Linkuri accesibilitate

La Moscova se aniversează, în fiecare an, cu fast, defilări, discursuri, ceremonii și procesiuni ritualice, victoria din mai 1945. O victorie care a însemnat simultan eliberare și opresiune. Înfrângerea nazismului a avansat categoric cauza unei umanități amenințate de căderea în cea mai neagră barbarie. Victoria URSS, o putere expansionist-totalitară, a dus la colonizarea (sovietizarea) Europei de Est și Centrale, la impunerea în aceste țări a unor regimuri ilegitime și criminale. Concesiile făcute de aliații occidentali, dar mai cu seamă copleșitoarea prezență militară a URSS în zonă au permis aplicarea viziunii lui Stalin despre care vorbește Milovan Djilas în cartea sa despre convorbirile purtate la Moscova cu liderul sovietic („în acest război, cine ajunge primul își impune propriul sistem ideologic”). Pentru est-europeni, Stalin continuă să fie și astăzi fantoma ce nu poate să dispară, proba că trecutul nu este o altă țară, numele abisului, al umilirii lor ca națiuni, al suprimării dreptului la speranță, la demnitate, la adevăr.

Există o carte excelentă de Adam Hochschild intitulată The Unquiet Ghost: Russians Remember Stalin (Mariner Books, 2003), despre felul în care rușii, dar și alți cetățeni ai fostei URSS, și-l amintesc pe Koba (ori mai exact spus, modul în care își amintesc timpurile lui Stalin). Ceea ce îi șochează și bulversează pe ne-ruși este faptul că admiratorii lui Stalin îi includ pe mulți care și-au pierdut rudele în epurări sau care au fost ei înșiși supuși represiunii și încarcerați în lagăre de muncă în anii 1930. Întrebarea esențială care stă la baza cărții lui Hochschild este de ce anume un tiran atât de odios poate fi jelit și regretat atât de deschis.

Nostalgia se combină așadar cu oroarea, mândria patriotic-imperială cu dezgustul, refularea și rușinea. Istoria reală, cea bazată pe documente, este adeseori ocultată de aceste secvențe rivale ale memoriilor de grup ori individuale. Tocmai tensiunea dintre istorie și memorii (utilizez deliberat pluralul) explică faptul că în timp ce Dmitri Medvedev, președinte al Federației ruse între 7 mai 2008 și 7 mai 2012, admitea că URSS a fost un stat totalitar, deci unul care a distrus libertățile civile, a anihilat ordinea de drept și a funcționat pe bază de teroare în masă, au existat voci care au continuat să glorifice „marile împliniri” din acea întunecată și însângerată epocă. Kremlinul însuși pare și azi prins între aceste două poziții: manualele de istorie apărute după 2008 sub egida guvernului rus minimalizează semnificația reală a crimelor staliniste, încercând să le așeze într-un registru comparativ global din care dispare singularitatea lor monstruoasă.

Singura comparație onestă (din punct de vedere moral și științific) este aceea propusă de Hannah Arendt în Originile totalitarismului și de Vasili Grossman în romanul Viață și destin (trad. rom., Polirom, 2010) cu ideocrația exterministă a nazismului. O comparație pe care Vladimir Putin o respinge aprioric. Într-o vizită la Kiev în urmă cu câțiva ani, îmi povestea un amic, consilierul lui Putin, Viaceslav Nikonov, făcea elogiul bunicului său pe linie maternă, călăul stalinist Viaceslav Molotov (cel care, în calitate de comisar al poporului pentru afacerile externe a semnat, la 23 august 1939, „Pactul de neagresiune”, deci alianța cu Germania nazistă care a dus la izbucnirea războiului o săptămână mai târziu, prin agresiunea Germaniei împotriva Poloniei, urmată, după două săptămâni, de aceea a Armatei Roșii). Există și o fotografie istorică, un tablou ce conține rânjetul lui Stalin, chipul împietrit al lui Joachim von Ribbentrop, un Molotov imperturbabil și pedant—iar totul se petrece, ironie supremă, sub portretul lui Lenin…

Stalin apare în unele dintre aceste amintiri (deci într-unul dintre competitivele regimuri de memorie, cum le numește literatura de specialitate) drept liderul Comitetului de Stat al Apărării, comandantul suprem (funcții reale!), strategul care, împreună cu generalii săi, a făcut posibilă victoria din 1945 asupra celei mai formidabile mașini de război pe care a cunoscut-o vreodată umanitatea (certa idealizare a rolului direct al dictatorului). Sunt deliberat uitate atâtea din enormele gafe comise de Stalin în anii războiului, tratamentul inuman aplicat militarilor sovietici eliberați din lagărele germane, acuzați de „trădare” și deportați în Gulag, persecuțiile și deportările unor întregi grupuri etnice (ceceni, românii din Moldova anexată și din Bucovina ucrainizată, tătari, germanii de pe Volga, etc). Stalin este reificat, fetișizat, romantizat, sustras istoriei verificabile și plasat într-un panteon al eroilor Rusiei eterne (alături de Minin și Pojarski, de Suvorov și Kutuzov). Așa se explică bunăoară abundența pe străzile din Moscova, Sankt Petersburg, etc. a portretelor unui om care a condus, împotriva propriei populații, represiuni comparabile cu cele naziste.

XS
SM
MD
LG