Linkuri accesibilitate

Nu mi s-a impus niciodată vreo temă, nu mi s-a schimbat vreun cuvânt în texte, am scris absolut liber. Mi-am ales subiectele în funcție de temele mele de cercetare și de ceea ce cred că a fost și este aria mea de competență profesională, analiza mișcărilor și ideologiilor totalitare. Am comentat tensiunile dintre liberali și neoconservatori în Statele Unite, am scris despre resurecția religiei în viața publică americană, despre reviste precum Commentary, Public Interest, Encounter, Partisan Review, New York Review of Books și Survey, despre Hannah Arendt și Isaiah Berlin, despre Irving Kristol, Daniel Bell, Norman Podhoretz, Whittaker Chambers și Sidney Hook, despre Robert Conquest și despre Walter Laqueur, despre Jean-François Revel, Aleksandr Zinoviev, George Konrád, Ágnes Heller, Milovan Djilas și Raymond Aron.

Am comentat agonia filosofiei din România și degradarea disciplinei sociologice sub asaltul noilor dogmatici. Am polemizat cu ideologii regimului, dintre care nu puțini au renăscut după 1990 în spațiul fesenist. Am accentuat rolul intelectualilor critici în eroziunea ideologiei oficiale. La sediul din New York al RFE, l-am cunoscut pe Cornel Dumitrescu, jurnalistul din exil de care avea să mă lege o caldă prietenie, cel care avea să fie, alături de Dan Costescu și Liviu Cangeopol, sufletul săptămânalului new yorkez Lumea Liberă Românească. Textele le trimiteam prin poștă, eram înaintea internetului, iar faxul era încă destul de greu accesibil. Cele mai multe din eseurile mele au fost citite de Ioana Măgură-Bernard. După ani de zile, am fost onorat să scriu postfața cărții de amintiri a Ioanei, apărută la editura Curtea Veche. În 1984 am primit prima amenințare cu moartea. Aveau să vină altele și povestea nu s-a oprit (am primit o asemenea amenințare și pe adresa mea de la Universitatea Maryland). Imitații penibile ale retoricii extremiste de dreapta, aceste amenințări erau de fapt compuse în laboratoarele de dezinformare ale Securității, o aplicare creatoare românească a metodelor kaghebiste.

Radio Europa Liberă a fost o obsesie, o fobie a aparatelor represive și propagandistice comuniste. Popularitatea la nivelul publicului larg era dublată de atenția pe care i-o acordau membrii elitelor comuniste. Tablei de pseudo-valori impusă de regimul comunist (din România, Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia, etc.) i se contrapunea o tablă alternativă de reale valori democratice. Acest lucru reiese cât se poate de limpede și dintr-un volum lansat în octombrie 2010 la Woodrow Wilson International Center for Scholars. Coordonat de A. Ross Johnson și R. Eugene Parta (ambii au avut funcții de conducere în cadrul RFE/RL), cu o prefață datorată istoricului britanic Timothy Garton Ash, volumul se intitula Cold War Broadcasting: Impact on the Soviet Union and Eastern Europe și a apărut în urmă cu opt ani la Central European University Press. Au vorbit atunci cei doi editori și cu mine. S-a scos în evidență impactul transmisiunilor vestice deopotrivă la nivel societal, contribuția lor la spargerea monopolului informațional al ideocrațiilor comuniste. Au fost discutate, îmi aduc aminte, sondajele de opinie organizate de secția specializată a RFE/RL printre vizitatorii ori emigranții din statele comuniste ajunși în Occident (metodologie, relevanță, implicații). Au fost examinate reacțiile conducerilor comuniste la transmisiunile Europei Libere, planurile de intensificare a acțiunilor propagandistice anti-occidentale, lecțiile acelei perioade. În intervenția mea de atunci, am insistat asupra necesității publicării neîntârziate a tuturor documentelor legate de acțiunile Securității interne și externe privitoare la ceea ce a fost un adevărat război împotriva Europei Libere.

Am vorbit adesea despre fixația nevrotică a regimului comunist din România asupra Europei Libere ca „focar subversiv”, precum și rolul acestui post de radio în încurajarea reformelor interne, a mișcărilor disidente, a acțiunilor de protest non-violent și de susținere a drepturilor omului în statele Europei de Est, deci și în România. Transmiterea la RFE, în urma deciziei din 1987 a lui Vlad Georgescu, a amintirilor generalului Ion Mihai Pacepa (cartea Orizonturi roșii) a dat o lovitură teribilă mitologiei național-staliniste, a exacerbat acutul deficit de credibilitate al regimului Ceaușescu. Împăratul s-a dovedit cu desăvârșire gol, pretențiile sale de om providențial au fost iremediabil spulberate.

Volumul la care am făcut anterior referire include studii analitice dense și riguroase (cel despre Departamentul Românesc este scris de dl Nestor Ratesh, fost director al acestui serviciu) precum și documente extrem de interesante despre reacțiile regimurilor comuniste în diverse momente ale Războiului Rece în raport cu activitatea acestor radiouri, de fapt tribunele zilnice ale libertății. Între aceste documente, mi s-a părut fascinantă stenograma întâlnirii din 24 aprilie 1981 dintre reprezentanții ministerelor de interne din Cehoslovacia și Ungaria în legătură cu grupul terorist al lui Carlos „Șacalul” și atacurile cu bombe împotriva sediului Europei Libere. Documentul menționează cât se poate de clar că „organizația teroristă Mâinile revoluției mondiale primește din partea României arme, explozive, pașapoarte pentru statele Pactului de la Varșovia și antrenament. Ca recompensă pentru aceste favoruri, Carlos a promis să organizeze atacuri teroriste împotriva emigranților români care trăiesc în Europa”.

Citind aceste rânduri, se mai poate îndoi cineva că regimul comunist era unul ilegitim, criminal, amoral, duplicitar și cinic?

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG