Linkuri accesibilitate

Coeziunea docilă și țapii ispășitori


Întreaga moștenire a scepticismului raționalist vestic a fost respinsă de leninism în favoarea luminii ideologice emanate de la Kremlin. Epoca rațiunii avea să culmineze astfel cu înghețatul univers al terorii raționalizate. Ființa umană - total ignorată la nivelul discursului filosofic - a fost într-un final anihilată ca entitate în vortexul marilor epurări. Istoricul Jochen Hellbeck, în analizele sale asupra jurnalelor din perioada stalinistă, observa corect faptul că „ar fi fost de neconceput pentru individul care trăia în sistemul bolșevic să formuleze o noțiune de sine independent de programul promulgat de către statul bolșevic. Individul și sistemul politic în care trăia nu pot fi văzute drept entități separate”.

Blog Vladimir Tismăneanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:43 0:00
Link direct

Aceste imagini sunt mai mult decât simple metafore, deoarece metaforele însele exprimă latura inefabilă a realității, iar ceea ce s-a întâmplat sub Stalin (și în perioada de emulație a acestuia din Europa de Est) a avut un caracter dureros de vizibil și imediat. Puțini pot nega astăzi faptul că stalinismul este antiteza moștenirii umaniste occidentale.

În același timp, François Furet și Pierre Hassner sunt perfect îndreptățiți să accentueze natura leninismului ca patologie a universalismului - o eșuată sau deraiată (devoyé) progenitură a Iluminismului. Însă în mod evident, ar fi greșit să ne limităm doar la o condamnare etică. Dar ar fi cel puțin la fel de condamnabil să ignorăm implicațiile morale ale stalinismului, ceea ce tânărul Lukács a numit „problema morală a bolșevismului”. Pentru înțelegerea marxismului în secolul XX este esențial să percepem ambivalența personalităților, înfruntarea dintre idealuri înalte și practicile palpabile, metodele pedagogiei diabolice a stalinismului. Evoluția intelectuală a marxismului este povestea răzbunării Istoriei împotriva propriilor habotnici.

Pedagogia diabolică și ilogica stalinismului își au originea în ceea ce sociologul Alvin Gouldner considera actul de „redefinire a compasiunii”, care a fost cauzat de „respingerea condiției umane în favoarea condiției istorice.” Astfel, individul este proclamat drept omnipotent, dar identificarea abstractă a omului cu ideea de putere se realizează prin intermediul ideologiei. Gândirea critică devine potențial subversivă (atât obiectiv, cât și subiectiv) deoarece se contrapune prin natura ei mitului omogenității atât de drag ortodoxismului stalinist clasic. Acest tip de șamanism politic, practicat de așa-ziși adversari ai oricărei forme de misticism, anihilează orice încercare de a rezista permanentului asalt al dogmei asupra minții. Marxism-leninismul, numele de cod, de fapt, pentru ideologia nomenclaturii, a urmărit să domine atât sfera publică, cât și pe cea privată. Omul, ca individ, dar și ca citoyen, trebuia masificat. Cultul violenței și sacralizarea infailibilei linii a partidului au produs supușii absoluți, cei pentru care nicio crimă ordonată de la nivel înalt nu era nejustificabilă în perspectiva „luminoaselor zile de mâine”. „Torționarii voluntari” ai lui Stalin, la fel ca și în cazul motivațiilor ideologice ale unui Eichmann, de exemplu, au acționat pe „fără judecată” (thoughtlessness).

Un climat de frică endemică este necesar pentru menținerea acestei „specii” de monolitism. Gândirea stalinistă conspiraționistă produce imaginea diabolică a trădătorului cu scopul de a cimenta o asemenea coeziune docilă. În cel mai propriu sens girardian, mecanismul țapului ispășitor hrănește utopia societății eliberate de exploatare, antagonism și de imperativul necesității. Punctul de plecare al acestei violențe colective, etatist încadrată, este maniheismul lui Lenin, voluntarist, sectar, combatant și intransigent, esențializat în hipnotica formulare Kto kogo (Care pe care).

XS
SM
MD
LG