Linkuri accesibilitate

„Cărțile bune rămân o idee genială de cadouri”


Despina Lucia Brînză

Jurnalul săptămînal al Despinei Lucia Brînză.

Despina Lucia Brînză s-a născut pe 1 octombrie 2002 la Chișinău, dar de peste trei ani locuiește cu familia în Goerlitz, Germania. Vorbește fluent germană, engleză și franceză. Învață în clasa a IX la liceul Augustum-Annen, este Influencer și bloggeriță.

Luni

Astăzi este ziua mea de naștere. Oare părinții nu au uitat de ziua mea? Oare ce cadouri voi primi? Nu reușesc să filosofez prea mult în gând pentru că sună alarma de la telefon. E ora 06:15. Închid alarma și îmi atrage atenția faptul că am tocmai 120(!) de notificări pe rețelele de socializare, mai bine zis felicitări cu ocazia zilei de naștere. Am început să răspund la ele, dar după câteva minute am realizat că nu mă încadrez în timp și așa că am lăsat această îndeletnicire pentru mai târziu.

Am îmbrăcat ceva mai special, pregătit de cu seară, m-am machiat puțin ca să arăt mai specială, că de, odată face omul 16 ani! Da, părinții nu au uitat de ziua mea. Cum credeam eu că ar putea să uite, dacă le-am tot amintit cu regularitate ultimele luni. Deci, mi-am primit cadourile de la părinți, exact ce îmi doream. Mulțumită… ziua a început bine. După felicitări, îmbrățișări și cadouri – ne îndreptăm spre bucătărie să luăm micul dejun. Trag cu coada ochiului la ceas. Este timpul să ies.

La școală m-au întâmpinat colegii cântându-mi un frumos „Happy Birthday”, iar o prietenă mi-a adus un tort de ciocolată și chiar și lumânare. Ce surpriză plăcută! După masă am ieșit la un restaurant italian cu 2 persoane speciale ca să sărbătorim. Am savurat pizza, lasagna și spaghete. Chiar dacă sună vinovat, partea preferată a zilei mele de naștere e să primesc cadouri… Din toate cadourile primite, cel mai mult m-a fascinat cartea de psihologie – e WOW! Cărțile bune rămân a fi o idee genială de cadouri.

Marți

Deschid ochii la 03:46. Ar trebui să mai dorm, dar de cu seară mă duruse capul și încă mă mai doare. Mă foiesc de pe-o parte pe alta până în sfârșit adorm din nou. La 06:15 – mă ridic și încep să mă pregătesc de școală. De obicei, îmi fac geanta de cu seară, ca a doua zi sa nu pierd timp, dar nu și de această dată. Din cauza durerii de cap și a oboselii am decis să las asta pe dimineață. Vai, e deja 06:57. Nu mai am mult timp, tramvaiul e la 07:10. E clar: azi voi lua micul dejun la pachet. O tartină, un croissant si ceai intr-o cană-termos. Ceaiul îl voi bea în drum spre scoală, mic dejunul – în prima pauză. Așa-i viața de elev!

Primele două ore am avut engleza. Am vorbit despre perioada când copiii din familii mixte din Australia au fost răpiți de călugărițe, care îi duceau la case de copii, unde urmau să uite de limba lor materna și tradiții și să învețe să trăiască ca și copiii „albi”. Am citit câteva articole și le-am analizat. Am discutat despre cum se simțeau ei și prin ce au trecut, la fel și despre intenția jurnalistului, care a scris articolul. Apoi, am analizat un video, în care președintele Australiei și-a cerut iertare pentru faptele săvârșite de Guvern cu mulți ani in urmă. Timpul la scoală a trecut repede.

După lecții am mers la medic (din cauza durerilor de cap din ultima perioadă), unde am așteptat vreo două ore jumătate. Medicul mi-a recomandat să mă internez pentru 1-2 zile ca să fac niște investigații, pentru că așa va fi cel mai eficient. A sunat singură și m-a programat pentru joi.

Miercuri

Astăzi e sărbătoare – Ziua Reunificării Germaniei – și e zi liberă, așa că mi-am permis să dorm mai mult – până pe la zece. Planific să citesc mai departe cartea „Im Westen nichts neues” (Pe frontul de vest, nimic nou). Cartea e despre soldații nemți care luptau în timpul Primului Război Mondial și despre stresul mintal și fizic la care erau supuși. O carte tristă, dar interesantă și care merită a fi citită.

După masă ies la o plimbare prin oraș cu prietenii. Ce repede s-a lăsat toamna, e rece și umed. Seara, după cină, privim cu familia pe Netflix un film în germană – „The Box” (Cutia), un film psihologic. Am mai văzut filmul, dar nu în germană. Mâine nu merg la școală pentru că voi fi la spital. Joi și vineri sunt ultimele zile înainte de vacanța de 2 săptămâni, așa că va fi oricum mai lejer și nu voi pierde prea multe.

Joi

La ora 08:00 mă aflu deja la spital, la secția de internare. Ne surprinde

cât de simplă este procedura. Le dau cartela medicală cu cip, ei o scanează și au așa acces la toată informația despre mine. Îmi pune la mână o bandă cu datele mele și mă îndreaptă către secția pentru copii. Până ajungem cu mami acolo, discutăm că nu ar strica să fie așa sisteme informaționale și în Moldova. Acest lucru ar ușura foarte mult munca medicilor și ar permite ca mai mult timp să fie alocat pacienților.

Ajungem la secția de copii, medicii sunt foarte binevoitori și calzi. După o consultație și discuții am stabilit ce investigații urmează să fac. Mi-au dat un set de documente să semnăm și am dat analiză de sânge. Mi-au mai dat un formular pe care trebuie să îl completez (se poate și anonim) la ieșirea din spital, ca să evaluez activitatea și comportamentul doctorilor și al lucrătorilor medicali, dar și a ambianței, mâncării, etc. După asta am fost condusă într-un salon. Aici sunt trei paturi, 3 noptiere, o masă cu 3 scaune, un dulap pentru fiecare pacient și o cameră de baie cu acces din salon. Patul meu are o peliculă așternută peste albiturile care par ca de la hotel. Am o „colegă” de cameră, e blondă și pare să aibă vreo 10 ani. Nu am reușit bine să îmi aranjez lucrurile că a intrat un lucrător medical cu o tabletă în care să noteze comanda pentru mâncare pentru următoarele zile. Îmi spune care este meniul și eu aleg. Da, asta se face pe tabletă aici :).

Am făcut câteva investigații. Îi zic mamei să meargă acasă. Mai târziu mă vor vizita niște prieteni. Rămasă singură încep a mă plictisi. Scot cartea mea de psihologie care îmi alungă plictiseala. Citesc despre rădăcinile psihologiei și behaviorismului. Sunt încântată de psihologie!

Vineri

Noaptea nu am dormit prea bine pentru că surorile medicale tot intrau în cameră să verifice pacienții. Mie mi-au verificat tensiunea. Dimineața a venit o nouă colegă de cameră – o fetiță de 8 ani care va fi supusă unei intervenții chirurgicale la mână. A căzut de pe cal la orele de echitație. Trezirea se face la ora 07:00. Ni se aprind luminile, trag jaluzelele, ni se face patul. Mă întreb de ce nu ne lasă să ni-l facem singuri, dar astea sunt regulile. Eram cam supărată că nu am putut dormi mai mult, chiar eram obosita.

Ne-au adus micul dejun: doua felii de pâine, una de cașcaval, doua bucățele mici de unt, o felie mica de ananas și o cutiuță cu gem de fructe. De băut am primit o cacao. Nu e mult, dar a fost suficient. După micul dejun am primit o „vizita” a unui consiliu medical format din medicul-șef, alți câțiva medici, o asistentă medicală și mai mulți studenți, care fac probabil practică. E exact ca în Grey’s Anatomy! Cineva prezintă informația despre pacient: nume, vârstă, cauza internării… și tot așa mai departe despre fiecare pacient din salon.

Chiar a fost cool, mi-a plăcut, mai ales că privesc și serialul Grey’s Anatomy, când dispun de timp. Apoi au urmat încă o serie de investigații – la medicul ORL, la ortoped, am făcut chiar și tomografie. Procedura a durat vreo 20 de minute, mi s-a părut o veșnicie petrecută în acel tub, în care trebuia să stau nemișcată. Am primit și niște căști ca să atenueze din intensitatea zgomotului, dar nu prea au ajutat. Când în sfârșit am scăpat de toate, am tras un pui de somn până a venit mama să mă ia acasă.

Ajunsă acasă am deschis pachetele primite pentru a face publicitate pe Instagram și blogul meu. Am avut o săptămână cu de toate, de azi mă odihnesc. Vacanță.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG