Linkuri accesibilitate

Partidul de guvernământ a organizat un miting prin care să-și demonstreze popularitatea și forța de organizare.

La București , în Piața Victoriei, s-au adunat participanții la mitingul Partidului Social Democrat de guvernământ. În jur de 100 de mii, estimează agențiile de știri, mulți aduși cu autocarele din toate colțurile României.

Manifestația PSD în Piața Victoriei, 9 iunie 2018
Manifestația PSD în Piața Victoriei, 9 iunie 2018

Este un miting de „protest față de abuzurile din justiție” și implicit în sprijinul liderului social-democrat Liviu Dragnea care așteaptă verdictul într-un process de instigare la abuz în serviciu.

Autocare pe bulevardele din București, 9 iunie 2018
Autocare pe bulevardele din București, 9 iunie 2018

Mitingul PSD a fost criticat între alții de preşedintele Klaus Iohannis, drept „ o abordare caraghioasă şi pur populistă". „Mitingurile sunt o formă de protest şi protestul se asociază în mod normal, într-o democraţie, cu opoziţia sau cu societatea civilă nemulţumită de guvernare. În nicio societate normală mitingul de protest nu se asociază cu cei de la putere” a explicat președintele Iohannis, citat de Agerpres. .

Corespondenții Europei Libere la București relatează că „ mitingul de sâmbătă seară este gândit să-i impresioneze pe susținătorii PSD, să demonstreze coeziunea acestei formațiuni, dar și să pună presiune asupra Justiției”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG