Din câte biografii ale „celei mai cunoscute parizience” am citit, cea semnată de Jean-Dominique Brierre. Edith Piaf. Fără iubire suntem nimic, Rao, 2014, m-a făcut s-o îndrăgesc şi mai mult pe cântăreaţa franceză – departe de a-i fi zugrăvit la vie en rose, abia Non, je ne regrette rien dă măsura trăirii fără rest a artistei pe scenă, dar şi în braţele numeroşilor amanţi.
„Că Piaf s-a născut pe stradă este neîndoielnic. Dar în calitate de cântăreaţă”, o spune din capul locului autorul. Şi anume în stradă, „la câteva zeci de metri de Arcul de Triumf” o descoperă – „întâlnire demnă de Jean Valjean şi Cosette” – Louis Leplée de la cabaretul Gerny’s, în vogă, unde o invită să cânte. „Într-o singură seară, viaţa lui Edith Gassion s-a schimbat definitiv” – iar peste doar câteva luni, în noiembrie 1937, se prezintă deja pe scena ABC-ului, sub titlul „La mome Piaf a murit. Trăiască Edith Piaf”.
Despre cum – şi cu cine – a trăit, o spune însăşi cântăreaţa: „Ca să poţi cânta, trebuie să fii îndrăgostită sau nefericită. Altfel nu există nici viaţă, nici cântec!”. Or, ea a avut parte şi de una, şi de alta – cât pentru zece vieţi: „În opinia tuturor, Piaf nu cânta cu adevărat bine decât atunci când era îndrăgostită. Ceea ce o face să vibreze este mai puţin iubirea sa, cât ideea pe care şi-o face despre această iubire. Piaf este o îndrăgostită de iubire”. Nu-i mai puţin adevărat că iubirea poartă mereu alt nume, c-o fi Yves Montand, Marcel Cerdan, Geoges Moustaki, Theo Sarapo ş.a. – lista-i foarte lungă.
Dintre numeroasele portrete schiţate de son vivant, cel al lui Jean Cocteau (care s-a stins în ziua în care se va anunţa moartea cântăreţei) mi se pare cel mai revelator:
„Ea este inimitabilă. Nu a mai fost o Edith Piaf şi nici nu va mai fi vreodată. (...)
Cum va cânta? Cum se va exprima? (...)
Şi iată că o voce ţâşneşte din viscere, un glas care o cuprinde din cap până în picioare, desfăşoară un val înalt de velur negru. Acest val cald ne înghite, trece prin noi şi ne pătrunde. Ce era de făcut s-a făcut. (...) Din această clipă, geniul doamnei Edith Piaf se arată, fiecare constantându-l. Ea se depăşeşte, îşi depăşeşte cântecele, trece dincolo de muzică şi de cuvinte. Ne depăşeşte.” 14 august ’17
