Linkuri accesibilitate

În mod cert omul-cu-cartea – cartea vieţii oricui se regăseşte între copertele acesteia, cinste cui a scris-o.

Îl înţeleg perfect pe autorul lui Matei Brunul, ieşeanul Lucian Dan Teodorovici, notând, pe finalul cărţii Cel care cheamă câinii, Polirom, 2017: „Nu e deloc cartea pe care mi-aş fi dorit s-o scriu. (…) m-am aventurat într-o poveste autobiografică, despre scris şi despre moduri de-a trăi sau de-a supravieţui”. De bună seamă, cine s-ar vedea, la doar 41 de ani, dând un nou Pavilion al canceroşilor?! (Şi totuşi, ispita e mare: „n-am putut să nu mă gândesc uneori la boala mea de-acum ca la un simplu cadou literar oferit de cineva cu C mare.”)

Nu atât „fişe clinice”, cât „studii pe teren”, paginile cărţii sunt pline de personaje care mai de care mai pitoreşti – printre acestea şi cel ce dă titlul volumului, omul care, de frică, asmute câinii!!! –, ceea ce face ca accentul să cadă nu atât pe boala autorului, cât pe suferinţele pacienţilor vechi (emoţionantă, scena în care naratorul, diagnosticat cu cancer limfatic, abia aşteaptă să se solidarizeze cu alt bolnav: „Important ca la final să fim vindecaţi de boala noastră”). Scrisul însuşi funcţionează în dublu registru – în timp real („...să scriu o carte despre faptul că scriu o carte”), şi à rebours, astfel încât micile întâmplări ale vieţii văzute în oglinda retrovizoare capătă profunzime. Figura tutelară a bunicii – plecată în 2015 – în mod special îşi face simţită prezenţa, d’outre tombe, în viaţa autorului rămas de timpuriu orfan de mamă (răpusă de cancer la 45 de ani).

Personajul cel mai insolit al cărţii e de departe omul-cu-caietul, alias bolnavul căruia i s-au extirpat laringele şi care recurge la un carnet pentru a comunica – având pregătite şi răspunsurile, şi întrebările – cu ceilalţi: „Apoi, a început să dea paginile caietului cu repeziciune, toate cuprinzând texte între linii drepte, s-a oprit undeva pe la jumătate, la o secţiune distincă, pusă sub un titlul: ÎNTREBĂRI”. M-am surprins gândindu-mă că şi Lucian Dan Teodorovici e, dacă nu omul-cu-caietul, în mod cert omul-cu-cartea – cartea vieţii oricui se regăseşte între copertele acesteia, cinste cui a scris-o. Şi multe-nainte, plesnind de sănătate!

19 iunie ’17

XS
SM
MD
LG