Linkuri accesibilitate

Magistral scrisă, cartea e şi o succesiune de „praguri” pe care le urci în amonte...

Calul bun şi femeia frumoasă sunt moartea omului, spune o vorbă populară; mai degrabă… caii-putere, ai unui motor la turaţii maxime, aş parafraza-o eu, la capătul lecturii romanului Cenuşa unei iubiri, de Anne Fine, Rao, 2009.

În mai puţin de 200 pag., autoarea britanică încheie (literalmente, prăpăstios!) bucla narativă începută c-o nuntă – a fiului din prima căsnicie al lui Geoffrey, actualul partener de viaţă al lui Tilly –, nu înainte însă de a-şi purta eroii prin toate cercurile infernului domestic, ca pentru a ne convinge, dacă mai era nevoie, că „Familiile sunt chestii ciudate, iar familiile altora sunt chestii şi mai ciudate”. Unde mai pui că până şi protagonista Tilly – divorţată, după un mariaj cu Bill în care numai de amanţi n-a dus lipsă – realizează că-i o dificilă („Orice femeie. Însă nu eu”), ceea ce nu-i moaie totuşi inima în războiul ei de uzură cu Geoff, iremediabil îndrăgostit de tânără femeie şi dispus să-i treacă totul cu vederea, dar ascunzându-i micile lui probleme financiare & de viaţă. Într-un cuvânt, iată fişa clinică a acestei relaţii: „Când l-am cunoscut pe Geoff, aveam douăzeci şi ceva de ani, cu părul roşcat ca focul şi însetată de aventuri care se succedau rapid. Acum aveam patruzeci şi trei de ani, cu şuviţe cărunte pe care nici măcar nu mă deranjam să le mai acopăr, şi mă obişnuisem atât de mult să trăiesc de pe o zi pe alta, încât simţeam că lăsasem viaţa pe care trebuia s-o trăiesc să-mi scape printre degete (…) Voiam să-l fac pe Geoff să plătească. Cu dobândă cu tot”. Dobânda fiind, după cum se va dovedi, chiar preţul vieţii.

Magistral scrisă, cartea e şi o succesiune de „praguri” pe care le urci în amonte, mai şi alegându-te la tot pasul cu câte-o frază de frumuseţea acesteia: „nu timpul pe care îl petreceam împreună ne ţinea legaţi, ci cel pe care îl petreceam departe de el”.

17 aprilie ’17

XS
SM
MD
LG