Linkuri accesibilitate

Un moment-cheie în istoria partidului comunist l-a reprezentat Plenara CC al PMR din iunie 1958, când s-a declanșat vânătoarea de vrăjitoare împotriva ilegaliștilor acuzați de fracționism. Între alții, au fost stigmatizați Doncea și Petrescu. Primul fusese membru supleant al CC al PMR și președintele Comitetului de Stat pentru Colectări. Petrescu fusese șeful Direcției Organizatorice, ministrul finanțelor, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. În mod cert, ca și petrolistul Vasilichi, fuseseră, cel puțin cât Dej, în fruntea grevelor. În plus, evadaseră din închisoare, aveau titluri de glorie din timpul Războiului Civil din Spania (Doncea) și din maquis (Vasilichi). Doncea și Petrescu petrecuseră anii războiului în URSS. Puteau invoca faptul că făcuseră parte din aparatul politico-militar ajuns în țară odată cu Armata Roșie. Vasilichi, mai prudent, a știut să stea de-o parte, nu s-a implicat în conversațiile private organizate de frații Genad. Membru al Biroului Politic la Congresul de unificare din februarie 1948, a rămas în CC pe tot parcursul epocii Dej, vegetând ca președinte al UCECOM. Descris ca un autodidact inteligent, mai puțin oportunist decât mulți dintre camarazii săi, Vasilichi nu s-a angajat în luptele pentru putere.

În anii lui Dej, mitul luptelor din 1933 era esențial pentru educarea politică a pionerilor și utemiștilor, se organizau vizite, adunări comemorative. Un cântec din epocă evoca „sângele lui Roaită” care „cheamă-n zare/Spre culmile ce-avem de cucerit”. Pe urmă, „martirul Vasile Roaită” a cărui „inimă cheamă-n zare/Spre culmile ce-avem de cucerit” a fost complet uitat. Dej era liderul necontestat al Partidului, adulat de membrii „nucleului leninist” (Apostol, Maurer, Borilă, Drăghici, Bodnăraș, Ceaușescu, Moghioroș, Răutu, Chivu Stoica, Sălăjan, Coliu). Partidul, la rândul său, era „părintele cel drag” care „în vremuri grele/ În lupte ne-a condus și ne-a fost scut./De-am sângerat, în roșul din drapele/Ard inimile celor ce-au căzut”. Lângă lider, multă vreme pe post de secund, alt ceferist, Chivu Stoica. Incult și vindicativ, dar obedient, servil și loial în raport cu „monarhul de drept dialectic” (spre a relua sintagma lui Belu Zilber). Cine contesta rolul lui Dej, plătea prin excludere din partid (Doncea, Petrescu, Ovidiu Șandru, frații Genad, Vasile Bâgu) ori chiar arestare (generalul Eremia, Grigore Răceanu). Înverșunatul dogmatic stalinist Mihail Roller a făcut greșeala să strângă la Institutul de Istorie al PMR mărturii înregistrate pe banda de magnetofon ale unor ilegaliști, între care unii foști ceferiști. Dej nu apărea în aceste amintiri drept arhitectul tuturor victoriilor, era redus la statura de unul dintre conducătorii grevelor, poate chiar nu cel mai important. Isteroidul Roller a fost acuzat că a patronat această tentativă de a submina prestigiul liderului suprem. N-a putut suporta criticile acerbe și s-a sinucis. Era exact ce aveau nevoie Dej și Leonte Răutu, supremul zbir al propagandei, pentru a face din Roller țapul ispășitor pentru campaniile anti-culturale și anti-patriotice din anii stalinismului dezlănțuit.

Ajuns la putere în martie 1965, Nicolae Ceaușescu întindea o ramură de măslin către ilegaliștii prigoniți de Dej. Peste doar două luni, au fost anulate hotărârile Plenarei din iunie 1958. A început o altă rescriere a istorie PCR, de data aceasta în interesul noului lider. Le roi est mort, vive le roi. Ilegaliștii (mulți dintre ei) trăiseră cu teamă în anii lui Dej, erau deci gata să salute reabilitările inițiate de Ceaușescu. Grevele din 1933 păleau ca semnificație, dispăreau ca referențial simbolic legitimator. Doncea, Petrescu, Pavel Ștefan, Ofelia Manole, Ileana Răceanu (văduva lui Bernath Andrei, ucis de Gestapo la Râbnița în 1944, soția lui Grigore Răceanu), Vasile Bâgu, erau reabilitați, dar numai Petrescu dintre foștii ceferiști a căpătat o poziție influentă în conducere. S-a stins rapid din viață, deci practic nu a contat în ceea ce se urzea la vârf: monopolizarea completă a puterii de către o clică din jurul lui Ceaușescu, dominată de lider și de soția sa. Steagul partidului continua să fluture, amintind „de grele lupte proletare ce-n cânt de slavă se aprind”, dar dispozitivul legendelor oficiale își schimbase conținutul și obiectivele.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG