Linkuri accesibilitate

Geneza protocronismului este direct legată de efortul disperat al conducerii PMR/PCR de a-și descoperi o legitimitate în condițiile refuzului destalinizării și ale consolidării modelului intern stalinist. Sub Dej, chiar și după Declarația din aprilie 1964, a existat o anumită rezistență la resuscitarea mitologiilor extremei drepte interbelice. Pentru Ceaușescu însă, cu al său model voievodal-etnocentric al socialismului, aceste fantasme aveau valoare de adevăr axiomatic. De-aici amiciția cu tracomanul Iosif Constantin Drăgan și încurajarea celor mai anti-europene direcții din viața culturală. Un intelectual odinioară onorabil precum Edgar Papu a devenit, nu fără o voluntară participare, vârful de lance al unui jdanovism sui generis, patronat direct de politrucii regimului (Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu, Eugen Florescu, Mihai Dulea, etc). Sunt încurajați veleitari și poltroni, maniaci xenofobi și oportuniști veroși, personaje dispuse să devină noii Calibani (Eugen Barbu, Paul Anghel, Ion Dodu Bălan, Dinu Săraru, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu, Mihai Ungheanu, Artur Silvestri-Târnăcop, C. Sorescu, Ilie Purcaru, Ilie Bădescu, Pompiliu Marcea și Hajdu Győző, care, asemeni lui Șepilov, li s-a alăturat).

Oficial, Luceafărul era condus de culturnicul utecist Nicolae Dan Fruntelată. Evident, liderul era fanaticul Mihai Ungheanu. După 1974, conflictul dintre sincroniști și protocroniști se radicalizează. Partidul se situează limpede de partea „partidei naționale”. Sincroniștii sunt denunțați drept oamenii Europei Libere. În aceste jocuri, Dan Hăulică joacă la două capete. Titus Popovici, internaționalist acasă și în vizită la prietenul său, ilegalistul de origine maghiară Alexandru Sencovici, dacoman la CC, ar avea nevoie de un studiu de sine stătător. La fel, ar trebui scris despre sordidele jocuri de culise ale lui Nicolae Breban. Dovada implicării conducerii PCR în această luptă ideologică o găsim, între altele, în transformarea Institutului de Studii Istorice și Social Politice de pe lângă CC al PCR într-o citadelă șovin protocronistă. Vechilul Eugen Florescu, protejatul Elenei Ceaușescu, spunea adevărul atunci când afirma că protocronismul nu este o teorie estetică între atâtea altele, ci reprezintă direct gândirea secretarului general. Teza la care mă gândesc este că protocronismul a avut ca finalitate sustragerea României din logica sistemului imperial de tip leninist. Firește, nu într-o direcție democratică, ci într-una a unei tiranii tiermondiste.

În locul unui despotism ideocratic tradițional (precum în Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, Polonia, Ungaria), la București s-a experimentat național-stalinismul cu ale sale trăsături grotești de autarhism paroxistic, primordialism atavist, izolaționism, anti-europenism și neo-tribalism. Pe scurt, un narcisism exacerbat, cu desăvârșire rupt de realitate. Excepționalismul românesc, exaltat de regim, însemna două lucruri: 1. Prioritățile românești n-au fost niciodată recunoscute; 2. ele au fost apropriate, fraudulos, de către alții. Cum dictaturile comuniste au fost partocrații ideocratice (vezi Martin Malia), acest episod este definitoriu pentru relația dintre partid și ideologie în România lui Nicolae Ceaușescu. Povestea nu se încheie în decembrie 1989 și continuă să marcheze polarizările și controversele din deceniile tranziției, până în ziua de azi...

PS: Acest text este rezultatul discuțiilor purtate cu prietenul meu Mircea Mihăieş.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG