Linkuri accesibilitate

Rolul personalității în istorie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:48 0:00
Link direct

Citind extrem de iluminanta biografie a lui Lenin scrisă de Victor Sebestyen, Lenin the Dictator: An Intimate Portrait (Weidenfeld & Nicolson, 2017), sunt mai convins ca niciodată că Uniunea Sovietică a fost, încă de la concepere, un proiect absurd. Nu a avut vreun sens sociologic, economic sau intelectual. A fost idolatria politicii revoluționare scăpată din hățuri. Fără încăpățânarea de fier a lui Lenin, fără monstruoasa lui sete de putere, șansele unei asemenea aventuri, dacă totuși putem vorbi de ele, erau foarte slabe. Și totuși, s-a petrecut și a durat 74 de ani. Bolșevismul a însemnat de fapt Lenin, iar Lenin a însemnat bolșevism. Ceea ce nu înseamnă că marxismul său era doar de fațadă: vreme de ani de zile, Lenin participase la marile dezbateri din cadrul socialismului internațional. Au existat și momente în care criticii săi ulteriori (Gheorghi Plehanov, Iulius Martov, Fiodor Dan, Pavel Axelrod) l-au privit ca pe un teoretician decent și un foarte înzestrat jurnalist politic.

În 1914, Lenin era turbat pe ceea ce denunța a fi trădarea internaționalismului marxist de către mulți din camarazii socialiști germani, francezi și ruși. Denunța virulent “cretinismul parlamentar”. Le-a spus prietenilor că, din acel moment, el este un comunist, nu un social-democrat. Lev Kamenev, Grigori Zinoviev, Karl Radek, Iakov Sverdlov, Iosif Stalin, Nikolai Buharin, Alexei Rîkov, Mihail Tomski, Anatoli Lunacearski, Alexandra Kollontai, Inessa Armand și atât de mulți alții l-au urmat și i-au acceptat raționalizările. Pariul său era revoluția mondială, cu Rusia ca primă stație de parcurs. Lenin era, de asemenea, un tactician desăvârșit, iar din acest punct de vedere, Stalin i-a urmat cu credință marile planuri strategice. Este de presupus că pe 23 august 1939, când privea, de sub portretul lui Lenin, cum Molotov semna pactul cu Germania nazistă, Stalin era ferm convins că acest compromis este unul leninist. Până la urmă, spre deosebire de menșevicul Martov, Lenin acceptase să ajungă în Rusia, din Elveția, traversând Germania într-un vagon sigilat. Cu alte cuvinte, când în joc este soarta Revoluției, un bun bolșevic nu se împiedică de scrupule morale și dezgustătoare „prejudecăți mic-burgheze”.

Este ceva cu adevărat demoralizant și neonest faptul că Die Linke încearcă să și-o aproprieze pe Rosa Luxemburg ca simbol. Fără îndoială, „Rosa cea Roșie” a fost un inamic al capitalismului. Dar, spre deosebire de Lenin, ea nu se opunea pluralismului. RDG a reprezentat un regim totalitar în care drepturile omului erau în mod oribil încălcate. Rosa Luxemburg a fost ucisă, împreună cu Karl Liebknecht, pe 15 ianuarie 1919. Nu am nicio îndoială că dacă ea ar fi supraviețuit, ar fi fost unul din criticii cei mai acerbi ai lui Stalin. Sunt, de asemenea, convins că în martie 1921 ar fi fost extrem de vocală în condamnarea zdrobirii de către Lenin și Troțki a revoltei anti-dictatoriale din Kronstadt. Nu vreau să-i ridic vreun soclu Rosei, ci pur și simplu să subliniez o moștenire care este antipodic diferită de cea a bolșevismului.

XS
SM
MD
LG