Linkuri accesibilitate

Ultima sută de pagini se citeşte literalmente cu sufletul la gură, şi când zic „suflet”, am în vedere „credinţa”, nu religia...

De la „răspopitul” Ion Creangă încoace, fără a-i uita pe Gala Galaction sau Bartolomeu Anania, literele române n-au dus lipsă de sfinţi părinţi, cărora li se alătură, iată, Ion Aion, odată cu Spovedania unui preot ateu, Curtea Veche, 2017. Nu ştiu nimic despre autorul ce se ascunde după acest pseudonim „căutat” („Grecii antici parcă numeau veşnicia aion, nu-i aşa?”); cert este că-i plin de har, astfel că naraţiunea „te prinde” din prima: „Babele sunt moartea mea!”, ce ziceţi de acest început? Şi, peste alte câteva pagini: „Da, babele sunt cei mai mari actori ai omenirii. Imită viaţa cu atâta înzestrare, încât şi biata moarte se mai zăpăceşte uneori, luându-i pe alţii mai tineri”.

Ziua „părinţelului” începe cu spovedania nonagenarei mamaia Zoiţa, care „îşi dă duhul” cam odată la 40 de zile, continuă cu spovedania mamaiei Filica, pe care „Dumnezeu o ajutase să-şi descopere sinele, lăsând-o văduvă în tinereţe”, după care urmează s-o îngroape pe mamaia Filoftetia, una dintre cele mai evlavioase enoriaşe ale micii sale parohii. Trec peste „descrierile după natură” – delicioase, dar şi tragicomice – pentru a face loc reflecţiilor preotului: „Sunt ani buni de când nu mai predic religie în cuvântările de la amvon. (…) Religia este o teorie, o sumă de idei mai mult sau mai puţin valoroase; credinţa este o trăire personală, uneori nespus de preţioasă pentru bietul om (…). Religia este exterioară; credinţa, lăuntrică omului. Religiile sunt diferite între ele, vechi sau foarte vechi. Credinţa este cam aceeaşi indiferent de apartenenţa religioasă, se naşte şi moare odată cu fiecare credincios.” Atât că, în după-amiaza aceleaşi zile, „părinţelul” descoperă că are cancer la creier, iar întrebarea pe care şi-o pune e una sans merci: „Of, Doamne, cum am ricoşat eu, dintr-o conjunctură într-alta, tocmai în profesia asta cinstită?”

Ultima sută de pagini se citeşte literalmente cu sufletul la gură, şi când zic suflet, am în vedere credinţa, nu religia – căci, de la Ion Aion citire: „Credinţa este un anticorp dezvoltat de creierul uman, un medicament de care mulţi încă au nevoie, o morfină gratuită care face rahatul vieţii mai comestibil şi moartea mai arătoasă”. Asta până nu ţi se deschide menirea spirituală, şi atunci e musai s-o iei de la capăt…

9 aprilie ’18

XS
SM
MD
LG