Promisiunea unei vacanţe de vis în Maroc – à la 1001 de nopţi – se întoarce, pentru cuplul american Robin & Paul, ea contabilă, el artist de geniu, într-un coşmar din care scapă cine poate, după ce că tot unul dintre ei l-a declanşat – iată trama romanului Trădarea, de Douglas Kennedy, Ed. Trei, 2016, „o aventură psihologică sub soarele arzător al deşertului” (New Statesman). 400 de pagini de adrenalină pură, c-o fi de plăcere (Paul este un amant excepţional!), c-o fi de frică (ameninţarea – cu moartea, de la un moment încolo – pluteşte mereu deasupra lor), administrată în „doze” mai mult sau mai puţin egale (28 de capitole a câte 10-20 pag.).
„Maroc. Soţul meu mă ducea în Maroc. Cum puteam să nu trec peste obiecţiile mele şi să cedez în faţa ideii unei idile nord-africane…? Chestiune de fantezie”, iar odată instalaţi într-un hotel din Essaouira, această bucurie nedisimulată: „Ce privilegiu să evadezi din banalul cotidian şi să te afli aici! Datoram toate astea bărbatului din cealaltă cameră: un bărbat alături de care voiam tare mult să-mi meargă bine”. Şi-i merge, exact două săptămâni, până-n clipa când Robin află că bărbatul ei, cu care visa să facă un copil, şi-a făcut „deferentectomie fără bisturiu”, altfel spus – vasectomie. În culmea furiei, femeia-şi face bagajele şi-i lasă un bileţel: „Ai ucis totul şi te urăsc. Nu meriţi să trăieşti” – gest fatal, căci soţul ei dispare, nu înainte de a-i răspunde printr-un bileţel: „Ai dreptate. Ar trebui să mor”, iar poliţia o bănuieşte pe Robin de omucidere: „– Cine poate să spună că n-aţi ascuns undeva în hotel cadavrul?”
Şi cu asta romanul de dragoste se întoarce-n roman de aventuri; de unde şi-a întins cu mâna ei o cursă, Robin se angajează într-un fel de cursă (contra-cronometru) cu obstacole, care-i poate fi fatală: „N-am de ales. Eu i-am spus lui Paul că mai bine ar muri. M-o fi trădat el, dar furia mea de la început a pus în mişcare tot coşmarul acesta. Iar acum pare hotărât să se omoare. Ştiu că sunt foarte panicată, foarte confuză. Dar singurul sfârşit în povestea asta este să dau de el înainte să cadă de pe margine.”
…şi mai este un sfârşit de după sfârşit, când scăpată cu zile şi revenind în SUA, Robin se uită la desenele lui Paul, făcute la Essaouira, iar efectu-i devastator: „La vederea lor, sentimentul de pierdere a revenit brusc. Au revenit şi trădarea, vinovăţia, groaza de dispariţia lui, groaza de ceea ce se abătuse asupra mea…”
Atât că… Robin aşteaptă un copil! 12 martie ’18
