Linkuri accesibilitate

Primarul era sub presiunea criticilor din partea oponenților politici.

Primarul orașului Sîngera, găsit duminica trecută împușcat în propria casă, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Cazul a atras atenția publică mai ales din cauza condițiilor incerte în care primarul Mihai Lari a decedat. În prezent, autoritățile investighează versiunea sinuciderii, dar nu exclud și posibilitatea că cineva l-ar fi determinat să recurgă la acest gest.

Moartea primarului de Sîngera se pare că nu are martori, ori cel puțin nimeni, până în prezent, nu s-a încumetat să spună dacă a auzit sau a văzut ceva suspect în ziua în care edilul a fost găsit de rudele sale decedat în casă, împușcat în cap, cu pistolul său lângă el.

Procurorii sunt discreți și nu au oferit foarte multe detalii despre dosarul penal deschis pe acest caz. Inițial, s-au limitat să anunțe doar că investighează versiunea unei sinucideri, ca mai apoi să admită, potrivit declarațiilor făcute în presă, că nu este exclus ca cineva să-l fi determinat pe primar să-și pună capăt zilelor. Contactat de Europa Liberă, Vitalie Sibov, şeful interimar al Procuraturii municipiului Chişinău a spus:

Vitalie Sibov: „Versiunea de bază este suicid. Noi am pornit cauza penală conform art. 150 pentru a evalua toate versiunile posibile existente, ca să avem posibilitatea să aplicăm toate instrumentele procesual penale pentru a elucida circumstanțele cazului, inclusiv dispunerea și efectuarea unor expertize care nu pot fi efectuate în cadrul unui proces penal.”

Europa Liberă: Faptul că s-a găsit doar cartușul, nu și capul glontelui trezește anumite suspiciuni în plus pentru procurori?

Vitalie Sibov: „De unde aveți așa informații?! Eu nu voi divulga informații care constituie secretul urmăririi penale, n-am să comentez nici concluziile prealabile medico-legale ale unor specialiști etc. Aceste momente vor fi elucidate și vor fi comunicate societății când o să avansăm în investigații și cu certitudine o să expunem rezultatele investigației.”

Nici familia primarului nu poate cunoaște ce s-a întâmplat exact în ziua de duminică. Cei care erau acasă în acea zi spun doar că n-au auzit vreo împușcătură și nu-și pot explica cele întâmplate. Iată ce a declarat fiul Ștefan Lari:

„Odată ce nimeni nu a auzit împușcătură, vărul meu care stă cu mine într-o curte, ușa era deschisă la casă...; o armă se aude foarte tare, dar nimeni nu a auzit nimic. Așteptăm decizia organelor, dar părerea mea este că nu putea tatăl meu să facă așa ceva. [...] În cazul în care sunt persoane care l-au determinat... legea spune că acest fapt cade sub incidența penală. Eu am încredere că organele de drept din Republica Moldova își vor face treaba și sper că ele vor activa pentru soluționarea problemei reale, nu în interesul cuiva.”

Membrii familiei dezvăluie că primarul întodeauna era supus criticilor din partea oponenților politici, dar ezită să se pronunțe dacă asta l-ar fi influențat cumva pe Mihai Lari. Ultima dată, el intrase în atenția presei după scandalul și protestele din Sîngera cu privire la construirea unui Centru de gestionare a deșeurilor periculoase în localitate.

Mihai Lari a condus Sîngera și în anii '90. În 2015 el a fost reales primar pe listele Partidului Liberal și de atunci s-a aflat la cârma localității. Vicepreședintele PL Dorin Chirtoacă a scris pe rețelele de socializare că potrivit colegilor din PL, Mihai Lari „era mai greu de găsit în ultima perioadă, era mai închis în sine și era cumva în umbră”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG