Linkuri accesibilitate

Ghenadie POSTOLACHE. Pastorala


Amestec de virilitate primordială şi tandreţe feciorelnică, „Pastorala” e o scriere „pour les connaisseurs”...

Lui Ghenadie Postolache i-a fost scris să facă proză, de unde – ca tot românul – „s-a născut poet” (Nike, 1989; Isaia, 1992; Rafail, 1995): nu mai puţin de şase romane (unul rescris cap-coadă, Cavaleri şi paharnici alias Foc grecesc) & două volume de nuvele în mai puţin de 20 de ani, iată un adevărat maratonist într-o literatură „de sprinteri”.

Recentul său roman, Pastorala, Elan Print, 2017, este – păstrând proporţiile – Doamna (sa) Bovary (de unde poetul din el şi-ar fi dorit probabil să scrie Frumoasa fără corp!), atât că autorul nu mai are nevoie de şoricioaică spre a intra de la bun început în pielea eroinei sale, Liza, fata „din tagma femeilor care nu-şi puteau da vreodată de fundul saţului”, şi care „ştia fără umbră de îndoială că prinţi persani şi te miri cine încă se vor înghesui să-i ceară mâna. Pe al ei îl va ghici simplu: acela ar fi ascuns până în ultima clipă că e fiu de crai”, doar că, între timp, ea „stârnise atâţia bărbaţi” şi „se întrecuse rău cu măsura în exerciţiile ei amoroase”.

Cât ce să cadă victimă, puţin înainte de dezbrăcatul miresei, unui viol colectiv (culmea, din partea unor invitaţi de-ai mirelui!!!), Liza scapă prin fugă de la propria nuntă şi este culeasă, pe traseu, la o oră matinală, de un bărbat de curând ieşit din puşcărie, care merge la înmormântarea fratelui său – iată „filmul” naraţiunii, dar abia partea de inefabil face toată vraja cărţii, ca-n scena priveghiuluji, când „Simfonia a şasea, pastorala, reduse la tâcere întreaga curte”: „Aşa se topi spontan, copilăros, pentru o frântură de clipă, în plasma gingaşă şi roditoare a acestor meleaguri, a acestui pământ, a acestor oameni, care pentru puţin timp nu mai avură chip, ori din contră, chipul cărora, ca şi unul singur, se arăta mai mare ca acest deal stâncos, preistoric, scăldat de lumina clipocitoare a unui tărâm cu iertările lui nerostite. Iertări puse pe căutarea acestor lacrimi, parcă.”

Amestec de virilitate primordială şi tandreţe feciorelnică, Pastorala lui Gh. Postolache e o scriere pour les connaissers; dar parcă Patrick Modiano, a cărui Călătorie de nuntă nu depăşeşte nici ea 170 de pagini, scrie pour tout le monde? Dar să păstrăm proporţiile...

. 11 decembrie ’17

XS
SM
MD
LG