Marxismul a fost botezat după numele filosofului german Karl Marx (1818—1883). El a aparținut secolului al XIX-lea, când se iveau zorii modernității și când noua tehnologie bulversa societatea. Această răsturnare a vechii ordini a falimentat gândirea oamenilor de litere și politica nobililor aleși și a regilor suverani. Așa cum știm, aceste transformări s-au împreunat pentru a ajunge, în cele din urmă, să răvășească istoria secolului XX, timp în care Germania a cucerit cu gândul la un Lebensraum mitologic iar Rusia s-a angajat în construirea Utopiei, paradisul societății fără clase. După ce secolul XIX a fost unul al filosofiei și al baricadelor, aceste două activități sociale s-au combinat după masacrul reprezentat de Primul Război Mondial și au devenit statul totalitar genocidar. Privind la propriul nostru secol, acum, pare că aceste pasiuni ale maselor nu sunt încă defuncte.
De ce ne pasă atât de mult de marxism? Până la urmă, puterea sa este cel mult oglinda celor câtorva state comuniste rămase în picioare. Imperativul categoric nu va erupe brusc în cadrul populațiilor statelor non-comuniste. În orice caz, este vital să recunoaștem că multe aspecte ale gândirii lui Marx continuă să fie parte din dezbaterile politice, economice și sociale peste tot în lume. Moștenirea durabilă lăsată de Marx este evidentă, nu doar prin ceea ce s-a întâmplat, ci și prin ceea ce este și probabil că poate fi, nemaivorbind de ce ar trebui. Iar melanjul de nemulțumire, mânie, pasiune, adevăruri autoproclamate, determinare, revoluție, unitate, eliberare, libertate, prosperitate și fericire poate încă să mai anime masele. Populații întregi au fost anihilate, au fost distruse instituții sociale și de stat în numele acestor deziderate—și ne mai întrebăm dacă se poate întâmpla asta din nou? Vedem ce se petrece în Statele Unite. Ruptura cu o lungă tradiție americană caracterizată prin calm intern este mai acută ca în alte state occidentale, iar mișcările promovate de Trump și Sanders au promis renașteri absolute. Acum la putere, președintele cu numărul 45 încearcă să schimbe totul, să creeze o Utopie exclusivă. Totalitarismul nu reprezintă doar o întoarcere la barbarie, ci mai degrabă ceva în care se angajează oameni civilizați. Nu este „comis”—așa zicând—de extratereștri înșelători, cum ne place să credem; mai degrabă, el este alimentat de ideile și politica radicală a acelora care cred că sunt superiori altor oameni, că sunt cei mai capabili să aducă salvarea societății și, da, chiar și a acelor presupuși barbari inadaptați care o compun.
Dacă nici acest lucru nu este interesant, atunci care o mai fi!? Ideile inspirate de viziunea oraculară a lui Karl Marx pot domina din nou lumea. Au făcut-o anterior, iar impactul uman a fost de negândit, sfidează într-adevăr reprezentarea: 100 de milioane—și poate mai mult—au fost ucise în cadrul experimentelor comuniste. Moral vorbind, nimic nu merită mai mult atenția noastră, poate excepție făcând fascismul și libertatea, pe care ar trebui să le privim cu aceeași gravitate. Ne place sau nu, ideologia s-a întors. Dar ar trebui, mai degrabă, să întrebăm dacă ea a plecat vreodată? Deși am crezut cu naivitate a fi eradicat ideologia după Războiul Rece și prăbușirea Uniunii Sovietice, realitatea este aceea că ea nu a murit nicicând. Ar fi dat înapoi, s-ar fi retras în faldurile umbrelor pentru câteva decenii, ajutată și de orbirea multora, dar ideologia este azi gata, din nou, să facă ravagii plecând de la incertitudinile ce planează asupra lumii în care trăim. Vechi forme și idei sunt de regăsit acum, în zilele noastre, și ar putea să ajungă la fel de dominante și periculoase ca în trecut. Ele pot avea o altă față atașată conținutului, o altă copertă, dar sunt la fel de pline de ură și de violente ca înainte. Ultimele două secole sunt astfel suficient de instructive pentru a oferi sfaturile necesare celor care azi sunt determinați să reziste oricăror fascisme și comunisme, indiferent de sofismele cu care operează.