Linkuri accesibilitate

Dan STANCA. Anii frigului


Imaginaţia (eliadescă) şi personajele (dostoievskiene) fac una...

„Atlet al realismului ezoteric şi campion al tristeţilor metafizice, Dan Stanca este cel mai dostoievskian (şi eliadesc) scriitor din peisajul nostru literar”, afirmă ritos Dan C. Mihăilescu pe coperta a patra a romanului Anii frigului, Humanitas, 2017. La încheierea lecturii, eu unul l-aş scoate pe Eliade dintre paranteze, căci – nu mai puţin îndatorat marelui Dosto – prozatorul bucureştean merge sigur pe mâna autorului Nopţii de Sânziene.

Trei capitole ample – Cine-i mai nefericit dintre noi?; A treia soţie a lui Sandu Tudor şi Stările de agregare ale materiei – având, fiecare, în centru o istorie ce-ţi îngheaţă sângele în vine – c-o fi a gardianului ce păstrează „maioul de torţionar (...) stropit de sângele primei victime” alături de „cearceaful [însângerat] pe care mama [Anastasi]ei născuse”, dându-şi suflarea; c-o fi a artistului plastic Domide Golgoţ ale cărui sculpturi „se măriseră, expandându-se neverosimil, ca nişte evantaie cu pene ascuţite şi sfâşiind pereţii sălii” de expoziţie, mutilând totodată trupurile unor vizitatori cărora, la ieşire, „le lipsea câte o mână sau un picior”; c-o fi cea a fondatorului Rugului Apris, enigmaticul Sandu Tudor, cel care „visa transformarea lumii”, fie şi cu preţul sacrificiului de sine, şi care „simţea că-l ia cu frig şi că anii care vor urma vor fi anii frigului” –, tustrei istorii povestite într-o crâşmă unui oarecare Hector Noroaie (ce nume! ce destin!!!) de către o fostă divă, acum în dizgraţie, care istorii, potenţându-se reciproc, formează un tot întreg. Altfel spus, imaginaţia (eliadescă) şi personajele (dostoievskiene) fac una, la fel cum Domide Golgoţ se uneşte cu piatra din curtea penitenciarului din Aiud pe care o înbrăţişează: „Nu mai erau două entităţi distincte, ci una singură, o contopire perfectă, o îngemănare inimaginabilă, o întrepătrundere dură între organic şi anorganic, schimb de însuşiri şi de atribute. Lanţuri şerpuitoare de aminoacizi şi structuri rigide de carbon se sudaseră până la geneza unui nou organism. Nu mai era nici om, nici piatră, sau se născuse un om de piatră sau o piatră de om, ceva nemaivăzut până atunci”.

Este chiar formula patentată de Dan Stanca – a înfăţişa cu lux de amănunte, într-un cadru cât se poate de realist, „ceva nemaivătut” până la el.

30 octombrie ’17

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG