Linkuri accesibilitate

Michael KUMPFMULLER. Splendoarea vieţii


În 2018, se împlinesc 135 de ani de la naşterea lui Kafka.

Să fii ultima iubită a lui Franz Kafka şi singura cu care s-a mutat împreună, la Berlin; să-l însoţeşti până-n clipa din urmă; să păstrezi 34 de scrisori şi 20 de caiete ale acestuia (confiscate de Gestapo, în 1933) – Dora Diamant e chiar un personaj de roman, încă din timpul vieţii (în 1936, părăseşte Germania nazistă pentru URSS, unde rămâne trei ani, după care emigrează în Anglia, unde se stinge în 1952, la 54 de ani), iar acum şi în cartea lui Michael Kumpfmüller, Splendoarea vieţii, Univers, 2015, scriere tradusă în peste 20 de limbi.

Roman în trei părţi egale – Sosirea; Rămânerea; Plecarea –, scris pe două voci, cea a „doctorului” (Franz, de la un moment încolo) şi cea a Dorei, în spatele cărora se află redutabilul specialist în Kafka, Michael Kumpfmüller, el însuşi excelent prozator, Splendoarea vieţii nu atât reconstituie o poveste de dragoste, cât preface un fapt de istorie literară într-o operă de ficţiune în toată puterea cuvântului. N-are rost să repovestesc trama cărţii, suficient să extrag din partitura fiecărui protagonist câte-o frază, din cele trei părţi:

Doctorul: „Întreaga mea viaţă prezentă nu e adevărată, se desfăşoară doar, la întâmplare, în timp ce viaţa cu tine nu se desfăşoară, dar e adevărată fără doar şi poate”;

Dora: „Ai gânduri bune pentru mine? Te-am visat puţin mai devreme, (…) ai făcut lucruri tare frumoase cu mine, de care din păcate nu pot vorbi decât în şoaptă, lucruri tare frumoase” – din Sosirea.

Franz: „E la Berlin, şi o are pe această tânără femeie. O poate atinge oricând, dar de cele mai multe ori o priveşte, fermecat de câte un amănunt al corpului ei (…) Totul e pentru tine, pare ea să-i spună, orice ai găsi plăcut în mine îţi aparţine”;

Dora: „Şi acum e aici, cu el, în noul apartament, oarecum neliniştită, nu chiar neliniştită, mai degrabă nerăbdătoare, nerăbdarea unei femei tinere. În ceea ce priveşte dragostea, el e în continuare la fel de complicat, totuşi mereu e frumos cu el, se simte în largul ei, nu se grăbeşte” – din Rămânerea.

Franz: „Seara, în pat, el se întreabă ce va fi cu ea. În ce direcţie o va lua, când el nu va mai fi (…) Şi altă dată: Câţi ani o să mai suporte? Cât timp voi suporta eu să suporţi tu?”;

Dora: „Va pierde tot, tot, când el va pleca, mâinile, gura lui, protecţia care a fost el, ca şi cum dragostea ei ar fi o casă şi cineva ţine cu tot dinadinsul să o alunge din ea” – din Plecarea.

În 2018, se împlinesc 135 de ani de la naşterea lui Kafka – nu-i nevoie să se declare „anul Kafka” în Republica Moldova pentru a-l reciti, şi nici a citi Splendoarea vieţii, căci de trăit în orizontul absurdului kafkian trăim de mult… 8 ianuarie ’18

XS
SM
MD
LG