Linkuri accesibilitate

Igor Boţan: „Dacă Igor Dodon la modul real se teme de eventuala Unire, el trebuie să aibă în vedere că acest proces e de lungă durată”


Igor Boţan
Igor Boţan

Un punct de vedere săptămânal, în dialog.

Vasile Botnaru discută cu directorul Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT), Igor Boțan, despre campania lui Igor Dodon împotriva unioniştilor.

Comentariul săptămânal al lui Igor Boţan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:16 0:00
Link direct


Europa Liberă: Președintele Dodon a pornit o campanie împotriva unioniștilor, deși, probabil, își dă seama că, sub aspect juridic, nu are cum să scoată de pe carosabil acest curent de gândire, pentru că un partid unionist are deja obiectivul Unirii înregistrat la Ministerul Justiției, cel care a acceptat statutul acestei formațiuni. Prin urmare, putem presupune că președintele Dodon vrea mai curând să obțină oprobriul moral al acestui curent de gândire, vrea să obțină semnul de egalitate între unionism și distrugerea statalității. Înțeleg eu corect această bază a noii sale opțiuni politice?

Igor Boțan: „Trebuie să pornim de la faptul că dl Dodon a făcut niște promisiuni electorale în 2016 și una din aceste promisiuni era să interzică unionismul și să combată românismul.”

Europa Liberă: Atunci spunea că va scoate și manualele de „Istorie a românilor” din școală.

Igor Boțan: „Da, el a promis tare multe lucruri; nu a realizat nimic și acum, pentru că suntem în ajun de campanie electorală, iată că dl Dodon și-a amintit de promisiunile Domniei sale și crede că poate stoarce profit politic pentru formațiunea pe care o susține, Partidul Socialiștilor. La o manifestare absolut simbolică, pentru că suntem în ajunul Centenarului, a 100 de ani de la Unirea din 1918, iar primarii care semnează aceste declarații de Unire fac un lucru absolut simbolic, fără consecințe practice, dar din punct de vedere simbolic, sigur că este o mișcare foarte puternică. Nu trebuie să uităm că simbolurile sunt un fel de fermenți, mai ales în viața politică, iar acești fermenți pot schimba atitudinile cetățenilor.”

Europa Liberă: Un primar cu care am stat de vorbă îmi spunea că sensul, așa cum îl înțelege dânsul, este apartenența la istoria comună cu România și la spațiul românesc de astăzi, din care ne alimentăm viața social-economică la modul practic. Mâine-poimâine o să vină și gazul pe țeava românească și, dimpotrivă, îndepărtarea de spațiul rusesc, pe care Moscova, Kremlinul, prin mijloace propagandistice, vrea să-l impună cetățenilor moldoveni. Dânsul așa a văzut semnificația acestor declarații.

Igor Boțan: „Eu cred că este o abordare absolut corectă. Vorba e că sute de localități moldovenești au programe twinning cu localități din România, primesc tot felul de suport de la cei de peste Prut și au o relație foarte, foarte specială despre care mulți concetățeni de-ai noștri nici măcar nu știu. Exact patru ani de zile în urmă, înaintea referendumului din Găgăuzia, dl Dodon a fost principalul promotor al acelui referendum, care avea și o componentă de declarare a independenței amânate a Găgăuziei în caz dacă Republica Moldova își pierde suveranitatea. Deci, dl Dodon, participând la acea acțiune, adresându-se către cetățenii Republicii Moldova să manifeste nesupunere civică și să organizeze referendumuri ilegale nu doar în Găgăuzia, dar pe întreg teritoriul Republicii Moldova, proceda mult mai periculos decât simbolismul de care dau dovadă niște primari acum.”

Europa Liberă: Dl Dodon, totuși, vrea să convoace Consiliul de Securitate pe acest subiect. Iată, vedem că ortacii politici ai dânsului în Parlament vor să obțină o declarație de condamnare a acestor declarații de Unire simbolice. Totuși, dânsul vrea să persevereze pe acest subiect prin mijloacele care-i stau la dispoziție. Ce șanse are să obțină mai mult decât a obținut până acum?

Igor Boțan: „Insistând pe aceste subiecte, societatea va avea posibilitatea să-l întrebe pe dl Dodon și pe socialiști ce au făcut în 2014 și de ce atunci împotriva lor nu a fost aplicată legea? Pentru că ne amintim că atunci autoritățile au pornit de la premisa că un referendum ilegal, finanțat din bani privați din Federația Rusă, nu avea și nu putea să aibă consecințe politice, deși clasa politică guvernantă atunci înțelegea perfect că dl Dodon va avea beneficii politice, lucru care s-a confirmat către sfârșitul anului 2014, când dl Dodon de la un rating de doar 1% a ajuns la un rating de 20%.”

Europa Liberă: Acum, eu trebuie să fiu avocatul diavolului, să încerc să vă contrazic și să vă întreb, dacă nu cumva în 2014 ar fi fost altă situație decât în 2018, când avem deja experiența Cataloniei, avem, iată, discuțiile în jurul corsicanilor, care vor și ei independență; dacă nu cumva e justificat ca președintele Dodon să sufle acum și în apă rece?

Igor Boțan: „Nu este deloc justificat, pentru că nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat în 2014. „Omuleții verzi” au invadat Crimeea. Dl Dodon în martie, după ce Rusia a anexat Crimeea, a salutat acest lucru și în mod public a declarat că Republica Moldova trebuie, alături de Rusia, să-și revendice propriile teritorii istorice. Deci, dl Dodon în mod conștient proceda, iar acum ne spune că nu poate găsi limbaj comun cu Ucraina și cu România. Deci, l-a costat foarte mult ridicarea ratingului de la 1% la 20%, punând Republica Moldova într-o situație foarte, foarte dificilă, iar Domnia sa acum, în loc să se ocupe de atribuțiile pe care i le oferă Constituția, caută bani pentru repararea clădirilor, caută bani pentru fundația primei doamne care, ulterior, să fie folosiți în campania electorală pentru influențarea voturilor cetățenilor.”

Europa Liberă: Dle Boțan, totuși, să vă întreb ca pe un gânditor și un filozof: Cât de periculoasă este pentru statalitate, pentru Republica Moldova, în special, gândirea iredentistă, așa cum o califică Dodon, gândirea unionistă, fie că e vorba de România, fie că e vorba de Uniunea asiatică vamală ș.a.m.d., cât drept îi rezervă statul unui cetățean sau unor colectivități să gândească în răspăr, chiar împotriva Constituției?

Igor Boțan: „În primul rând, acești primari nu gândesc împotriva Constituției, ei marchează un eveniment istoric…”

Europa Liberă: Dar eu nu mă refer neapărat la cazul acesta specific.

Igor Boțan: „Am înțeles.”

Europa Liberă: Eu mă refer, iată, dacă eu aș ieși în Piața Marii Adunări Naționale și aș spune: „Domnule, statul Republica Moldova nu este o vacă sacră. Eu vreau Unire!”. Mă poate aresta cineva pentru asta?

Igor Boțan: „Nu vă poate aresta, pentru că aveți dreptul la opinie și dreptul de a vă exprima liber această opinie. Noi putem să-i amintim dlui Dodon dictonul care spune: „Cine seamănă vânt, va culege furtună”. Dacă dl Dodon în 2014, angajându-se într-o acțiune ilegală, a făcut ceea ce a făcut, acum nu poate pretinde că are dreptul moral să-i condamne pe alții, care vin cu acțiuni pur simbolice.”

Europa Liberă: Atunci nu era președinte.

Igor Boțan: „Atunci nu era președinte. Al doilea lucru – acest stat care degradează, din păcate, dacă ne uităm la Indicele democrației, am ajuns să fim un stat hibrid, adică un stat în care instituțiile publice, instituțiile democratice funcționează nu în favoarea cetățenilor, dar în favoarea unor grupuri obscure, având în vedere aceste lucruri, putem să-i spunem: „Dle Dodon, împreună cu clasa politică faceți un efort pentru a îmbunătăți situația din Republica Moldova și veți vedea că statalitatea, independența Republicii Moldova va deveni mult mai robustă decât actualmente, când statul este furat, când Dvs., dle Dodon, ați promis că, în calitate de președinte, veți depune eforturi maxime pentru a înțelege și a ne spune cine a furat miliardul…”

Europa Liberă: Deci, rezumând, concluzia Dvs. este că dușmanii statalității sunt în altă parte, adică sărăcia, corupția ș.a. matrapazlâcuri?

Igor Boțan: „Exact acest lucru trebuie să-l avem în vedere, iar Constituția este un document foarte bun, Constituția, apropo, prevede posibilitatea ca cetățenii acestui stat care, iată, e pe margine de prăpastie, unii îl numesc chiar „stat eșuat”, cetățenii acestui stat, în virtutea dreptului istoric, pot să se manifeste în public și să folosească evenimentele simbolice pentru a-i face pe politicieni să se gândească la acest stat și viitorul lui.”

Europa Liberă: Un cetățean supărat îmi spunea: „Dodon să îndrăznească să-i condamne pe unioniști doar pentru gânduri, în timp ce separatiștii transnistreni, prin acțiunile lor, au decimat Republica Moldova”, mi se pare un sacrilegiu.

Dacă dl Dodon la modul real se teme de unioniști și de eventuala Unire, el trebuie să aibă în vedere că acest proces eventual de Unire este unul de lungă durată...

Igor Boțan: „Dacă dl Dodon la modul real se teme de unioniști și de eventuala Unire, el trebuie să aibă în vedere că acest proces eventual de Unire este unul de lungă durată, adică Domnia sa și clasa politică, dacă chiar vor să îmbunătățească viața cetățenilor aici, să-i facă pe cetățeni să aibă o atitudine de loialitate mai înaltă față de acest stat, trebuie să-și folosească atribuțiile pentru a convinge Rusia, de exemplu, să scoată embargoul împotriva produselor agricole ale Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar cu țârâita, pe lista lui…

Igor Boțan: „Asta e marea problemă, că ne promite să rezolve problemele Republicii Moldova, dar Domnia sa își rezolvă propriile probleme, iar dacă vorbim foarte serios despre Unire, trebuie să luăm în calcul că România este un stat responsabil, stat-membru al Uniunii Europene, stat-membru al NATO. Astfel de state pot avea doar un comportament responsabil. Deci, Unirea peste noapte nu se poate face, iar dacă la modul serios s-ar pune problema Unirii, trebuie să înceapă ca în cazul Germaniei sau al Coreei de Sud cu stabilirea unui fond de solidaritate pentru cetățeni…”

Europa Liberă: Eu în discuția noastră am vrut să mă limitez la dreptul oamenilor, în general, de a visa, fie și iconoclast, fie și împotriva Constituției…”

Igor Boțan: „Mai mult decât atât, Unirea la nivel individual o face fiecare cetățean care își redobândește cetățenia românească și dacă oamenii își pot redobândi cetățenia românească…”

Europa Liberă: Și ei sunt suficient de mulți deja…

Igor Boțan: „Sunt suficient de mulți, de ce nu ar face și acțiuni simbolice la care ne referim astăzi?”

Europa Liberă: Aici e altă întrebare: Oare câți demnitari și funcționari și-ar pierde situația lor, destul de confortabilă, din ziua de azi?

Igor Boțan: „Cred că foarte mulți și acest confort al lor reprezintă o barieră foarte importantă în calea eventualei Uniri, dacă aceasta va avea loc.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG