În vârstă de 53 de ani, Giuseppe Conte, noul premier al Italiei este un om care nu a fost niciodată implicat în politică şi care nu s-a prezentat niciodată în alegeri parlamentare. Acest profesor de drept de la universitatea din Florența a fost desemnat de către președintele Sergio Mattarella să conducă coaliția guvernamentală compusă din partidele populiste Cinque Stelle şi gruparea de dreapta Lega.
Italia devine astfel prima țară din Europa care se dotează cu un guvern „populist”. Instituțiile europene şi piețele financiare au început să se agite, neliniștite.
Cum a spus-o într-un interviu cu cotidianul La Stampa fostul consilier al lui Donal Trump Steve Bannon, Italia este acum „liderul mișcării populiste în Europa”.
Conte va fi al 65-lea premier al Italiei de la al Doilea Război Mondial încoace.
El va fi de asemenea al cincilea premier neales al Italiei din 2011 încoace, de când magnatul Silvio Berlusconi (al cărui partid sprijină tacit actualul guvern) a fost forțat să demisioneze în plină criza financiară.
Conte este alegerea mișcării Cinque Stelle, cea care a reușit să câștige în sudul sărac al peninsulei, unde oamenii sunt acuzați că „nimeni nu lucrează”, promițându-le un salariu garantat de 850 euro pe lună. Lega a câștigat în schimb în nord, unde „toată lumea lucrează” cu promisiunea unei impozitări unice de 15%.
Jurnaliștii au descoperit numeroase neregularități în CV-ul lui Conte. El a pus în CV un mare număr de universități pe care le-ar fi frecventat, inclusiv Cambridge, New York University şi Sorbona din Paris...
Chiar şi în plină vară, Conte poarta costume negre impecabile, manșete şi o batistă albă în buzunarul de la piept, arătând o elegantă care îl plasează într-o elită liniștitoare. Catolic practicant, el este totuși divorțat de soția cu care are un băiețel de 10 ani. El e ceea ce italienii numesc un „cattocomunista”, catolic şi comunist în același timp, ceea ce autenticii catolici şi comuniștii știu că e o contradicție în termeni. Până şi actualul papă este acuzat că e un „cattocomunista” dușmănit de Curia Vaticanului, dar iubit de norod. Se mai spune de altfel despre Conte că ar avea relații strânse cu Vaticanul.
Piețele au fost nervoase în fața unui guvern eurosceptic al celei de-a treia economii a zonei euro condus acum de un om fără experiență politică. Plutește chiar teama că el nu va fi decât păpușa liderilor celor două partide din coaliție, Luigi Di Maio, șeful Cinque Stelle, și Matteo Salvini, care conduce Lega.
Conte a promis că va face totul pentru a reduce birocrația labirintică a Italiei. E limpede însă că el va aplica doar politica comună a celor doua partide, care constă reducerea imigrației şi o politica binevoitoare vizavi de Kremlin.
Apoi, în ajunul numirii sale, jurnaliștii au descoperit numeroase neregularități în CV-ul lui Conte. El a pus în CV un mare număr de universități pe care le-ar fi frecventat, inclusiv Cambridge, New York University şi Sorbona din Paris. Mai toate aceste universități nu au găsit însă nicio urmă a trecerii lui pe acolo.
Conte va trebui acum să se prezinte în faţa președintelui Mattarella cu o listă convingătoare de miniștri. Urmează un vot de încredere în ambele camere ale parlamentului.