Linkuri accesibilitate

Un punct de vedere săptămânal la Europa Liberă.

La încercările, destule, prin care trec basarabenii, trebuia să li se întâmple și o calamitate naturală în zilele de 20-21 aprilie, când centrul și sudul Republicii Moldova au fost pur și simplu întroienite. O contradicție în termeni, pentru că din straturile de omăt se vedeau ieșind „căciulițele” roșii ale lalelelor care se desfată, de obicei, în acest anotimp, dar și cozile de ceapă din grădinile oamenilor. Marea povară a căzut pe copacii înverziți și înfloriți abundent, care au adunat cantități mari de zăpadă și n-au mai rezistat. Vineri, 21 aprilie, cine s-a încumetat să iasă pe stradă, în Chișinău, a văzut un tablou apocaliptic: arbori cu vârfurile retezate, stâlpi de telegraf prăbușiți peste autoturisme în parcările improvizate, copaci groși smulși din rădăcină, îngrădind accesul pe străzile mai înguste, de parcă ar fi fost doborâți pentru o ambuscadă, cabluri electrice și de telefon rupte, atârnând periculos peste capul trecătorilor.

Consecințele ar fi fost mai puțin grave, dacă, așa cum se procedează în țările dezvoltate, acest cablaj dezordonat și încâlcit ar fi fost adunat în tuburi speciale și îngropat în pământ. Din păcate, s-au înregistrat cazuri cu oameni electrocutați și cu oameni răniți de crengile căzute.

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Statistica dezastrului este terifiantă: zece mii de copaci răpuși sau mutilați în Chișinău, pagube în agricultură estimate la sute de milioane de lei.

Și din nou serviciile edilitare au fost prinse pe picior greșit, e drept că și calamitatea a fost dintre cele mai devastatoare. Cu acest prilej, primarul Dorin Chirtoacă ne-a comunicat că orașul ar avea nevoie de 3000 de muncitori la Spații Verzi, față de doar 300 câți numără în prezent Asociația, și de o suplimentare de mașini și utilaje. Ne întrebăm atunci de ce în loc să sporim numărul echipelor de intervenție – medicale, descarcerare, pompieri – am angajat un număr atât de mare de polițiști?...

Cifrele avansate de primar sunt probabil adevărate, s-a văzut cât de greu se derulează lucrările de deblocare și curățare a străzilor, însă faima celei mai corupte instituții din Moldova, lipită de primăria Chișinăului, lovește în credibilitatea lui Dorin Chirtoacă, nu-i mai atrage simpatia și susținea locuitorilor urbei. Chiar în aceste zile CNA a întreprins niște raiduri prin birourile primăriei, reținând câțiva șefi cu probleme. Nu știm cum se întâmplă că orice proiect de infrastructură și urbanistică în Chișinău – parcări, pavaje, construcții, canalizare etc. – e însoțit de câteva dosare penale. Se fură nesimțit din orice afacere, din orice licitație publică.

Va fi nevoie de multe eforturi pentru refacerea parcurilor din oraș, care arată de parcă ar fi fost răscolite de schije. Vor trebui demarate în sfârșit programe de colaborare cu alte capitale, și poate că acest dezastru îi va obliga și pe funcționarii din primărie să aplice pentru finanțări internaționale, care au fost foarte limitate până acum, deși Chișinăul se pretinde capitală europeană. Cel puțin, în viziunea primarului general.

Au sucombat în aceste zile, pe lângă alte servicii, și distribuitorii de electricitate. Union Fenosa întârzie să remedieze defecțiunile din sistem și astfel mai multe localități din Moldova au rămas fără curent, în frig, timp de 4-5 zile. Am citit apeluri disperate ale oamenilor din provincie, readuși la epoca lămpii cu gaz, am văzut fotografii cu cabluri pe jos, din care s-au furat masiv. Așa încât Union Fenosa, dacă va găsi de cuviință să se deplaseze și în raioanele unde nu are echipe de intervenție (!), va trebui să cheme și poliția în ajutor ca să ia urma hoților de fire electrice.

A funcționat în schimb, atât cât s-a putut percepe, întrajutorarea umană. Locuitorii din Chișinău au încercat să curețe zăpada din curți și să înlăture crengile căzute, dar au fost destule cartiere în care mobilizarea civică, solidaritatea de scară și de bloc a lipsit. Există multă inerție, nepăsare și tendința de a delega propria responsabilitate pe umerii altora: să vină primăria, guvernul, poliția, armata, să muncească oricine, numai nu cei cărora zăpada le-a îngropat mașinile în parcare. La fel cum nu ies să voteze, acești concetățeni ai noștri nu se trudesc nici să-și îngrijească ograda.

Politicienii și, mai ales, Igor Dodon, au ținut să-și facă imagine pe fundalul dezastrului hibernal din acest „aprilie crud”, cum ar zice T. S. Elliot. Însoțit de bodyguarzi și cameramani, președintele ales cu cântec a dat mâna cu angajații de la Interne, mobilizați să lupte cu sinistrul. Socialiștii, democrații, liberalii și alte figuri ilustre s-au pozat cu „drujbe” în mâini, au postat fotografii, imortalizându-și elanul de salvatori ai Moldovei. Nimeni nu l-a văzut în ultimele zile pe Plahotniuc, dar de când cu tentativa de asasinat, oligarhul circulă pesemne doar cu blindata prin Chișinău, încât cei ce vor fi dorit să-l surprindă la deszăpezire sau îmbrățișându-i, consolator, pe cei năpăstuiți, au rămas cu inima nemângâiată.

O calamitate de proporții, un dezastru natural reușește să dezgolească lucrurile esențiale. Față cu durerea, cu suferința atâtor oameni, disputele triviale și manevrele de culise, care definesc viața politică moldoveană, par și mai absurde, și mai nerușinate. Pentru câteva zile măcar au amuțit trubadurii votului uninominal de la televiziuni (deși vedetele de pe panouri au continuat să ne zâmbească dulceag, îndemnând lumea să îmbrățișeze „colacul de salvare” al Partidului Democrat). Primăvara însă își reintră în drepturi și politicienii se întorc la vechile lor obsesii, intrigi și jocuri imunde.

Chiar în aceste zile, pe cărările aglomerate încă de crengi, pensionare rusofone împart trecătorilor ziarul „Socialiștii”, tipărit în peste 170 de mii de exemplare color, în care Dodon pozează în zeci de fotografii alături de Putin, Nazarbaev, Lukașenka și de președintele Kîrgîzstanului, dar și cu lumânarea în mână de Înviere. Publicația PSRM elogiază demersul lui Dodon, cel care a obținut statutul de observator pentru Republica Moldova la chiolhanul sec al Uniunii Eurasiatice/Vamale. Un alt titlu din ziar e cu „ultimatumul” înaintat lui Plahotniuc, pe care Dodon îl somează să accepte votul mixt: „Nu voi admite trecerea la sistemul de vot uninominal propus de Partidul Democrat”, amenință președintele ales cu cântec.

„Socialiștii” ne mai informează că se pregătesc de tradiționalul marș al „solidarității și dreptății sociale” de 1 Mai. Defilarea „oamenilor muncii” va porni simultan cu două coloane, de la Academia de Științe și de la Circul în paragină. Tot din același program festiv aflăm că pe 7 mai, sub patronajul lui Igor Dodon, partidul va organiza în PMAN un concert grandios, la care va participa, între alți interpreți ruși, formația „Liubă” – promotoarea războiului și imperialismului putinist. Sărbătoarea va culmina cu un superb foc de artificii. Va urma 9 mai, Ziua Victoriei, când PSRM va relua inițiativa lansată la Moscova, desfășurând procesiunea „Regimentului nemuritor”, sub deviza „Ținem minte, ne mândrim!”, la care sunt purtate fotografiile eroilor de război sovietici.

Chiar și într-un Chișinău schilodit de natura dezlănțuită se pot organiza concerte, marșuri, focuri de artificii. Prevăd, a câta oară, și o invazie a „panglicii Sfântului Gheorghe” – simbolul militarismului rusesc –, care va complini, cromatic, peisajul acestei primăveri rănite.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG