Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: „Cei care au promovat politizarea instituțiilor de drept și de reglementare acum sunt în afara jocului”


Gara Chișinău

Punct de vedere săptămânal, în dialog la Europa Liberă

Criza Căilor Ferate, întreprindere care are restanțe serioase la plata salariilor și care continuă să lucreze în pierdere, după cum constata săptămâna trecută și premierul Pavel Filip, arată că partidele sunt administratori ineficienți, la fel ca și statul, în general. Un subiect discutat acum de Vasile Botnaru cu analistul Igor Boțan, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:25 0:00
Link direct

Europa Liberă: Premierul Pavel Filip a ajuns la concluzia că CFM nu funcționează la cotele cuvenite și CFM-ul de la liberali demult a trecut sub tutela guvernării democrate. Vedem că distribuirea partinică a domeniilor nu dă rezultatele promise de liderii acestor partide. Ne amintim că Mihai Ghimpu insista să aibă domenii prioritare, a revendicat niște instituții contondente, dar n-a reușit. Ce spuneți despre conducerea partinică versus cea tehnocrată?

Igor Boțan: „În primul rând, trebuie să menționăm că premierul Pavel Filip are dreptate. Domnia sa are experiență managerială, el înțelege că instituțiile statului, în special cele cu activitatea economică, trebuie să dea randament, iar randamentul nu este cel cuvenit atunci când distribuția funcțiilor de conducere a unei instituții, precum este Calea Ferată din Moldova, se face pe criterii partinice. Acest lucru a fost discutat pe larg în societatea noastră, însă în perioada, hai să spunem așa, inițială, a Alianței pentru Integrare Europeană s-a insistat, în special l-ați menționat pe dl Mihai Ghimpu, pe politizarea tuturor instituțiilor publice, inclusiv distribuirea pe criterii partinice a conducerii întreprinderilor de stat.”

Europa Liberă: Și acești lideri de partid mereu încercau să ne convingă că peste tot în lume repartizarea portofoliilor se face pe criterii politice; acești comisari ca și cum sunt delegați de la partid și, respectiv, raportează la partid.

Igor Boțan: „Corect. Dl Mihai Ghimpu dădea drept exemplu modul în care este numit procurorul general în Statele Unite; dl Alexandru Tănase insista în aceeași măsură pe faptul că cei care vin la guvernare trebuie să aibă posibilitate să-și numească în funcțiile-cheie, inclusiv în instituțiile de drept, oamenii lor, dacă nu partinici, cel puțin, acei în care pot avea încredere. Noi am avut ședința Parlamentului din 7 februarie 2015, când patru șefi de instituții de drept din Republica Moldova, precum și guvernatorul Băncii Naționale ne-au convins pe toți că știau în detalii cum are loc furtul miliardului, dar nu au intervenit să stopeze pe motiv că au încercat doar să informeze Parlamentul, Guvernul, liderii de partid și șeful statului.”

Igor Boțan
Igor Boțan

Europa Liberă: Directorul SIS a spus clar că l-a informat pe președintele Timofti.

Igor Boțan: „Sigur. Și s-au eschivat de la îndeplinirea obligațiunilor pe care le au în fișa de post, prescrise în legile Republicii Moldova. Deci, aici avem un cu totul alt fenomen, de aceea și spuneam că în Republica Moldova este o democrație imitativă sau democrație de vitrină care odată ajunsă într-o relație cu Uniunea Europeană trebuia să-și rezolve de principiu problemele strategice, iar la implementarea politicilor publice să fie luat drept model exemplul meritocrației care semnifică faptul că în funcțiile de conducere depolitizate, conform hotărârii Curții Constituționale din decembrie 2010, sunt promovați cei care trec printr-un concurs și cei care acumulează cel mai înalt punctaj. Această viziune a fost respinsă de la început, ulterior ea a fost cumva mimată, însă lucrurile demult s-au aranjat de așa o manieră că cei care au promovat politizarea instituțiilor de drept și de reglementare acum sunt în afara jocului. Dl Filat este știm unde; dl Mihai Ghimpu, care a fost cel mai vocal promotor al politizării instituțiilor de drept și de reglementare, acum deplânge situația în care a nimerit partidul Domniei sale și dl Dorin Chirtoacă ca prim-vicepreședinte al formațiunii.”

Europa Liberă: Vlad Plahotniuc poate fi considerat un tehnocrat? El vine din business, organizează politica după modelul din business.

Igor Boțan: „Dl Vlad Plahotniuc este cu certitudine o persoană foarte talentată, dar modul de activitate al Domniei sale a fost descris exact acum trei ani de zile de către ex-premierul Republicii Moldova Valeriu Streleț, care ne-a divulgat ce a vorbit cu dl Plahotniuc într-o discuție de telefon. Principiul dlui Plahotniuc este: „nu contează că diavolul e negru, ci contează că îngerii nu sunt tocmai albi”, însemnând că viciile, micile probleme cu care se confruntă oamenii pot fi convertite și transformate într-o mare resursă pentru Domnia sa și partidul pe care îl folosește. Despre dl Plahotniuc a vorbit bine dl Voronin, care a spus că „acesta nu semnează nimic niciodată, totul face cu mâini străine”. Am văzut cum au fost convertiți deputații – jumătate din fracțiunea liberal-democraților, două treimi din fracțiunea comuniștilor peste noapte au devenit democrați și promotori ai integrării europene. Am văzut ce s-a întâmplat cu primarii; am văzut declarații comune scrise de primari și președinții de raioane. Deci a pus la cale un instrument care funcționează după formula cu care s-a împărtășit cu noi dl Streleț. Vedem că acest mecanism acum începe să dea nu doar roade în sensul că Partidul Democrat controlează totul, ci arată și imperfecțiunile și aceste imperfecțiuni sunt scoase de dl prim-ministru Pavel Filip, care, fiind vicepreședinte al Partidului Democrat, știe ce a promis în campania electorală din 2014 în privința căilor ferate. El a promis – partidul mă refer – și dl Filip ca vicepreședinte, a promis următoarele lucruri: calea ferată din Republica Moldova va fi electrificată, vor fi construite căi rapide care să unească Chișinăul și Kievul, astfel încât calea ferată din Republica Moldova să servească la dezvoltarea economică a Republicii Moldova, să deschidă noi căi comerciale ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Despre ecartamentul european până la Ungheni nu mai spunem.

Igor Boțan: „Nu mai vorbim despre acest lucru, că este unul minor față de aceste promisiuni grandioase.”

Europa Liberă: L-a promis, apropo, încă ministrul transporturilor Țopa ecartamentul european?

Igor Boțan: „Da, trebuie să recunoaștem că toate aceste inițiative grandioase ale Partidului Democrat din ultima vreme sunt niște inițiative mult, mult mai vechi de pe care se suflă praful și care acum sunt servite în societatea noastră ca model de abordare pragmatică de perspectivă pentru Republica Moldova, ca să menționăm doar „Prima Casă”. „Prima Casă” a fost inițiativa lui Dorin Chirtoacă, care prevedea că în municipiul Chișinău vor fi construite zece mii de apartamente pentru tinerii care să-și poată dezvolta aici, în Republica Moldova, o perspectivă de viață ș.a.m.d. Vedem că acest model este preluat.”

Europa Liberă: Vreau să mă întorc la întrebarea inițială. Totuși, comisarii de la partid sau partidul însuși când lansează niște idei costisitoare, cum ar fi, de exemplu, 1.000 de kilometri de drum într-o 1.000 de sate, cum zic rușii „всем сестрам по серьгам” (să revină fiecăruia câte ceva), segmente separate în sate ca să aibă oamenii duminica senzația că au și ei asfalt. Totuși, aceste idei o fi bune, dar ele vin de la partid. Partidul cu același succes ar putea să le pună în practică doar că să întrebe lumea dacă are nevoie de așa ceva?

Igor Boțan: „Noi, cetățenii, am fost întrebați despre asta acum câțiva ani de zile.”

Europa Liberă: La alegeri?

Igor Boțan: „Nu. Atunci când ni s-a ridicat taxa pentru drumuri. Partidul Democrat acum ne servește drept proprie inițiativă aceste „drumuri bune pentru țară”, dar noi ne amintim cu toții că cinci, șase, șapte ani în urmă s-a discutat despre fondul rutier, despre faptul că banii care se acumulează în fondul rutier sunt folosiți pentru alte scopuri, Guvernul folosea acești bani pentru acoperirea altor necesități. Deci, nouă, cetățenilor, ni s-a ridicat taxa aproape de două ori, taxa pentru drumuri și acest lucru...”

Europa Liberă: Și taxa pentru importul de automobile, și benzina, și amenzile...

Igor Boțan: „Sigur că da. Și benzina, și accizele, toate lucrurile acestea de mult sunt discutate. Acum, în ajun de alegeri, Partidul Democrat care de mult participând alături de liberali și liberal-democrați la guvernarea țării au introdus în bugetele anuale resurse speciale pentru repararea drumurilor din localități, iată că acum vine cu această minunată idee și ne spune: „este ideea noastră”. După ce lucrurile au fost bugetate, de câțiva ani se face acest lucru, vine și ne spune „uitați-vă ce idee minunată avem pentru voi, dragi moldoveni”. Este o promovare a unui partid care până la urmă poate avea efect pentru formațiune, nu însă și pentru societate. Să recunoaștem că noi suntem consultați în timpul alegerilor. Dacă ne uităm la programele electorale ale partidelor care au fost la guvernare...”

Europa Liberă: Asta cine le mai ține minte.

Igor Boțan: „Da. Toate aceste lucruri sunt contabilizate, ne sunt oferite, nu putem spune că nu avem acces la informație. E altă problemă cum citim aceste documente și cum le reamintim guvernanților despre existența acestor documente.”

Europa Liberă: Apropo site-ul Dvs., ADEPT am în vedere, monitorizează foarte atent aceste promisiuni.

Igor Boțan: „Acum suntem într-un proces de evaluare a promisiunilor din 2014, iar pentru promisiunile 2010-2014 la timpul potrivit am făcut aceste estimări și am ajuns la concluzia că aproximativ 30% din promisiunile pe care le-au făcut partidele de la guvernare au fost îndeplinite relativ bine.”

Europa Liberă: Deci, în ajunul scrutinului din 2019 vom avea un asemenea studiu?

Igor Boțan: „Da, exact. Noi lucrăm acum la evaluarea promisiunilor pe care le-au făcut partidele și atunci când m-ați întrebat despre modul în care evaluează prim-ministrul performanțele Căilor Ferate era potrivit să-i amintim dlui prim-ministru, cu toată considerația pentru capacitățile Domniei sale de manager, ceea ce a promis și putem să-i amintim – așa cum am făcut – despre electrificarea, promisiunea de a electrifica căile ferate, de a porni trenul de mare viteză...”

Europa Liberă: Dar n-au spus când...

Igor Boțan: „Au spus foarte clar.”

Europa Liberă: Pe durata acestui mandat?

Igor Boțan: „Da, da... Trebuiau să facă, cel puțin, trebuiau să înceapă lucrările, trebuiau să fie proiectele gata, trebuiau să facă centuri de ocolire, practic, pentru toate orașele mari din Republica Moldova, trebuia să avem porturi navale pe Prut. În programul electoral al Partidului Democrat există cifre concrete privind câți kilometri de drumuri trebuiau să fie renovate și câte drumuri noi trebuiau să fie construite. Toate aceste lucruri sunt fixate și la momentul potrivit sigur că Partidul Democrat va trebui să răspundă la ceea ce a promis alegătorilor.”

Europa Liberă: Ei, acum are cu ce se lăuda? Cu aceste mici segmente prin toate satele.

Igor Boțan: „Noi am fost deprinși cu aceste mici segmente. De-a lungul ultimilor cel puțin trei-patru ani de zile aceste reparații se făceau. Drept că se făceau de o calitate mai proastă, acum trebuie să recunoaștem că aceste reparații sunt făcute mai temeinic, dar oricum vedem tot felul de reportaje care arată că în multe localități aceste reparații sunt de calitate proastă.”

Europa Liberă: Eu nu vreau să demonizăm partidele, dar mă întorc la întrebare. Este patronajul partinic al domeniilor, de exemplu, educația, sănătatea mai eficient decât o executare tehnocrată a strategiilor?

Igor Boțan: „Da, lucrurile sunt foarte clare de mult. Conducerea ministerelor se face pe principii de partid.”

Europa Liberă: Adică nici nu trebuie să ne întrebăm?

Igor Boțan: „Nici nu trebuie să ne întrebăm. Secretarii de stat sunt cei care-s specialiști și trebuie să aibă stabilitate în posturile pe care le ocupă...”

Europa Liberă: Am înțeles. Asta-i cutuma, dar în ziua de astăzi putem spune că expertiza tehnocrată se ia în calcul sau chiar poate pune piciorul în prag atunci când comisarii de la partid insistă pe proiecte populiste?

Igor Boțan: „Eu cred că da, aveți dreptate. Tehnocrații trebuie să fie cei care...”

Europa Liberă: Trebuie sau fac asta?

Igor Boțan: „Acum, după ce Partidul Democrat a pus mâna pe întreaga putere, au tot controlul, sigur prin ceea ce spune prim-ministrul este o dovadă că ei înțeleg acest lucru și aceasta este o tendință și tendința trebuie să recunoaștem că este pozitivă. Dar această tendință pozitivă se poate menține până la viitoarele alegeri parlamentare, după care nu știm ce vom avea și dacă nu se va lua totul de la început, cum spuneți chiar Dvs. – „punct și de la capăt” – vor lua-o iarăși pe criterii de distribuire a fiefurilor, a feudelor de către seniorii partinici către vasalii de partid care trebuie să aibă și ei sinecuri, pentru că aduc contribuție la rezultatul partinic în timpul alegerilor parlamentare.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG