Linkuri accesibilitate

La Sfârșit de Săptămână cu EL: Valentina Ursu și interlocutorii săi de la Telenești, despre schimbarea sistemului de vot în R.Moldova.

Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor au inițiat și votat reforma electorală, chiar dacă partenerii externi au recomandat guvernării de la Chișinău să se abțină de la votul mixt. Mai mulți observatori ai scenei politice sunt de părere că decizia celor 74 de deputați este o lovitură pentru fragila democrație din Republica Moldova, precum și pentru aspirațiile sale europene. Ce va alege Moldova în 2018? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână. La o distanță de aproape 100 de kilometri de Chișinău, la Telenești, centrul raional unde am poposit cu microfonul Europei Libere, localnicii sunt de părere că Moldova este țara cu cei mai bogați politicieni; cei mai mulți îmbogățiți peste noapte și cu cei mai mulți cetățeni săraci. Politicienii s-au bătut între ei, au încheiat legături de prietenie care au avut drept scop îmbogățirea proprie. Oamenii cu care am discutat cred că corupția s-a infiltrat adânc în politică, făcând alianță cu abuzul în serviciu, mita și conflictul de interese. Am adunat mai multe voci ale oamenilor disperați, lipsiți de speranță, care nu știu încotro s-o apuce.

- „Eram o copilă mititică și am apucat votările acestea și unde se duceau și le da un pahar de vin, apoi se duceau părinții și acum am ajuns eu, sunt în vârstă, am trei copii, și nouă nu ne dă vin, dar vine și ne amăgește cu un gazet și spune că o să facă aceea, o să facă cealaltă… Nu știu de ce lumea-i așa de proastă; moldoveanul acesta al nostru nu știu de ce-i așa de prost…”

- „Ca moldoveanul de prost…”

- „ Mătincă ca noi, nația asta moldovenească, îmi pare că, nu știu dacă mai este cineva atât de proști, apoi nu știu. Oare nu se poate de schimbat chiar? Iaca eu…”

Valentina Ursu, de vorbă cu locuitori din Telenești
Valentina Ursu, de vorbă cu locuitori din Telenești

Europa Liberă: Dar Dvs. cum credeți că ar putea fi făcută această schimbare? O dată la patru ani, cetățeanul este stăpânul votului.

- „Noi suntem stăpâni, dar nu suntem uniți. Moldoveanul nu-i unit. Noi, dacă am fi uniți, iaca cum au ieșit în România, cum în alte părți, noi doar vedem la televizor.”

- „Vrem în Europa!”

Europa Liberă: Cine i-a dezbinat pe moldoveni?

- „Iaca eu merg pe drum, eu am frate, și el nu grăiește cu mine, pentru că eu spun că Dodon nu-i bun și aș spune eu și mai frumos, că eu pot grăi…”

- „Noi nu vrem cu Dodon! Noi nu vrem cu Dodon!…”

- „…Și el îmi spune: Nu, că acela-i bun, el, ce tu nu înțelegi… Și iaca noi suntem frați și nu ne ducem unul la altul. Ne-am urât, iaca, el e mai mititel ca mine și eu îs mai mare și eu îi spun lui că nu-i corect ceea ce spui tu. El spune: Vă trebuie vouă români, ce românii iștia… Da-i mai bun încornoratul acesta, că are și o familie frumoasă – Dodon? Aist mititel, Plahotniuc aista, cine l-o adus? De unde-i el venit? El nu se teme de Dumnezeu?”

- „Cum să trăiești astăzi cu 1600? Sunt nevoit de-amu să țin o capră, un iepure, o găină, un curcan acolo… Pentru asta trebuie să lucrăm, dar nu toți vor să lucreze. Iaca, noi suntem nevoiți să lucrăm, ca să putem trăi. Pe lângă pensia ceea să mai punem, la 80 și ceva de ani, eu de la ora 6 mă scol și la ora 10 mă culc.”

Europa Liberă: Dvs. cum vreți să vă alegeți deputatul?

- „Cum a spus domnul Igor Dodon – 50 încolo și 50 încoace.”

Europa Liberă: Votul mixt ar fi unul salvator, da?

- „Votul mixt înseamnă pe raion câte unul, da’ 50% și 50%, să fie așa, așa…”

Europa Liberă: Vi se propune sistemul electoral mixt. Înțelegeți cum o să vă alegeți deputații în următorul Parlament?

- „Să-l aleg pe cel care-mi place de omul acela. Nu niște hoți de-aiștia care șed acum la conducere și numai fură și fură, și fură, în frunte cu Plahotniuc.”

Europa Liberă: Ce trebuie să facă deputații ca Dvs. să?...

- „De dat pe toți jos și de schimbat alții noi.”

Europa Liberă: Pe cine-i aduceți, pe alții noi?

- „Pe acești mai tineri, nu boșorogii aceștia care ei au trecut de 60 de ani și șed la conducere.”

Europa Liberă: Votul Dvs. înseamnă deputatul Dvs.?

- „Desigur că înseamnă deputatul nostru. Dacă noi votăm, noi ne alegem soarta. Înseamnă că pe cine alegem, aceia o să fie pentru noi.”

Europa Liberă: Și ce așteptați să facă slugile poporului?

- „Vai… Slugile suntem noi (râde), nu deputații. Așteptăm să facă un viitor mai bun pentru noi. În primul rând, dorim să rămânem în țară, să nu plecăm mai departe de aici. Nu vrem să plecăm, dar… n-avem de ales…”

Europa Liberă: Dar așa e o idee că tinerii sunt mai indiferenți, nu se implică în viața politică a țării, pentru că e apatică politica. Dacă tineretul nu e cel care să pună umărul, cine alții?

- „Mai mult aș spune că, de ce ei au dorință de a se implica, din contra ei sunt respinși de clasa politică. Tinerii ar opta pentru o viață mai modernă, mai civilizată.”

Europa Liberă: Credeți în viitorul Moldovei?

- „Sigur că credem în viitorul Moldovei. Dacă sincer, vorbeam cu soțul, chiar dacă o să plecăm de aici, adică plecăm ca să ne întoarcem și tot aici să rămânem, să facem o viață mai bună. Până la urmă, aici ne sunt rădăcinile…”

- „Iaca spune că o să fie în țară mai bine, mai bine, dar noi mai rău încă.”

Europa Liberă: Ce trebuie să se întâmple ca să vină și binele?

- „Să vină niște oameni care să se mai teamă și de Dumnezeu. Atâția milionari se înmulțesc în țara noastră, și noi la țară murim de foame. Mie îmi pare rău, iaca, că dau ajutoare sociale la lenoși, bețivi… Nu ne place deloc. Las’ să dea la care-s bătrâni, că pensia-i mititică, se vede că-i mititică, că nu ne-au calculat cum trebuie pensia, de atâta-i mititică. Eu am lucrat 45 de ani și am fost întotdeauna la „Doska pociota”, cum era, și la cea raională, și primesc pensie de o mie de lei. Apoi ce, aceasta-i dreptate?”

Europa Liberă: Acum vă propune ca votul dvs. să fie deputatul dvs., mai aproape.

- „Să fie, dacă și la noi numai intră la primărie și, gata, a uitat că noi l-am votat. Dar nu încă la Parlament. Mata mă crezi? Trebuie să ne lucreze sovestea și conștiința noastră, așa cum spune Domnul. Să fim pe calea Lui – fără hoții, fără să vrem unul trei mașini, dar altul niciuna. Noi suntem… lacomi, de atâta nici n-o să fie țara bună.”

Europa Liberă: Cine ar putea fi un model de politician pentru Dvs.?

- „Eiiiii, așa, după părerea mea, după cum vîstupesk la televizor, îi bun și al Parlamentului, și al Guvernului. Parcă vor să facă oamenii aceștia ceva, dar…”

Europa Liberă: Domnii Candu și Filip?

- „Da, parcă vor să facă ceva, dar nu le sporește nici lor; sunt mulți primprejur. De-amu ne-am pornit la Europa, haidem la Europa. Poate acolo o să fie mai bine…”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult?

- „Doresc cel mai mult să fiu sănătoasă și să mă înțelepțească Dumnezeu să nu mor pe drumuri, iaca ce.”

Europa Liberă: Dar de ce vă este cel mai mult frică?

- „Frică că o să fim mai rău decât cum suntem și ne-om impune copiii să ne țină la bătrânețe; să ne țină copiii pe noi, când ei au copiii lor, au viața lor. Noi să fim povară pe capul lor? Iaca de asta cel mai tare mă tem.”

Europa Liberă: Dar la alegeri o să participați?

- „Konecino, noi vrem înspre Europa. Eu așa mă gândesc – toată lumea vrea. De-amu dacă ne-am pornit înspre Europa, să ne ducem toți înspre Europa.”

Europa Liberă: De ce se trăiește greu în Moldova?

- „Pentru că ne-au mâncat aiștia, rușii, tot ce a fost atâția ani, n-au stroit nimic aici, tot la dânșii au dus toată bogăția Moldovei. Și-acum de unde, nu-și poate veni în fire, ca unul sărac, de-amu dacă n-ai cu ce…”

Europa Liberă: Credeți că alegerile parlamentare, dacă alegeți deputații care merită să vă reprezinte interesele, vor schimba situația în bine?

- „Nimic! Ei n-au nevoie de lume, ei au nevoie de dânșii. Fiecare pentru dânsul luptă.”

Europa Liberă: De ce politicienii s-au îndepărtat de cetățeni?

- „Pentru că lor li-i bine, da’ cetățenii… mănânce-i câinii…”

Europa Liberă: Dar ei revin la dvs. și cer votul?

- „D-apoi… Asta-i lege. Chipurile că trăim în Moldova și-i datoria noastră, da’ ei tot fac ceea ce știu ei. Ei îs deștepți, îs învățați, ar trebui să se gândească oleacă și la lumea asta care pun votul și care trăiesc în Moldova asta, că-s ca un neam, noi aș zice că suntem. Cum are grijă părintele de copiii lui, apoi așa trebuie și ei să aibă grijă de noi.”

Europa Liberă: Dvs. când mergeți să aruncați buletinul de vot în urnă, pentru ce votați?

- „Că așa face toată lumea și facem și noi.”

- „Noi știm cine e acela?”

- „Ca cu ochii închiși, ca cum ai zvârli ceva în apă că nu-ți trebuie.”

Europa Liberă: Dar e nevoie de deschis ochii atunci când se votează?

- „E nevoie, dar e fără de niciun rost. Pe cei care îi alegem, ei nu merită aleși.”

Europa Liberă: Cine conduce astăzi Republica Moldova? Stăpânul Moldovei cine e?

- „Amu? Chipurile-i aista, Igor Dodon. Da’ Igor Dodon îi mai mult cu rușii, îmi pare că.”

Europa Liberă: L-ați ales ca și președinte?

- „Nu-nu-nu-nuuu… E un fel de fățarnic, așa înțeleg eu. Cu rușii mai mult face tovărășie, da’ care-l fac pe Plahotniuc că-i oligarhul, cum îi zic ei, îi oligarh, da-i om deștept. Poate Dumnezeu știe, cică a făcut și el niște năzdrăvănii acolo, dar îi om deștept și trebuie de consultat cu dânsul. Tot oameni deștepți să facă bine. Mie îmi place mintea lui, da’ lumea au o ură pe dânsul, pentru că el îi bogat și el poate face multe lucrări și le mai dă în cap la care se mai suie în cap.”

Europa Liberă: Credeți în viitorul Moldovei?

- „C-adică ar să mai fie Moldova?

Europa Liberă: Da.

- „Eu gândesc c-ar să mai fie că sunt duși mulți; chiar eu am două fete, de 15 ani îs în Italia. Și am nepoate tot așa, trăiesc acolo, și-au luat casă, și-au luat tot și au zis că nu ni-i planul să venim degrabă, până nu vom vedea că se îmbunătățește traiul în Moldova, apoi atunci o să venim, o să tragem la pământul nostru.”

Europa Liberă: Și această povară o lasă pe umerii Dvs.? Dvs. să schimbați lucrurile în bine?

- „Cred că pe aiștia care-s la conducere, pe oamenii care…”

Europa Liberă: Pe aceștia îi alegeți Dvs.

- „Pe care i-a ales lumea. Eu îi aleg… Eu nu-i știu nici pe unul. Pe Dodon de-amu l-am văzut, îl știu că tot îi o curvă fățarnică, iaca să zic așa, pe moldovenește. De-amu când aud că mă-sa i-o dat bani și acela, și casă fac tot… Apoi ce? Trebuie să te pricepi, cât de prost ești, că-i fiecare pentru dânsul. E drept, trebuie să aibă ei, că-s oameni cu cap, da fă ceva bun și în țară, nu numai pentru tine.”

Europa Liberă: Dar ce ați vrea, în primul rând, să facă cei care guvernează statul Republica Moldova? De unde să înceapă?

- „Să fie cinstiți, să nu fie hoție. Nu să dea țările străine atâtea milioane, atâta bănărit să revină în Moldova. D-apoi asta trebuie răspuns odată înapoi. Și aici n-are cine se gândi la așa ceva. Iaca se gândesc numai la buzunarul lor, și nu pentru țară.”

- „Nu dau la vreme zarplata, nu plătește ca lumea la oameni. Cum să nu fie supărată lumea? Numai pentru dânșii, pentru guvernanți, toți iau.”

Europa Liberă: Ei sunt aleși de Dvs.

- „Sunt care-s aleși, da care nu-s aleși de noi. Nu de toți îs aleși. Și el de atâta nici nu… închide toată Moldova, toți pleacă peste hotare, că aici nu-i de trăit. Cu așa guvernanți nu, nu putem noi trăi în Moldova.”

Europa Liberă: Dar sunt politicieni care vă insuflă încredere?

- „Nu prea, nu prea…”

Europa Liberă: Cum trebuie aleși deputații în viitorul Parlament?

- „Trebuie de zvârlit pe toți de acolo și de pus tineri care nu știu hoția, dar să nu rămână niciunul în Parlament, că dacă rămâne unul bolnav, apoi se îmbolnăvesc și ceilalți toți.”

Europa Liberă: De ce v-au dezamăgit cei care-s actualmente în Legislativul de la Chișinău, deputații de acolo?

- „Înainte de votare umblă prin norod și obeșcesk sarea și marea, da’ după votare nu-i vezi nici pe unul prin norod.”

Europa Liberă: Dvs. când aruncați buletinul de vot pentru ce votați - pentru promisiune, pentru persoană, partid?

- „Votez, înțelegi, pentru că să fie bine în țară, să fie liniște, pace…”

Europa Liberă: Care sistem electoral ar fi mai bun, ca cetățenii să aibă încredere în politicieni?

- „Amu nu-i încredere în nimeni. Nu poți să ai încredere.”

Europa Liberă: Dar care sistem electoral i-ar aduce pe cei buni?

- „Da’ care, care? Nu pot să spun așa ceva, că nu știi pe cine să alegi. De-amu degetele-s de la o mână, dar nu-s toate totuna niciodată în viață, așa și deputații. Câți bani trimit de prin alte țări, promit, și ce fac ei cu banii ceia? Îs miliardari. Unde se auzea înainte de miliardari? Eu țin minte că la noi în Telenești a fost colhozul „Dimitrov” și a fost un jidan președinte, și el când s-a dus de aici a lăsat colhozul, erau trei sate în colhoz, și era milionar colhozul; avea două milioane și jumătate. Da-amu un singur om, înțelegi, miliardar? Se pune întrebarea: De unde el a luat banii ceia, ce a câștigat, ce leafă a avut el, ce salariu a avut în viață? Numaidecât din furat…”

Europa Liberă: Vina cine o poartă – doar politicienii sau și cetățenii care-i trimit acolo pe deputați?

- „Politicienii, politicienii poartă vina. Aiștia cu politica, ei poartă vina. Da’ cetățeanul… poate că sunt care înțeleg pe cine votează, da’ sunt bătrânii, că el nu știe, înțelegi? S-a dus acolo, și-a dat votul, pe care i-a picat înainte, pe acela l-a votat…”

Europa Liberă: Dvs. cum îi căutați pe lista de vot?

- „Eu am căutat care mai aproape să fie de lume, pe acela l-am votat, dar văd că nu face nimic.”

- „Mai în scurt, îs niște fasciști ei. Noi ne ducem după hotare din pricina lor și ei fură bani numai. Iaca cine-s ei.”

Europa Liberă: Și care-i deznodământul? Trebuie să se întâmple…

- „La pușcărie, la pușcărie și gata…”

- „Da-n primul rând, să-l pună pe Plahotniuc aista. Eu am șapte ani de când n-am fost acasă. Să se spânzure când l-oi vota eu pe dânsul.”

Europa Liberă: Care sistem electoral ar fi mai bun ca cetățenii să-și aleagă deputații pe care-i merită?

- „Nu știu, nu știu, nu știu…”

- „Noi nu știm ce să facem. De data asta…”

Europa Liberă: Trebuie oricum să mergeți, să participați la vot, să alegeți…

- „Trebuie, dar nu știm ce să facem. Iaca așa, stăm la un semn de întrebare.”

Europa Liberă: Care sistem electoral ar fi mai bun ca cetățeanul să aibă încredere că-și trimite deputatul său în Parlament?

- „Cel mai bine când îi ales de partid, nu dintr-aiștia cum vor ei să aleagă prin votul mixt sau uninominal. Noi n-avem încredere în Parlament, în justiție, în…”

Europa Liberă: Dar de ce ați pierdut încrederea?

- „Am pierdut încrederea, fiindcă promit una și fac alta. Oamenii au pierdut încrederea.”

Europa Liberă: Dar ei au să revină la Dvs. și iarăși o să vă ceară votul.

- „Nu, nu, nu… Noi de-amu știm pentru ce să votăm. Schimbări, vrem schimbări în țară, numai nu cum îs aiștia acum la putere.”

Europa Liberă: Dar cum se face o schimbare în țară?

- „O schimbare… Trebuie lumea ca să fim uniți, ca să-i dăm jos pe aiști care-s acum la guvernare și care au furat țara și ne-au adus la sapă de lemn, că trebuie să stai, iaca, să vinzi o legătură de pătrunjel… Parca-i sta la pod cu mâna întinsă. Nici pensiile… Au promis c-au să ridice, au rămas tot aceleași și am disperat…”

Europa Liberă: Dvs. ați amintit despre unire, dar în societate mai degrabă e dezbinare decât această consolidare.

- „Și n-avem încredere. N-avem încredere în Parlamentul, oamenii care-s acum la conducere. Umblau și ne promiteau marea și sarea și-acum ei fac pentru dânșii să le fie mai bine.”

Europa Liberă: Ce valoare are votul Dvs.?

- „Votul meu are valoare că să fie schimbări, schimbări… Să trăiască lumea mai bine, pensionarii să nu stea iaca aici, în stradă, cu mâna întinsă…”

Europa Liberă: Îi dați jos pe cei care guvernează azi, dar pe cine-i aduceți în loc?

- „Oamenii care merită.”

Europa Liberă: Pentru ce merita un om?

- „Ar merita, dacă ar face schimbări. Să nu plece, să alunge, să deporteze, lumea să se ducă singură, da’ să deschidă locuri de muncă, să fie salariul mai mare la tinerii care acum termină. Primește diploma și el pleacă peste hotare.”

- „Și stau pământurile pârloagă și el nu poate face o copeică aici să trăiască. Înainte ziceau că ne-a fost rău. Cât de sărac n-a fost, da’ casă și-a făcut. Da’ acum cine să-și facă casă?”

Europa Liberă: Când o să vină candidatul în deputați să vă ceară votul, ce o să-i spuneți? Ce o să-l întrebați?

- „Da’ n-o să votez pentru nimeni! Pentru nimeni!”

- „De ce arată la televizor case frumoase, că lumea trăiește bine? De ce nu vine să vadă câte case și câți oameni șed și n-au ce mânca azi?”

Europa Liberă: Unde, aici la Telenești?

- „Da, la Telenești. Iaca, într-adevăr, eu îs fără post de lucru. Eu caut de lucru. Eu nu găsesc nimic. Să vin să vând o sticlă de lapte, să mă hrănesc? Așa zile am ajuns, cu așa parlamentari.”

- „Rămân bătrânii să se ducă la casele de bătrâni… Măi, de-amu chiar așa am rămas țara asta, Moldova asta, că toți o aveau de Moldovă înfloritoare, d-amu am rămas ca vorba bătrânului: Țară înfloritoare, și-am rămas mai rău ca o putoare?...”

Europa Liberă: Moldova are viitor? Cine-i face viitorul țării?

- „Aici trebuie să fie un om din altă țară venit. Să facă oleacă de regulă. Din altă țară…”

- „Nu că din altă țară, da’ cum era înainte – un Vlad Țepeș, un Ștefan cel Mare…”

- „Pe moșu’ Ion de la țară să-l pui la conducere, că tot mai bine ar conduce.”

Europa Liberă: Cetățenii Republicii Moldova vor să trăiască în democrație sau în dictatură?

- „Nu în dictatură. Care vor la Lukașenko, las’ să se ducă la Lukașenko, care la Putin, las’ să se ducă la Dodon, la Putin…”

Europa Liberă: Vreți un tătucă din aceștia care să conducă Republica Moldova?

- „Dacă să conducă, apoi să conducă pe toți totuna. Nu pe țăranul ista grebănos să-l facă de nimic, da’ cineva-i cineva. Dacă olecuțică s-a spălat de ce s-a spălat, apoi el trebuie să se suie în cap peste tot? Dacă să fie lege, apoi să fie lege pentru toți!”

Europa Liberă: Dar acum legea e pentru cetățeni sau e pentru…?

- „Pentru cei cu buzunarul mare.”

- „Justiția trebuie schimbată!”

Europa Liberă: De ce?

- „De ce? Fiindcă nu se face regulă. Care-a furat adică o găină, el face pușcăria, da’ care omoară omul, el e la libertate. Da miliardul îndeobște nici nu se discută de-amu…”

- „Nici vorbă, nici vorbă… Ei în loc să ne mărească nouă vreo două copeici, da’ ei ne ung ochii așa cu te miri ce, ca la un cățeluș - îi zvârli o bucățică de pâine și-i mulțumit…”

Europa Liberă: Cine-i stăpânul Republicii Moldova azi?

- „Da’ nu-i niciun stăpân. Tot se destramă, tot se strică. Măi, las să zicem că nu le-a plăcut cum a fost cu Sovietskii Soiuz, da o trebuit să lase firmele întregi, că poate cineva, mă rog, se găsea un stăpân. Dar ei au stricat tot și s-a ales lumea cu trei pietre fiecare pe la poartă și gata. Da’ n-o fost buni, da’ de ce nu fac ei într-atâția ani? De ce n-au făcut firmă la loc, de ce n-o adus tractoare nouă?”

Europa Liberă: De ce vă este cel mai mult frică?

- „De banditism!”

- „Fiindcă te temi azi să dormi în casă. Banii îs pe primul loc azi.”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult?

- „Să fie pace în lume, să-și dea seama la timp că odată și odată o să răbufnească așa un foc, că n-o să-l poată opri nimeni. Tineretul ista, dacă ei șed tineri ca florile, șed la bar, beau, fumează, se ocupă cu toate prostiile… Ce-i asta? Am fost și noi tineri, da’ n-o fost bardakul ista. Îi bardak amu.”

Europa Liberă: În zece ani, cum o să arate Teleneștiul și Republica Moldova? Cum vreți să fie viitorul lor?

- „Dacă eu m-am dus razul ista, ultimul raz m-am dus la votare și cineva-mi arată că, iaca, pe aista să-l votezi. Da’ eu chiar dac-a fi mai rău, da’ nu-l aleg, în gândul meu, pe cine mi-ai arătat, da’ o să aleg așa, prostește, na.”

Europa Liberă: Și cum ați ales - cu inima, cu rațiunea, cu simpatia?

- „La noroc am ales, că nu mă interesează politica asta pe mine nicicacum, când îi văd ce fac, că spun într-un fel și fac cu totul altceva.”

Europa Liberă: Dar data viitoare cum o să alegeți?

- „Așa mă gândesc că nici n-o să mă duc.”

Europa Liberă: Dar Dvs. cum o să alegeți?

- „Nu, de dus trebuie să ne ducem. Tragem nădejde la un viitor poate mai bun…”

- „Au neamuri, au prieteni, au cumătri…”

- „Ei mână pe mână se…”

Europa Liberă: Dar acolo voturile dvs. se adună, se numără?

- „Ehe-heiiiii, câtă falsificare fac ei între ei!”

- „Ce folos că votăm pe cine știm noi, da’ listele acolo ele de-amu îs pregătite? Pentru cine trebuie…”

- „Da.”

- „Trăiești cu omu’ în casă 40, 50, 60 de ani și la urmă nu știi cu cine trăiești. Apoi da’ cu aiștia, nici atâta. N-avem noi nădejde.”

Europa Liberă: Sunt Valentina Ursu de la radio.

- „Da, eu vă știu. Vă știu, vă ascult…”

Europa Liberă: Da? Ia ziceți: în baza cărui sistem electoral trebuie să-și aleagă cetățenii deputații?

- „Eu nu cred în tot ce se promovează acum. Nu cred.”

Europa Liberă: De ce?

- „Pentru că s-au mai promovat asemenea lucruri și în zadar.”

- „Ei, după ce se duc acolo, la Chișinău, uită de noi. Absolut de grijile noastre nu-și bate capul nimeni.”

Europa Liberă: Păi, dar invitați-l, discutați cu el, puneți-i întrebări, aflați răspunsuri la întrebările care vă frământă; vedeți dacă merită să obțină acest mandat de deputat.

- „Chiar și înainte, ei când veneau în raion, apoi ei strângeau numai oamenii care lucrează în buget. Da’ să iasă dumnealor așa în fața oamenilor, să spună ce au făcut ei în anii aceștia… Iaca, el e deputat patru ani de zile. Vino o dată în an și stai de vorbă cu oamenii de rând. Oamenii de rând foarte greu trăiesc în sate. Știți? Uitați-vă împrejur. Lumea face și piersică, face și pătlăgică, face și brânză, face toate celea. Cum să realizăm noi producția?”

Europa Liberă: Cum se face ordine în Republica Moldova, cum se recâștigă încrederea cetățenilor în clasa politică? Cum alegeți dvs., ca să nu regretați votul pe care l-ați dat?

- „Totu-i cumpărat de sus până jos. Oare noi avem așa putere, ca să facem curățenie în rândurile lor?”

Europa Liberă: O dată la patru ani aveți. Atunci când sunt alegerile parlamentare, de exemplu.

- „Da, dar nu asta. Eu mă duc și aleg, da’ curățenie eu nu pot să fac. Eu mă întâlnesc cu dânsul numai la televizor și la radio. El nu aude durerea mea și cuvântul meu.”

Europa Liberă: Și dacă v-ați schimba cu rolul – el ar vinde brânză, iar Dvs. ați fi în Parlament -, credeți că altfel l-ați asculta Dvs. pe el?

- „Aș mânca și eu o bucată mare, da’ aș da o bucățică cât de mică și la omul cel care-i nevoiaș și-i vai de capul lui cum trăiește la țară, că populația la țară trăiește din pensia bătrânilor, pe banii care vin de după graniță și pe banii la oamenii care-s invalizi. Acesta-i tot suportul financiar pe care-l au oamenii la sate.”

Europa Liberă: Din 101 deputați, pe câți îi cunoașteți și după ce calități îi cunoașteți?

- „Pentru că au trecut dintr-un partid în altul, eu pe majoritatea îi cunosc. Tot se face pentru bani, în ziua de azi. De ce trec ei dintr-un partid în altul? Trebuie să fii cinstit, trebuie să fii onest, trebuie să duci până la urmă.”

Europa Liberă: Care sunt ultimele legi pe care le-ați reținut că au fost votate în Parlamentul de la Chișinău?

- „Pentru care să satisfacă necesitățile populației, aș vrea să le număr pe degete, dar nu pot să-mi aduc aminte. Numai interes de partid și interesul statului. Arătați-mi o lege care să fie pentru om. Să fiu eu protejat ca trăitor în țara asta, ca eu să nu mă gândesc toată vremea în ce direcție să-mi îndrept copiii mei. Soția mea lucrează 30 de ani medic. Primește șase mii de lei pe lună și din șase mii – las’ să mă audă toată țara! – i se oprește o mie opt sute de lei. Da’ cum se primește la noi că legile-s dictate toate de sus; nu-i nicio lege care să vină de jos. Aș vrea eu să fie legea ceea, să trăiesc în Europa, dar cu legile lor. Să mă audă toți și de la conducere. Hai să nu se facă ei că-s europeni, dar să ne facă legile noastre. Lasă noi să fim europeni, dar cu legile Europei.”

*

Au fost voci adunate la Telenești.

În capitală au avut loc manifestații pro și contra trecerii la sistemul electoral mixt. Comisia Europeană a criticat aspru decizia autorităților de la Chișinău de a adopta sistemul electoral mixt și a spus că această schimbare contravine direct recentelor recomandări ale Comisiei de la Veneția și Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, care au avertizat că reforma electorală nu se bucură de consens. Dar exponenții guvernării de la Chișinău au insistat că a fost găsit un consens larg în Parlament. Iată ce crede lidera fracțiunii comuniștilor, Inna Șupac, despre acest consens.

Inna Șupac
Inna Șupac

Inna Șupac: „Nu putem să vorbim despre așa-numitul consens larg în Parlament, fiindcă cei care au votat în Parlament - 74 de deputați –, asta este o majoritate artificială, fiindcă valoarea lor de facto de fapt este 45 de deputați. 19 mandate obținute de către PDM în 2014 și cele 25 de mandate ale PSRM-ului și alți deputați sunt cumpărați din alte fracțiuni – PLDM, apropo, și de la PSRM o doamnă și din partea noastră cei 14. Adică, nici într-un caz nu trebuie să utilizăm această noțiune despre așa-numita existență a unui consens larg, mai ales că trei fracțiuni au plecat în semn de boicot. Este vorba de fracțiunea noastră, fracțiunea PL-ului și fracțiunea PLDM-ului și de fapt au rămas numai două fracțiuni – a PD și a Partidului Socialiștilor. Eu vreau să vin cu mulțumiri acelor oameni care au avut curajul să vină în fața Parlamentului și să protesteze, să spună „Nu!” acestei idei de schimbare a sistemului electoral. Numai în cazul în care forțele și de stânga, și de dreapta, și de centru își vor consolida eforturile și vor înțelege că ținta și oponentul nostru la moment este nu peste hotare, nu sunt careva țări sau careva tancuri…”

Europa Liberă: Deci, dușmanul nu trebuie căutat în exterior?

Inna Șupac: „Dușmanul sunt acele forțe care au capturat Republica Moldova. Și dacă până nu demult vorbeam numai despre Partidul Democrat și numai despre Vlad Plahotniuc, votul ne-a arătat că, de fapt, trebuie să vorbim și despre PSRM, și despre Igor Dodon ca complicele în capturarea Republicii Moldova. Și dacă noi vom conștientiza că anume asta este ținta și noi trebuie să consolidăm eforturile ca să scăpăm de cei care au capturat țara, dacă împreună noi vom reuși să creăm condiții pentru a avea alegeri libere și democratice parlamentare, și când noi vom avea aceste condiții pentru alegeri libere și democratice, atunci deja noi, în cadrul dezbaterilor, vom vorbi despre vectorul geopolitic, despre alte chestiuni care ne divizează, dar până atunci, să lăsăm alte chestiuni care ne divizează.”

Europa Liberă: Haideți să vedem cât de mult este limpede pentru cetățean cum o să-și aleagă el deputatul și care sunt avantajele pe care cei care au modificat legislația electorală încearcă să le prezinte pentru opinia publică?

Inna Șupac: „Prima chestiune care a fost propusă în calitate de un semn bun, iată, voi veți alege deputatul, a fost chestiunea cu privire la retragere. Dacă e să reamintim publicitățile Partidului Democrat, pentru care au fost cheltuite mai multe milioane de lei, au fost într-adevăr că, dacă veți avea careva dubii în deputatul dvs., veți avea posibilitatea de a-l revoca. Nu este așa ceva în lege. Într-al doilea rând, Partidul Democrat de ce doar a trecut la acest sistem mixt, fiindcă înțelege că, conform listelor de partid, ei chiar au șansa de a nu trece pragul electoral de 6%. Și acum mai multă lume vor fi candidați ca și independenți ca a doua zi, ca și în Adunarea Populară a Găgăuziei, în 2016 au fost ultimele alegeri. De ce spunem acest exemplu? Fiindcă Adunarea Populară este compusă din deputați aleși din circumscripții anume uninominale. Și numai o singură persoană a trecut pe sigla „Trei trandafiri”. Și ca o mare „surprindere”, anume această persoană acum conduce Adunarea Populară. Și Partidul Democrat conduce. Mai multă lume ne spunea, adică, de ce voi sunteți împotrivă, ce voi credeți că nu sunt oameni modești, cumsecade, cu principii, de ce nu le dați voie să candideze? Și acum trebuie să recunoaștem acest lucru. Stimați cetățeni, oare dvs., într-adevăr, credeți că Vlad Plahotniuc dorește să implementeze un nou sistem, ca să dea voie oamenilor cu verticalitate să intre în Parlament? Chiar dvs. sunteți atât de romantici, că el a băgat sumedenie de bani… Nu, el dorește, și noi avem informații că ei deja cunosc de mult care vor fi circumscripțiile, fiindcă, apropo, conform acestei legi, circumscripțiile vor fi create de către Guvernul nostru drag și oare dvs. credeți că ei deja nu cunosc care vor fi circumscripțiile? Dvs. reamintiți-vă ultimul sondaj de opinie unde, cică, au participat mai mult de 12 mii de persoane. De fapt, o altă parte a fost închisă și a fost special făcută de către Partidul Democrat ca să cunoască cum ei să facă aceste circumscripții ca să scape de candidați, să zicem așa, care nu vor fi controlați de către ei. Totul este bine gândit și acum noi, într-adevăr, trebuie Partidul Comuniștilor împreună cu alte partide, cele semnatare a acelei Declarații împotriva schimbării sistemului electoral să ne gândim ce vom face mai departe.”

Europa Liberă: Ce ar trebui să faceți? Să căutați persoanele demne, integre, persoane care pot să câștige încrederea cetățenilor și să candideze pe circumscripțiile respective.

Inna Șupac: „Eu, în primul rând, concomitent cu ceea ce spuneți Dvs., doamna Valentina, vreau să vă zic că nu este totul pierdut cu privire la această lege cu privire la sistemul mixt. Am urmărit declarația, prima declarație a domnului Joseph Daul, președintele celui mai mare partid în Uniunea Europeană…”

Europa Liberă: Partidul Popular European.

Inna Șupac: „Exact. Care au 217 membri ai Parlamentului European din cele 750 și dumnealui a spus foarte clar că nouă ne pare rău că așa s-a întâmplat… Și el chiar a cerut stoparea finanțării de către structurile europene pentru Republica Moldova și chiar posibila revizuire a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Noi, cetățenii Republicii Moldova, vom plăti pentru ceea ce au făcut Plahotniuc cu Dodon. Să vedem dacă, în cazul în care structurile europene, Statele Unite, apropo, tot… care va fi poziția lor, fiindcă în mod deschis PD-ul și PSRM-ul au încălcat recomandarea cea mai importantă a Comisiei de la Veneția și să vedem dacă vor fi gata structurile europene totuși să vină cu decizii importante, fiindcă Partidul Democrat are legitimizare din Vest și ei depind foarte mult de acest ajutor financiar inclusiv. Noi înțelegem și toată lumea înțelege ce joc încearcă să joace domnul Plahotniuc. Este un joc antirusesc și el spune că, iată, vedeți că eu sunt unicul european, numai eu pot să-l înfrâng pe Dodon și așa-numitele tancuri rusești. Dar de fapt Dodon este mai mult controlat de el, deci, nu de Kremlin. Așa că eu, în primul rând, vreau să accentuez faptul că există posibilitatea, o mică, dar există, cel puțin, că structurile europene pot să aibă o reacție foarte dură, astfel încât totuși să fie revocată această lege.”

Europa Liberă: Doamnă deputat Inna Șupac, haideți să revenim la situația alegătorului. Totuși, cetățeanul rămâne a fi unul turmentat, unul nesigur în ziua de mâine… Multă lume cu care am mai discutat în Moldova profundă zice că chiar de lehamite ar putea să nu mai iasă să participe la alegeri, pentru că au pierdut încrederea în clasa politică. Iată, cine și cum trebuie să discute cu cetățeanul simplu?

Inna Șupac: „Sigur că este datoria partidelor politice și parlamentare, și extraparlamentare. Și atâta timp cât oamenii vor alege, da, eu sunt gata să vin fără nicio discuție să votez pentru ceea ce mi se spune, atâta timp noi vom fi la această, îmi cer scuze de expresie, râpă, la care noi ne aflăm. Atâta timp cât alegătorii vor da acceptul să fie cumpărat votul lor pentru 100, 200, 300 de lei sau cu sacoșa asta cu grâu sau nu știu ce, atâta timp noi vom trăi și ne vom afla acolo unde ne aflăm.”

Europa Liberă: Dar politicienii i-au adus în starea asta pe alegători, pentru că politicienii merg cu aceste pomeni electorale, pentru că politicienii încearcă să-i cumpere votul cu 50 de lei, cu o sticlă de ulei, cu un kilogram de orez; merg cu concerte în campania electorală și cred că-i ușurează viața alegătorului…

Inna Șupac: „Din păcate, această practică este în realizare și cetățenii cunosc numele acestor persoane și denumirile acestor partide care practică acest lucru. Dar paradoxal este că anume Partidul Democrat a venit câțiva ani în urmă cu un proiect de lege care înăsprește pedeapsa chiar și penală pentru cumpărarea alegătorilor. Dar dintr-o altă parte, anume Partidul Democrat este acel care cumpără voturi. De ce se întâmplă acest lucru? Fiindcă eu trebuie să recunosc că eu până la moment în ultimele campanii electorale n-am primit de la cetățeni mesaje clare, mesaje video sau foto cu dovezi că, iată, a venit o mașină… Eu am auzit și-i cred pe oameni, dar eu vreau să rog cetățenii: când dvs. vedeți astfel de cazuri, dați de știre.”

Europa Liberă: Dar lumea mai trăiește cu frică.

Inna Șupac: „Mai mulți cetățeni la întâlniri ne zic că voi sunteți de vină, că noi v-am ales și voi duceți povara și responsabilitatea. Atunci noi toți, stimați cetățeni, trebuie să ducem această povară comună și responsabilitate, pentru că noi trăim unde trăim. Eu, personal, am avut mai multe cazuri, trebuie să recunosc, când în cadrul electoralei veneam în teritoriu și oamenii pe la sfârșit așa vin și ne întreabă: Dar ați adus ceva? Chiar nici nu știu ce să spun. Să spun clar, în ochi: Stimați cetățeni, dvs. veți trăi și mai rău, dacă veți accepta acest lucru? Înseamnă că…”

Europa Liberă: Cred că trebuie să le spuneți.

Inna Șupac: „Înseamnă că trebuie să fac așa cum face, apropo, și domnul Voronin, deja la mai multe emisiuni spune lucrurilor pe nume.”

Europa Liberă: Știți că votanții, atunci când discuți cu ei, mai spun că aceste exemple urâte din vârful puterii precum că se vinde mandatul și deputatul se răsfrâng mai jos?

Inna Șupac: „Eu știu acest lucru. Ba mai mult decât atât, trebuie să recunosc că o perioadă anumită, după plecarea celor 14 din rândurile PCRM, întrebarea cea mai dură în adresa noastră în cadrul întâlnirilor a fost: Gata, partidul moare! Cum așa s-a întâmplat? Ce face Voronin? Ce fel de politică de cadre? Una-alta și mie mi-a reușit să fac un experiment așa interesant. Într-un cerc am început deja să întreb: Stimați cetățeni, să presupunem că cineva vine la dvs. și vă propune o sumă de la 200 până la 500 de mii de euro pentru a vota ceva. Dvs. veți accepta? Și sunt mai multe mâini ridicate. Eu vă mulțumesc, în primul rând, că dvs. recunoașteți că ați face acest pas, dar dvs. puteți să-mi răspundeți: Atunci cum noi puteam să stopăm acele 14 persoane, când cineva vine și propune ceva. Cum și unde? Asta este, apropo, o întrebare foarte importantă pentru noi. La care, trebuie să recunosc, încă n-am găsit în cadrul formațiunii noastre un răspuns clar.”

Europa Liberă: Dar viitorul statului care va fi?

Inna Șupac: „Viitorul statului va fi în dependență de circumstanțele geopolitice și acesta va fi un joc de mai departe al domnului Plahotniuc. De fapt, problema este că domnul Dodonl nu dorește să aibă o putere reală în Republica Moldova. Am vorbit și cu careva persoane care lucrează cu Dodon, pe care le-am întrebat: Vă rog frumos să-mi explicați, care este scopul domnului Dodon? Și persoana spune: Tu, Inna, întrebi? Ție îți pare că domnul Dodon trebuie să aibă o perspectivă de lungă durată. Dar el gândește la o perspectivă mai de azi-mâine și lui îi este confortabilă acea poziție pe care el o are acum. Un rege fără responsabilități. El merge la mai mulți președinți din țările lumii, dar nu răspunde de nimic. Și el zice îmi dați împuterniciri, dar lui îi este convenabilă această situație. Și n-are el nimic de a guverna țara.”

Europa Liberă: Până la alegeri, societatea ar putea să se antagonizeze și mai mult, pentru că această polarizare arată că spiritele se încing și devin tot mai înverșunați unii care împărtășesc o idee și ceilalți care sunt împotriva ideii, iar ideea este această reformă electorală. Dvs. ce anticipări puteți face?

Inna Șupac: „Revin cu un mesaj către cetățenii care citesc și urmăresc Europa Liberă: Haideți noi să încercăm să înțelegem care sunt problemele noastre reale și care sunt problemele artificiale. Poate deja în sesiunea următoare din toamnă-iarnă se va reveni la niște proiecte dubioase, precum că lupta cu propaganda rusă și alte chestiuni prin care Plahotniuc o să încerce să ne divizeze. În loc noi să protestăm împreună, în loc să cerem drepturile, în loc noi să cerem, totuși, revocarea acestui sistem mixt, în loc să discutăm cu partenerii noștri din Est și din Vest cu un mesaj unic: Vă rugăm frumos să nu ne băgați chestiunile geopolitice, noi dorim să scăpăm de Plahotniuc și de Dodon. Dar în cazul în care noi ne vom lăsa pradă și vom spune: A, da, haideți noi să luptăm cu tancurile sau nu știu ce, atunci, într-adevăr, a câta oare Plahotniuc va avea succes, dar noi trebuie, în primul rând, să înțelegem acest joc și să încercăm să evităm discuțiile la temă, la care noi putem să ajungem atunci când vom avea condiții pentru alegeri libere și corecte.”

Europa Liberă: Dvs. ca și deputat credeți în viitorul Moldovei?

Inna Șupac: „Sigur, eu cred. În cazul în care nu, eram deja de mult plecată din Republica Moldova.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG