Linkuri accesibilitate

Napoli, anii ’50 ai secolului trecut, primul volum al tetralogiei napolitane.

Napoli, anii ’50 ai secolului trecut, unul dintre cartierele sărace. Nu-i vorba însă de vreo peliculă neorealistă a cinematografiei italiene, ci de romanul Elenei Ferrante, Prietena mea genială, Pandora M, 2015, primul volum al tetralogiei napolitane.

„Lumea noastră era aşa, plină de cuvinte care ucideau: crupul, tetanosul, tifosul exantematic, gazul, războiul, strungul, molozul, munca, bombardamentul, bomba, tuberculoza, supuraţia. Multe frici care m-au însoţit toată viaţa îşi au originea în acele cuvinte şi în acei ani”. În inima acestei lumi, două fetiţe de 6 ani – fiica cârpaciului, Lila, şi fiica portarului, Lenuccia – devin prietene de nedespărţit, complice până şi în rivalitatea lor. Tonul îl dă Lila, prima şi la carte, şi la răutăţi, căci „promptitudinea ei mentală avea gust de şuierat, de săritură, de muşcătură mortală. Şi nu exista nimic în înfăţişarea ei care să acţioneze ca un îndulcitor. (...) Lila era prea mult pentru oricine”. Dar tocmai acest lucru o fascinează pe Lenu, iar atunci când, peste câţiva ani, aceasta merge la gimnaziu, nu şi Lila, părinţii ei refuzând să-i plătească studiile, duetul lor nu se dezminte, în ciuda unor mici răutăţi: „Voiam (...) să simtă că pierde ceva din mine cum mă temeam eu mereu că pierd mult din ea”. Acum, s-ar părea că Lenuccia este vioara întâi, ceea ce n-o împiedică să-i fie „teamă de faptul că, pierzând fragmente din viaţa [Lil]ei, ar pierde din intensitate şi importanţă şi viaţa mea”.

Viaţa le surâde tinerelor fete, Lenu ajungând prima la învăţătură, iar Lila – să se mărite la 16 ani cu mezelarul Stefano, zice-se ca „să se debaraseze de Marcello”; dar oare nu-şi doreşte fiecare dintre ele să ia locul celeilalte, cel puţin pe-o clipă?

Cât despre titlu, sintagma apare în scena nunţii, când după ce o întreabă pe Lenu dacă ea crede că greşește căsătorindu-se, Lila se înflăcărează brusc de parcă în joc ar fi chiar viaţa ei: „Orice s-ar întâmpla, tu continuă să studiezi. (...) tu eşti prietena mea genială, trebuie să devii cea mai bună dintre toţi, bărbaţi şi femei”. Când, de fapt, Lila este prietena genială a naratoarei Lenu...

26 iunie ’17

XS
SM
MD
LG