Principala problemă a proiectului marxist a fost lipsa sensibilității față de alcătuirea psihologică a umanității. Dat fiind cultul său pentru totalitate, teoria socială marxistă, care pretindea a fi ultimul arhetip explicativ, și-a pregătit terenul propriei degenerări - în traducere bolșevică (leninistă), în dogmă și în persecuția nemiloasă a ereticilor. Accentul pe care îl punea Marx pe emanciparea umană ca absorbție conștientă a societății de către individ, echivalarea antagonismelor sociale cu lupta de clasă, au condus la o strategie de eliminare a intermediarilor (legi, instituții, etc.) care reglementau relația dintre societatea civilă și stat.
Marx nu a reușit să dea instrucțiuni cu privire la realizarea unității sociale. Viziunea utopică, escatologică a gândirii politice a lui Marx a fost tradusă într-un program revoluționar de acțiune de către Vladimir Ilici Lenin (născut Ulianov). Această discrepanță a lăsat drum liber interpretării creative a lui Lenin asupra necesității, ceea ce a condus la versiunea bolșevică a salvării ființei umane. În viziunea lui Lenin, partidul monolitic avangardist devenea deținătorul speranței umanității, o frăție strânsă de militanți iluminați și, prin urmare, adevăratul vehicul al libertății umane. Combinația de marxism și partid a așezat politica comunistă pe calea autopurificării (epurare permanentă și ofensivă socialistă).
Lenin a fost un revoluționar rus, fondator al Partidului Bolșevic și al Uniunii Sovietice. S-a născut în aprilie 1870, într-o familie din clasa de mijloc, și a murit în ianuarie 1924 ca lider necontestat al partidului și statului. Sub conducerea lui Lenin, Partidul Bolșevic a organizat Revoluția din octombrie 1917 împotriva guvernului Imperiului Rus și a pus bazele sistemului autoritar al partidului unic, care a luat sfârșit în decembrie 1991. Ca adolescent, Lenin a fost profund afectat de execuția fratelui său mai mare, iar ca student la Drept s-a implicat în activități revoluționare clandestine, din cauza cărora a trecut prin aresturi și deportări. Nemulțumit de lipsa de radicalism a colegilor săi social-democrați, Lenin a susținut necesitatea creării unui nou tip de mișcare politică revoluționară. Viziunea sa asupra noului partid a fost formulată în pamfletul Ce-i de făcut? (1902), care articula conceptul leninist al practicii revoluționare în secolul XX. Conceptul lui Lenin a dus, în cadrul social-democrației rusești, la ruptura dintre moderați (menșevici) și radicali (bolșevici). Leninismul (denumit și bolșevism) constă, în principal, în teoria lui Lenin asupra partidului revoluționar de avangardă, în doctrina revoluției proletare într-o epocă imperialistă și în accentul pus pe dictatura proletariatului ca nouă formă statală ce urma să apară după prăbușirea vechii orânduiri burgheze.
Eforturile lui Lenin s-au manifestat, în primul rând, în domeniul politicii revoluționare și al construcției unei organizații revoluționare care să fie capabilă să coordoneze și să dirijeze încercările clasei muncitoare de a prelua puterea, de a zdrobi vechiul mecanism statal și de a construi o societate comunistă fără clase sociale. Chiar de la început, regimul leninist s-a bazat pe violență și reprimarea oricărei forme de opoziție politică. Aceste trăsături autoritariste ale leninismului au fost exacerbate ulterior de Stalin, care a transformat Uniunea Sovietică într-un stat pe deplin totalitar. Umanismul bolșevic era condiționat doar de succesul cauzei în care era angajat. Existența individului ca atare își păstra importanța în lume doar în măsura în care contribuia la construcția utopiei sociale. Conceptul lui Lenin asupra moralității pornea de la un principiu formulat de revoluționarul rus din secolul al XIX-lea, Serghei Neceaiev, în Catehismul Revoluționar: „Este moral tot ceea ce contribuie la triumful revoluției. Imoral și criminal este tot ceea ce stă în calea ei.” Prin urmare, leninismul era bazat pe o „raționalitate a scopului” (T.H. Rigby). Presupunea o concepție politică radical utilitară și transformistă care să se concretizeze, în final, în divinizarea unui partid/stat mitic cu drept de viaţă și de moarte asupra supușilor săi.
