Linkuri accesibilitate

CNA: „Corupția este atunci când casa e scrisă pe soacră, iar mașina pe cumnată”


„Corupția este atunci când casa e scrisă pe soacră, iar mașina pe cumnată” – așa sună mesajul unui nou spot informativ al Centrului Național Anticorupție. CNA a demarat o campanie de educare a populației despre ce este aceea corupție și de ce e un lucru rău ca asemenea acte să poată fi prevenite mai ușor. Populația trebuie antrenată în lupta anticorupție, dar îndemnurile de până acum ale autorităților purtau un caracter prea grav, speriind oamenii în loc să-i implice. Campania actuală, spun autorii și suporterii ei, o să fie altfel.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:51 0:00
Link direct


Integritate în loc de corupție - este schimbarea pe care-și propun s-o obțină autorii campaniei, punând cetățenii în fața unor situații pe care nu ar trebui să le tolereze. De exemplu, să ceară transparență atunci când e vorba de finanțarea partidelor, să denunțe cazurile de luare de mită, conflict de interese sau gestionare frauduloasă a banilor publici și să nu accepte sub nicio formă intimidarea.

Vicedirectoarea Centrului Național Anticorupție, Cristina Țărnă, spune că publicul urmează să afle într-un mod cât mai explicit despre obligațiile de integritate pe care le au politicienii, agenții economici și, întâi de toate, angajații statului și ai instituțiilor publice. Este o încercare de a-i deprinde pe cetățeni cu felul în care se cuvine să fie tratați în instituțiile publice, precizează Cristina Țărnă:

Cristina Ţărnă
Cristina Ţărnă

„Prevenirea corupției chiar funcționează și chiar dă roade dacă se aplică. Iar ca să fie aplicată trebuie, pe de o parte, să existe oameni care cunosc după ce reguli se desfășoară măsurile de prevenire, să-și ceară drepturile, să-și formuleze foarte clar așteptările în raport cu funcționarii. Dar vreau să vă spun că și funcționarii, la rândul lor, la fel au o mare problemă de cunoaștere. De asta, această campanie este adresată nu doar cetățeanului de rând, dar este adresată și funcționarului. Într-un fel, ne dorim ca funcționarii să încerce să se vadă dintr-o parte prin ochii cetățeanului de rând.”

Explicații se vor oferi în cadrul campaniei și despre incidentele de integritate la locul de muncă, sau în ce mod vor fi pedepsiți șefii de instituții dacă tolerează comportamentul abuziv și corupt al propriilor angajați.

Cristina Țărnă are convingerea că fiind bine planificate, acțiunile de prevenire pot mai lesne diminua fenomenul corupției, comparativ cu situațiile în care se intervine când a fost constatată deja o infracțiune:

„Fiecare politică de integritate, de prevenire a corupției, dacă este aplicată, nu se ajunge la acte de corupție. Cât privește corupția la nivel înalt, sigur că e mult mai complicat să faci prevenirea corupției la nivel înalt. Pentru CNA este foarte importantă colaborarea cu cetățenii, atât pentru cazurile de rezonanță mică, dar mai ales pentru cazurile de mare rezonanță.”

Pe parcursul campaniei CNA va lansa în jur de 20 de spoturi video, așa-zise ,,lecții de integritate”. Unul din ele, bunăoară, explică ce înseamnă un cadou inadmisibil pentru un funcționar public.

Formulate în acest fel, mesajele campaniei nu mai au efectul unei sperietori pentru cetățeni și ar putea avea impact, crede Ala Scvorţova, specialistă în domeniul bunei guvernări în cadrul PNUD Moldova:

Ala Scvortova
Ala Scvortova

„Toate campaniile informative în domeniul anticorupție care se organizau înainte ne spuneau că corupția este un rău și că corupția este peste tot, și dintr-o parte descurajau oamenii să acționeze împotriva corupției. Campania aceasta are o conotație pozitivă și într-un limbaj accesibil explică ce trebuie de făcut ca tu singur să nu fii capturat de corupție.”

Autorii campaniei încurajează cetățenii să denunțe actele de corupție, și așa cum crede Cristina Țărnă, există premise că vor crește atât sesizările din partea populației, cât și dinspre cei care activează în serviciile publice. Ea spune că odată cu introducerea în 2014 a testării integrității profesionale, funcționarii publicii mai degrabă spun că au încercat să fie mituiți, decât acceptă banii, asumându-și riscul că ar punea fi verificați în acel moment de un agent CNA.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG