Linkuri accesibilitate

Din literatura română, am ales două romane care „rimează” oarecum: „Cel care cheamă câinii”, al ieşeanului Lucian Dan TEODOROVICI, Polirom, 2017, şi „Vara în care mama a avut ochii verzi”, al Tatianei ŢÎBULEAC, chişinăueanca stabilită la Paris, Cartier, 2017.

Nimic de luat, nimic de adăugat: „Există un citit mort şi un citit viu. Cititul mort, în care cuvintele nu apar niciodată vii pe pagină, este experienţa multor copii, a acelor copii care, aşa cum se spune, nu învaţă niciodată să le placă cititul. Nu este imposibil să înveţi prin cititul mort, ca atunci când înveţi pe de rost, dar aceasta este în sine o experienţă stearpă, neatrăgătoare. Pe de altă parte, cititul viu mi se pare o chestie misterioasă.

El presupune să-ţi găseşti drumul către vocea care-ţi vorbeşte de pe pagină, vocea celuilalt, şi să-ţi asumi vocea astfel încât să-ţi vorbeşti ţie (sinelui tău) din afara ta. Astfel, procesul este ca un dialog, chiar dacă unul interior. Arta scriitorului, o artă care nu se poate studia nicăieri, deşi poate fi furată, constă în crearea unei forme (a unei fantasme capabile să vorbească) şi a unui punct de intrare, care îi vor permite cititorului să se pună în locul fantasmei.

(Asemănător cu dialogul dintre scriitor şi ficţiunea cititorului cu privire la scriitor din cititul viu este şi dialogul dintre scriitor şi ficţiunea scriitorului cu privire la cititor, care ţine de experienţa scrisului. Mai exact, scriitorul se adresează cuiva, unei fantasme a cititorului, care îi răspunde pe măsură ce cuvintele se aştern pe pagină.)”

Sunt spusele lui J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, iar subsemnatul a avut nenumărate ocazii să se convingă de veridicitatea lor, atât în calitate de scriitor, cât şi de cititor profesionist. În cece ce urmează însă, va fi vorba doar despre „un citit viu” – şi acesta, de mai multe feluri.

Una este să alegi (ca-n proverb) grâul de neghină, sau (ca-n basme) semincioarele de mac de firele de nisip, şi cu totul altceva – o adevărată caznă! – cele mai bune cărţi ale anului dintr-o „bibliotecă vorbită”, şi ea aleasă pe sprânceană (mai curând ridicată a mirare, decât încruntată). Încântarea cu care ai citit, iar apoi ai scris despre cutare sau cutare titlu, mai poate fi retrăită la „ora bilanţurilor” cu aceeaşi intensitate? Oricât de obiectiv, Top-ul final nu riscă să arate ca un monument al subiectivităţii auctoriale? Să fie cu ghinion cel de-al 13-lea an de Carte la pachet, sau din contră unul cu noroc?

Există câţiva autori pentru care am un adevărat cult – Italo Calvino, José Saramago, Amos Oz, mai încoace Clarice Lispector ş.a. –, ale căror titluri s-ar regăsi oricând în biblioteca mea ideală; cum însă au mai figurat în Top ten-urile anilor trecuţi, i-am scos acum din competiţie, cu o singură excepţie, cea a italianului Italo CALVINO, cu Dacă într-o noapte de iarnă un călător, Art, 2015, prima pe listă. Podiumul „Greilor” este completat de mexicanul Carlos FUENTES, cu Toate familiile fericite, Curtea Veche, 2010, şi de americanul de origine armenească William SAROYAN, cu Ce-am mai rîs! O poveste serioasă, Litera, 2017.

Cea de-a doua tripletă o formează autorii consacraţi, ajunşi la vârsta capodoperelor – prima femeie de culoare laureat al Premiului Nobel pentru Liteartură, americana Toni MORISSON, cu Preaiubita, Art, 2014; sârbul Svetislav BASARA, cu Mărirea şi decăderea bolii Parkinson, Cartier, 2017 şi Emmanuel CARRERE, cu Împărăţia Cerurilor, Ed. Trei, 2016.

Imediat după, vin două autoare tinere (ultima, chiar debutantă), şi anume franţuzoaica Muriel BARBERY, cu Eleganţa ariciului, şi israelita Ayelet GUNDAR-GOSHEN, cu O noapte, Marcovici, ambele scoase la Nemira, în 2016.

Cât ce priveşte literatura română, am ales în cele din urmă două romane care „rimează” oarecum: Cel care cheamă câinii, al ieşeanului Lucian Dan TEODOROVICI, Polirom, 2017, şi Vara în care mama a avut ochii verzi, al Tatianei ŢÎBULEAC, chişinăueanca stabilită la Paris, Cartier, 2017.

Bogat în lecturi – şi acestea, cât se poate de variate –, anul 2017 mi-a adus bucuria unei cărţi cu totul şi cu totul neobişnuite, pe care abia aştept s-o recitesc în minivacanţa de Crăciun, Mărirea şi decăderea bolii Parkinson, de Svetislav Basara, înainte de a mă aventura, pentru al 14-lea an consecutiv, pe noi tărâmuri, ale Cărţii la pachet 2018.

25 decembrie ’17

XS
SM
MD
LG