Linkuri accesibilitate

În 1902, Lenin scria pamfletul Ce-i de făcut?. Un an mai târziu, în 1903, tot el aplica principiile exprimate în acel text spre a scinda Partidul Muncitoresc Social Democrat din Rusia și a crea bolșevismul. Principala chestiune viza natura partidului revoluționar: o avangardă conspirativă și foarte unită care manifesta toleranță zero pentru dialog intern și dezbateri, și care era ferm dedicată țelurilor sale—în contrast cu versiunea moderată (a menșevicilor) care promova o perspectivă mai relaxată cu privire la adeziunea în partid și activismul de masă.

Unicul copil al lui Lenin
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:04 0:00
Link direct

Leninismul a fost de la bun început o doctrină mesianică, voluntaristă și (autointitulat) elitistă. Partidul bolșevic era tot atât de intolerant și autoritar ca organizație precum era fondatorul său (Lenin) ca personalitate. Putem spune că Lenin a inventat primul partid totalitar, în fapt o sectă mânată de o ideologie pentru care loialitatea față de cuvintele rostite de Lider reprezenta criteriul esențial întru stabilirea adevărului. Acesta a fost partidul logocratic care, în octombrie 1917, răsturna guvernul legal și instaura prin puci primul regim totalitar din istorie.

Principalele trăsături ale totalitarismului (sistem monopartid, propagandă, poliție secretă, economie centralizată, cenzură, etc.) s-au conturat sub guvernarea lui Lenin și au fost exacerbate sub Stalin. Sunt de acord cu Victor Sebestyen că Lenin a fost un dictator revoluționar sui generis și că au existat diferențe semnificative între el și Koba. Dar, așa cum subliniază și biograful britanic—și făcând acest lucru își înscrie excelenta analiză într-o tradiție care îi mai include pe Raymond Aron, Leonard Schapiro, Adam Ulam, Boris Souvarine, Leszek Kołakowski sau Alexandr Iakovlev—, aceste diferențe erau mai degrabă de natură psihologică, nu ideologică sau politică. În universul bolșevic, așa cum memorabil observa și Arthur Koestler, Partidul reprezintă infinitul, în vreme ce individul este doar un zero, o ficțiune gramaticală...

A funcționat o vreme iluzia că Lenin nu era direct implicat în teroare, că artizanii ar fi fost Grigori Zinoviev, Iakov Sverdlov, Felix Dzerjinski și așa mai departe. Dar, o știm prea bine astăzi (și în chip irefutabil), Lenin a dat personal ordine de execuții și a patronat cu o morbidă ardoare întemeierea unui regim criminal. Altfel spus: fără Lenin, fenomenul Stalin nu ar fi fost posibil.

Discutăm adesea asupra semnificațiilor profunde ale bolșevismului, ne concentrăm asupra avatarurilor acestui fenomen politic, intelectual, economic, social, ba chiar și civilizațional. Subliniez toate aceste lucruri pentru că Lenin nu a condus doar o revoluție care a schimbat lumea, ci a fost fondatorul unui sistem politic cu adevărat nou—al sovietismului ca proiect civilizațional, ca Mare Experiment, ca aventură fără precedent pentru a provoca acea ruptură apocaliptică pe care Marx o numea saltul din imperiul necesității în acela al libertății. O biografie a lui V. I. Lenin înseamnă de fapt una a unicului său copil. Adică a partidului bolșevic. Din acest punct de vedere, rolul lui Lenin nu mi se pare deloc echivoc: a știut mereu ce vrea și a obținut ceea ce și-a propus. Tocmai din acest motiv afirm în cartea mea Diavolul în istorie, apărută și în românește la editura Humanitas în 2013 în traducerea lui Marius Stan, că secolul XX a fost secolul lui Lenin...

XS
SM
MD
LG