Linkuri accesibilitate

Acţiunea, domoală la început, te conduce în volute largi, apoi tot mai concentrice, până aproape de marginea prăpastiei şi te lasă acolo, faţă-n faţă cu abisul.

Ador cărţile cu centrul de greutate deplasat spre final, când acţiunea, domoală la început, te conduce în volute largi, apoi tot mai concentrice, până aproape de marginea prăpastiei şi te lasă acolo, faţă-n faţă cu abisul. E cazul romanului Sentimentul unui sfârşit, de Julian Barnes, Nemira, 2013, „o carte liniştită” (Juriul Premiului Man Booker), dar şi „un roman compact, care mocneşte încet, (…) iar scenele finale te acaparează ca un thriller al memoriei şi moralei, care detonează o apocalipsă personală” (The Independent).

Anglia anilor ’60. Patru prieteni adolescenţi – Alexandre, Anthony, Colin şi ultimul venit, dar care devine liderul neformal al grupului, Adrian – îşi trăiesc („autoevident în plan filosofic!”) anii tineri, iar faptul că Veronica, prima iubire a lui Anthony, ajunge în braţele lui Adrian, îl face pe Tony să le scrie o misivă deliberat jignitoare: „…fie ca ploaia de acid să cadă asupra capetelor voastre apropiate şi stropite cu mir”. La revenire din SUA – unde a „cunoscut o fată, Annie” cu care „cât de simplu era: să te împrieteneşti şi să te culci cu cineva” –, Tony află că Adrian şi-a luat viaţa, pregătindu-şi minuţios ieşirea din scenă: „Redactase scrisoarea către procuror, fixase pe uşa de la baie un anunţ pe care scria «NU INTRAŢI – CHEMAŢI POLIŢIA – ADRIAN», dăduse drumul apei în cadă, încuiase uşa, îşi tăiase încheieturile în apa fierbinte şi murise din cauza sângerărilor”.

Peste 40 de ani, Anthony – divorţat, tată a unei fete cu care se înţelege bine (ca şi cu fosta soţie, de altfel) – primeşte de la mama Veronică o neaşteptată moştenire: 500 de lire sterline şi… jurnalul lui Adrian, atât că acesta se află în posesia Veronicăi, iar aceasta refuză categoric să i-l dea. Abia acum naraţiunea intră pe serpentine periculoase, adevărate curbe ale morţii: „Ceea ce începuse cu hotărârea de-a obţine un bun care-mi fusese lăsat moştenire se preschimbase în ceva mult mai important, ceva care arunca o lumină asupra întregii mele vieţi, asupra timpului, asupra memoriei. Şi asupra dorinţei. Am crezut că pot să mă întorc la începuturi şi să schimb lucrurile. Că pot face sângele să curgă invers”.

Atât că nu poţi intra de două ori în aceeaşi apă, şi nici în baia în care prietenul tău tocmai şi-a tăiat venele…

5 februarie ’18

XS
SM
MD
LG