Linkuri accesibilitate

Dedic acest text prietenului meu Victor Sebestyen, autor al unei noi și indispensabile biografii Lenin.

Povestea relației dintre Rosa Luxemburg (1871—1919) și Vladimir Lenin (1870—1924) poate da naștere unui roman de idei. Cu excepția mentorului său timpuriu, Gheorghi Plehanov, nu cred că Vladimir cel Roșu a respectat vreodată vreun gânditor marxist mai mult ca pe Rosa cea Roșie. Chiar și diatribele lui erau pline de apreciere pentru formidabila ei inteligență politică. Ambii erau marxiști neortodocși, ambii erau intelectuali, ambii aparțineau de ceea ce Hannah Arendt a descris a fi nucleul cosmopolit din interiorul socialismului european. Dar viziunile lor despre partid, ideologie și acțiune politică au fost cât se poate de divergente și marcate de dramatice tensiuni. Ea a favorizat spontaneitatea maselor și a suspectat orice substituționism (partidul in locul clasei, Comitetul Central in locul partidului etc). El a reprezentat exact lucru împotriva căruia avertiza Marx în faimoasa a treia teză despre Feuerbach: dictatura pedagogică a câtorva indivizi anume aleși asupra unei clase prezumat inactivă, inertă, și apoi asupra întregii națiuni. Ea a iubit spațiile deschise, el s-a simțit fericit doar în lumea secretă a conspirațiilor subterane.

Inițial, Rosa cea Roșie a îmbrățișat lovitura din Octombrie. Știindu-i pe Lenin și Troțki de mulți ani, avea serioase îndoieli, dar a decis atunci să le înăbușe. Câteva luni mai târziu, ca o confirmare a celor mai negre temeri ale ei, Rosa a fost șocată de modul în care au dizolvat bolșevicii Adunarea Constituantă și au suprimat pluralismul politic. Cosmologia ei politică și sistemul ei axiologic nu puteau accepta un regim cu partid unic. Critica ei la adresa Revoluției Ruse rămâne un apel incandescent la emancipare reală de sub tutela și împotriva tiraniei birocratice. În 1988—1989, disidenții est-germani demonstrau cu bannere purtându-i cuvintele: „Libertatea este libertate doar pentru cei care gândesc diferit”. În însemnările sale de gazetar (Notes of a Publicist), Vladimir cel Roșu aducea un tribut martirei revoluționare ucisă cu bestialitate în ianuarie 1919 de către acele Freikorps proto-fasciste și scria că operele ei complete (sublinierea lui), adică și ceea ce zisese despre preluarea puterii de către bolșevici și urmarea dictatorială, aparțineau celei mai de preț comori ale gândirii socialiste. După moartea lui, în ianuarie 1924, Stalin și Zinoviev au inventat termenul de „luxemburgism” pentru a denunța viziunea ei asupra socialismului democratic. Una din susținătoarele acestora, Ruth Fischer, ulterior exclusă și ea din KPD (Partidul Comunist din Germania), scrisese despre luxemburgism ca sifilis politic...

Am citit pentru prima dată critica Rosei Luxemburg la adresa Revoluției Ruse în franceză. Era un volum subțire publicat în La Petite Collection Maspéro și pe care îl primisem în dar de la Juliette, o tânără franțuzoaică pe care o întâlnisem la Neptun, la Marea Neagră, prin prietenii mei Tudor și Florica Jebeleanu. Se afla acolo împreună cu părinții ei, un anume doctor Mayer și soția sa, poeta de limbă idiș Dora Teitelboim, invitată în România de Uniunea Scriitorilor. Juliette m-a întrebat ce cărți visez să am și am spus că îmi doream să pot citi scrierile Rosei Luxemburg. Am aflat apoi că numele ei real era Julius Ethel, abreviat ca Juliette. Tatăl ei era vărul lui Ethel Rosenberg. Sau cel puțin așa mi-au spus. Părăsiseră Statele Unite în anii lui McCarthy, Juliette se născuse în Franța. Apoi am pierdut legătura, dar critica devastatoare a leninismului construită de Rosa mi-a marcat întreaga viziune despre lume...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG