Linkuri accesibilitate

Consider că, în fazele lor radicale, regimurile comuniste au fost sisteme genocidare, similare celui nazist. Nu kadarismul din anii ’70, ci rakosismul de la începutul anilor ’50. Ori perioada de maximă intensitate teroristă a dictaturii comuniste din România (Canalul, lagărele, reeducarea, deportările, munca forțată). Poziția mea legată de regimul comunist din România şi practicile sale criminale este destul de cunoscută. Într-atât încât să mă fi văzut criticat pentru că susțin aplicarea termenului de genocid pentru crimele în masă sistematic organizate de regimurile de tip leninist, mai degrabă decât conceptele de sociocid, politicid ori democid. Care sunt valabile, însă mai greu accesibile unor cititori care nu urmăresc constant literatura academică. Aș mai aminti aici, pentru a ilustra valențele multiple ale termenului la care mă refer, cartea cercetătorului rus Vadim Rogovin (de orientare marxist-antistalinistă) cu titlul Stalin’s Terror of 1937- Political Genocide in the USSR (Mehring Books, 2009).

Deschis în cazul nazist, învăluit în ceața dialecticii în cazul dictaturilor comuniste, crezul politic adânc al sistemelor totalitare, numitorul lor comun, presupunea dezumanizarea adversarului şi reducerea sa la condiția de parazit, microb, insectă dăunătoare, vermină. Patologiile totalitare abuzau de studiul agenților patogeni... Citiți ce avea de spus Lenin despre preoți (Richard Pipes, The Unknown Lenin). Soluția era aşadar stârpirea, asemeni buruienilor, exterminarea, asemeni ploșnițelor. Soluția definitivă, finală. Grigori Zinoviev, șeful comunist din Petrograd, cel mai apropiat colaborator al lui Lenin, declara în 1918: „Dacă prețul victoriei socialismului înseamnă exterminarea a milioane de oameni, el merită plătit”.

Spunea Goebbels ceva esențial diferit? Originile acestor proiecte asasine se află în visele unor ideologi posedați de pasiunea regenerării totale a rasei umane, de omogenizarea absolută a corpului politic prin excluderea, eliminarea şi, în final, exterminarea celor considerați drept ființe inferioare, agenți corozivi, factori de disoluție. Cele trei etape (excludere, eliminare, exterminare) au fost discutate de Daniel Jonah Goldhagen în cartea sa Hitler’s Willing Executioners. Titlul recenziei lui William Pfaff din New York Review of Books la cartea mea The Devil în History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (tradusă superb în românește la Humanitas de Marius Stan) este „Pure, Purifying, and Evil”. Totalitarismele sunt utopii purificatoare şi tocmai în această ambiție rezidă sâmburele ororii.

Istoricul britanic Michael Burleigh are dreptate (replicând socialiștilor nostalgici, dar şi poziției troțkiste care refuză să vadă originile catastrofei în bolșevism): „To detach utopian dreams from terror or to regard them as a colourful 'if-only' before the onset of Stalin's grey 'Thermidor' is to indulge in vicarious utopianism from the safety of the modern Western campus”. (Sacred Causes, HarperCollins, 2007, p. 50)//„A disocia visurile utopice de teroare sau a le privi ca pe o ipoteză colorată în fața dezlănțuirii Termidorului cenușiu al lui Stalin înseamnă a-ți îngădui un utopism prin delegare de la adăpostul campusului modern occidental”.

Nu mai vorbesc de eforturile de a echivala genocidul armean, marea foamete din Ucraina, Shoah, Katyń-ul, Gulagul, ororile Khmerilor Roșii cu colonialismul ori războiul din Vietnam. Este vorba de un relativism etic şi istoric care amestecă deliberat lucrurile, înlătură criteriile analitice, ignoră ce înseamnă asasinatul în masă al unor întregi categorii decretate subumane, ori non-umane, genocidul (democidul, sociocidul) întreprins de aparate statale din rațiuni şi cu justificări ideologice. Tocmai de aceea susțin că a fi anti-totalitar a fost şi rămâne o obligație morală. Asemeni aceleia de a fi inteligent, spre a relua o idee faimoasă.

XS
SM
MD
LG