Linkuri accesibilitate

Stabilită de aproape două decenii în Franţa, scriitoarea a ştiut să creeze o punte între Paris şi Chişinău, cu beneficii pentru ambele capitale.

„Prezenţă aparte în peisajul literaturii basarabene, Lucreţia Bârlădeanu s-a distins întotdeauna prin eleganţă, remarcă eseistul Adrian Ciubotaru. Mot clé, eleganţa îi defineşte atât felul de a fi, cât şi scriitura”, în timp ce Dan C. Mihăilescu o apreciază pentru că „ştie să vadă lumea cu un ochi calm, moderat” şi „are o înţelegere nuanţată a Europei şi României”. Stabilită de aproape două decenii în Franţa, scriitoarea a ştiut să creeze – suficient să-i pomenesc aici Dialoguri-le pariziene (2005, 2014) sau Scrisori-le din Paris (2011, trad. franceză 2015) – o punte între Paris şi Chişinău, cu beneficii pentru ambele capitale.

La intersecţie de genuri se situează şi volumul Tunica portocalie, Prut, 2016, cu proze scurte în toată puterea cuvântului, cum ar fi Preţul leacului, Sentimentul patern, Lecţia de literatură ş.a., dar şi schiţe & creionări de genul Vedere cu Paris, Grădina Luxemburg sau Acuarelă veneţiană, în care mai cu seamă poeta lirică se face simţită. Construite inteligent, fiecare proză „rezolvă” (acesta-i cuvântul!) – uneori, ca la tablă, în cadrul unei lecţii deschisă – o anumită situaţie (de familie, majoritatea; or, de la L. N. Tolstoi se ştie că „fiecare familie...”), altminteri cât se poate de veridice.

În câteva cazuri, deznodământul este memorabil, cum ar fi de pildă cel din Variaţii pe o temă poloneză în care bunica, luând-o pe arătură spre satul în care s-a refugiat copilă fiind, se pomeni încolţită de o haită de lupi, şi atunci „cum nu avea nimic mai bun de ales, se culcă în brazda arăturii şi începu să tragă, cât putu, pământ pe ea (...) Se îngropa singură, de vie”, după care – scăpând ca prin minune cu zile – „zăcu câteva luni. Se stinse în primăvară. Tata zicea că a murit de dorul satului nostru.”

Alteori, începutul şi sfârşitul formează un soi de arc voltaic, ca-n Unda de şoc, în care Claudiu tocmai află că cea care l-a turnat la Securitate, dându-i astfel viaţa peste cap, lui şi familiei sale, este chiar maică-sa, Gherghilaş Elena. Degeaba se tot întreabă: „De ce nu a încercat să-l oprească în mod firesc, vorbind despre asta deschis? De ce s-a dus pe ascuns şi l-a turnat la Securitate? (...) Oare se poate, ai dreptul moral, să-l strângi pe cineva de gât sufocându-l, pretinzând că-l iubeşti? (...)”, căci la rându-i se simte culpabil că „a decis s-o ia pe Ana cu el în exil şi s-o despartă pentru totdeauna de maică-sa”, fără s-o fi întrebat baremi. (Cum să nu te ducă gândul la celebrul film vest-german Vieţile altora?!...)

O prezenţă tonică, în poezie şi proză, această autoare în tunică portocalie.

18 decembrie ’17

XS
SM
MD
LG