Linkuri accesibilitate

Pe urmele lui M. Lermontov şi L.N. Tolstoi, autorul își „desantează” eroii, tineri din OMON, în Cecenia.

Citesc Patologii de Zahar Prilepin, Curtea Veche, 2014, iar în minte îmi răsună, în surdină, cântecul «Хотят ли русские войны?», pe care nu l-am mai auzit de vreo două decenii (între timp, şi autorul versurilor, Evgheni Evtuşenko, s-a stins).

Pe urmele lui M. Lermontov (din Un erou al vremurilor noastre) şi L.N. Tolstoi (din Hadgi Murat), Zahar Prilepin îşi „desantează” eroii – tineri din trupele speciale, temutul OMON – în Cecenia, iar prima impresie – „Zâmbetul unui om care iese din Groznâi înseamnă foarte mult pentru noi. Dacă omul ne zâmbeşte, înseamnă că acolo nu se ucide la fiecare colţ de stradă, nu-i aşa?” – se va dovedi înşelătoare, după doar câteva zile. Până atunci însă, „băieţii se distrează, râd.

– Voi muri tânăr! începe în ritm de rap Plohiş (…)

– Voi muri tânăr! îl acompaniază Jenea Kizeakov. (…)

Li se alătură şi alţii, ţinându-şi armele automate în mâini ca pe nişte chitare…” Înainte de-a muri însă – fiecare al doilea, dacă nu şi mai mulţi – ei vor semăna moarte, fie că-i vorba de populaţia civilă, fie de combatanţi: „Cecenii stau în picioare, cu faţa la perete, cu mâinile lipite de zid. (…) Împuşcăturile ţin vreo patruzeci de secunde. Victimele se mişcă, le tresar umerii, îşi stâng şi-şi desfac picioarele (…) Înţeleg. Nu trebuie să vorbim despre asta. Astăzi am luat viaţa la opt oameni”.

E doar începutul – în curând războiul ia turaţii, devenind în ultimele capitole un adevărat carnagiu: „Uite, acum vom fi împărţiţi în vii şi morţi, e suficientă o rafală de mitralieră şi cerul se va deschide pentru unii, iar pentru alţii, din contră, se va închide. Şi cineva va păşi peste mine şi va alerga mai departe.” Limba însăşi abia dacă reuşeşte să exprime întreaga atrocitate de nedescris a masacrului: „…înjurăm mult, se pare că doar înjurăm, foarte rar folosim şi substantivul şi verbul, care sugerează mişcarea, felul armei şi calibrul ei. Înjurăm mult şi bine…”

Cât despre întrebarea din primul alineat, voi răspunde printr-o replică a lui Egor Taşevski, protagonistul Patologii-lor: „Atât de tare vreau să trăiesc. De ce vreau să trăiesc atât de tare? De ce nu simţi pofta asta de viaţă în zilele obişnuite, paşnice?”

8 mai ’17

XS
SM
MD
LG