe Ștefan cel Mare într-o postură… mai puțin solemnă? David Černý l-a înfățișat pe patronul spiritual al țării sale, pe Sfântul Václav, călare pe burta unui cal cu picioarele în sus și capul lăsat pe spate, atârnat într-un gang din Palatul Lucerna – clădire construită de bunicul lui Václav Havel. Este o replică ironică la statuia ecvestră a regelui mitic al Cehiei, aflată în piața ce-i poartă numele, în fața Muzeului de Istorie din Praga, dar și o critică a ipocriziei naționale: „Cineva atârnă cu capul în jos, spune David Černý, dar bineînțeles în Cehia cu toții ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic. Închidem ochii.”

Noi, românii, nu îndrăznim să glumim pe seama lui Ștefan cel Mare, mai ales că decenii de-a rândul acest simbol național a fost prigonit în Basarabia sovietizată chiar de cei care l-au transformat ulterior pe domnitor într-un proto-părinte al statalității moldovenești, ostile României. Cum este și recentul decret al lui Dodon, contrasemnat de Guvern, prin care anul 2018 este declarat, colac peste pupăză, „anul lui Ștefan cel Mare”, doar pentru a contracara, meschin și vindicativ, Centenarul Unirii de la 1918.

„Cehii chiar sunt un popor căruia îi place să râdă”, notează Mariusz Szczygieł. Și la veselia lor, firește, contribuie și excelenta bere cehă, pe care au îndrăgit-o și moldovenii. Dacă cehii râd și se (auto)ironizează, moldovenii se lamentează și nu renunță la conservatorismul lor funciar, alimentat de influența rusească.

Popoarele însă nu sunt o masă omogenă, sunt formate din indivizi. Și respectarea dreptului la opțiune al fiecărui individ indică, fără greș, gradul de civilizație a unui popor în lumea contemporană, nu religia, nu limba, nu cuvintele imnului național. Aici, noi, românii, mai ales cei din stânga Prutului, am avea multe de recuperat. Poate încercăm să învățăm ceva de la cehi?

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG