Linkuri accesibilitate

Viziuni revoluționare antitetice: „A devenit curând limpede ce fel de oameni erau atrași către fiecare din cele două facțiuni: menșevicii atrași de majoritatea intelectualilor marxiști în capitale; ei au avut, de asemenea, un succes neîndoios printre proletarii mai pricepuți; principalii aderenți ai bolșevicilor erau în fapt membrii de comitet, adică funcționarii de partid provinciali, profesioniștii revoluției. Aceștia erau constituiți în mare din intelectuali de un tip cu totul diferit—nu profesori de marxism academic sau studenți, ci oameni care se dedicaseră în mod irevocabil profesiunii lor—revoluția. A fost în mare parte acest factor cel căruia Lenin i-a atașat o semnificație enormă și pe care l-a numit «fermentul revoluției»; a fost această secțiune cea pe care a consolidat-o Bogdanov, cu sprijinul activ al tânărului Kamenev și al altora, în faimosul Birou al Comitetelor Majorității care avea să-i furnizeze lui Lenin și armata. ...Trăsătura dominantă a caracterului său, cea care a reprezentat cam jumătate din alcătuirea sa, a fost voința lui...” (Anatoli Lunacearski, Siluete revoluționare, 23 martie 1923)

Născut Vladimir Ilici Ulianov pe 22 aprilie 1870, la Simbirsk, Imperiul rus, Lenin s-a stins ca președinte al Consiliului Comisarilor Poporului (guvernul bolșevic) pe 21 ianuarie 1924. Născut Iuli Osipovici Țederbaum pe 24 noiembrie 1873 la Constantinopol, Iulius Martov a murit ca socialist democrat în exil pe data de 4 aprilie 1923, la Schömberg, Calw (Germania). Înainte de ruptură, care a fost mai degrabă ideologică decât personală, Martov fusese unul din cei mai apropiați prieteni ai lui Lenin. Cât îl privește pe intelectualul bolșevic Anatoli Lunacearski, Comisarul Poporului pentru Instrucția Publică al lui Lenin (da, existau câțiva intelectuali în acea sectă mesianică!), acesta s-a născut pe 23 noiembrie 1875 în Poltava, Ucraina, și a murit pe 26 decembrie 1933 în Menton, Franța. Altfel, cel mai probabil, ar fi pierit și el în vâltoarea Marii Terori...

Secolul XX: Mitul cetății asediate a fost deslușit de Lenin însuși, explicit, direct și apodictic—„Acțiunea istorică nu este o plimbare pe Nevski Prospekt, spunea marele revoluționar rus Cernîșevski. Un revoluționar n-ar fi «de acord» cu o revoluție proletară doar «cu condiția» ca aceasta să meargă ușor și lin, cu condiția să existe, încă de la bun început, o acțiune combinată din partea proletarilor din diferite țări, să existe garanții împotriva înfrângerii, sau ca drumul revoluției să fie larg, liber și drept, sau că nu va fi nevoie în marșul către victorie de multe victime, sau să «aștepți momentul oportun într-o cetate asediată», să o apuci de-a lungul unor extrem de înguste, impracticabile, vijelioase și periculoase poteci de munte. O asemenea persoană nu este un revoluționar, nu s-a eliberat pe sine de pedanteria intelectualilor burghezi; o asemenea persoană va fi mereu înclinată să ajungă în tabăra burgheziei contrarevoluționare, precum ai noștri socialiști revoluționari (eserii) de dreapta, menșevicii și (deși mult mai rar) eserii de stânga”. (V.I. Lenin, „Scrisoare către muncitorii americani”, scrisă în 20 august 1918 și publicată pentru prima dată în Pravda, Nr. 178 din 22 august 1918).

Minima moralia: „Că omul este o realitate, omenirea o abstracțiune; că oamenii nu pot fi tratați drept unități în operații de aritmetică politică pentru că ei se poartă ca simboluri pentru zero și infinit care dislocă toate operațiile matematice; că scopul justifică mijloacele doar în cadre foarte înguste; că etica nu este o funcție a utilității sociale, iar toleranța nu este un sentiment burghez mărunt, ci forța gravitațională care ține civilizația pe orbită”.—Arthur Koestler, The God That Failed (Zeul care a dat greș)

XS
SM
MD
LG