Linkuri accesibilitate

În pofida panegiricelor închinate lui Stalin, vechii bolșevici erau deja sortiți pieirii. Nimic nu putea tempera instinctul vindicativ al lui Koba. În ianuarie-februarie 1934, la al XVII-lea Congres al Partidului, cunoscut și drept Congresul Învingătorilor, foștii lui rivali au capitulat în mod abject și s-au înjosit, cu sinucigașă cecitate, prin ale lor delirante imnuri triumfaliste. Toți i-au mulțumit Vozhd-ului pentru îndrumarea lui infailibilă, toți s-au umilit în acest festival al căinței masochiste.

Să-l ascultăm pe Lev Borisovici Kamenev:

„Dacă am curaj să vă vorbesc de la acest pupitru despre cronica înfrângerilor, cronica mea a erorilor și crimelor, este pentru că realizez că această pagină a vieții mele a fost dată, că a trecut, că este un cadavru pe care pot face o autopsie cu același sânge rece și detașare personală cu care am disecat, și sper să pot s-o mai fac din nou, cadavrele politice ale dușmanilor clasei muncitoare, menșevicii și troțkiștii”.

Glonțul care l-a ucis pe Serghei Mironovici Kirov pe 1 decembrie 1934 a dus imediat la acuzația împotriva lui Zinoviev și Kamenev de a fi fost inspiratorii morali ai asasinului. În august 1936, cei doi se aflau deja în boxa primului proces-spectacol de la Moscova. Acuzații au trebuit să dea declarații despre așa-zisa lor vinovăție. Lev Kamenev consemna: „Eu, Kamenev, împreună cu Zinoviev și Troțki, am organizat și coordonat această conspirație. Motivele mele? Devenisem convins de faptul că politica partidului - a lui Stalin - avea succes și era victorioasă. Noi, opoziția, ne-am bazat pe o ruptură în partid; dar această speranță s-a dovedit nefondată. Nu mai puteam miza pe nicio dificultate de natură domestică spre a răsturna conducerea lui Stalin, eram mânați de o ură nemărginită și sete de putere”.

Ultimele cuvinte ale lui Kamenev la proces erau de fapt o îndrumare adresată copiilor săi: „Aș dori să spun câteva cuvinte copiilor mei. Am doi, unul este pilot militar, celălalt, un tânăr pionier. Indiferent care va fi sentința mea, o consider justă... Împreună cu poporul, mergeți încotro vă îndrumă Stalin”. Aceasta era o trimitere la promisiunea pe care Stalin o făcuse în legătură cu copiii săi. Nu s-a ținut de cuvânt...

Pe data de 24 august 1936, președintele completului de judecată Vasili Ulrikh (1889-1951) intra în sală și dădea citire unui lung și anost rezumat care ducea spre ineluctabilul verdict. Ulrikh anunța că toți cei șaisprezece acuzați erau condamnați la moarte prin împușcare. Fostul agent special Edward P. Gazur semnala: „Cei din sală așteptau cu siguranță anexa obișnuită care se folosea în procesele politice și care stipula că sentința este comutată pe motivul contribuției acuzatului la marea Revoluție. Aceste cuvinte nu s-au mai auzit niciodată [în 1936] și a devenit limpede că osândirea la moarte era finală atunci când Ulrikh și-a lăsat textul pe pupitru și a părăsit sala de judecată”. A doua zi, ziarele sovietice titrau faptul că toți cei șaisprezece acuzați fuseseră executați. Erau incluși și agenții NKVD care furnizaseră mărturii mincinoase...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG